marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Simpozionul „Preot Dimitrie Bejan”, la a XVII-a ediție

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
07/06/2024
in Cultură, Diverse, Religie
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

La Mănăstirea Sângeap-Basaraba, din apropierea orașului Hârlău, a avut loc, ieri după-amiază, cea de-a XVII-a ediție a simpozionului dedicat părintelui Dimitrie Bejan, cleric militar și mărturisitor în temnițele comuniste, relatează doxologia.

Tema evenimentului din acest an a fost „Părintele Dimitrie Bejan, rugător și vindecător al bolnavilor” și l-a avut ca invitat pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Înainte de deschiderea lucrărilor, la cimitirul Parohiei „Sfântul Vasile” din Hârlău a fost săvârşită slujba Parastasului pentru sufletul preotului Dimitrie Bejan, mărturisitor în temnițele comuniste.

Luările de cuvânt din cadrul simpozionului au continuat în foișorul mănăstirii Basaraba și a avut ca participanți câțiva dintre ucenicii părintelui, clerici, istorici, oameni de cultură și credincioși din Hârlău.

În deschidere, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul a evidențiat personalitatea părintelui Dimitrie Bejan:

„De mai multe ori ne-am întâlnit și de fiecare dată am văzut chipul părintelui primind cu bunăvoință, cu profunzime și cu putere de a înțelege pe oricine în orice prag ar fi fost, fie intelectual, fie duhovnicește. Mare lucru! Primit cu pace, primit cu răbdare, negrăbindu-se să dea un cuvânt dacă nu i se cerea, deși a pătimit foarte mult și a avut experiența unor vremuri atât de grele. Frumos pomenea Marin Preda în Moromeții „la început că timpul încă avea răbdare cu oamenii, iar mai apoi timpul nu mai avea răbdare”. Părintele a băut această cupă dureroasă și amară a acestei nerăbdări a timpului când s-au încercat toate valorile cu multă greutate și cu multă nedreptate au pătimit mulți dintre ei, printre care și dânsul. Dar n-am văzut în urma lui, vorbind cu dânsul, nici urmă de ranchiună, nici să ne povestească cu încrâncenare, cu gânduri de răzbunare sau cu întrebare de ce a îngăduit Dumnezeu așa ceva sau de ce a fost așa, ci cu o pace pe care numai un om unit cu Dumnezeu o poate avea când a văzut clătinându-se toate valorile și răbdând multe nedreptăți”.

Părintele Gheorghe Păltinel, organizatorul evenimentului, ne-a relatat cum s-a desfășurat cea de-a XVII- a ediție a simpozionului dedicat preotului mărturisitor, Dimitrie Bejan:

„Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu am organizat ediția a XVII- a a Simpozionului dedicat părintelui Dimitrie Bejan, având ca temă „Părintele Dimitrie Bejan, rugător și vindecător al bolnavilor”. La acest eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. A fost oficiată slujba Parastasului la mormântul părintelui și de acolo ne-am deplasat la Mănăstirea Basaraba, unde s-au desfășurat lucrările simpozionului, începând cu un film documentar în care doamna Cornelia Anechitei a prezentat spicuiri din viața părintelui Dimitrie, de la naștere până la trecerea la cele veșnice. Lucrările simpozionului au fost deschise de PS Nichifor Botoșăneanul, apoi starețul Mănăstirii Petru Vodă, părintele Hariton, maica stareță, de la Mănăstirea Paltin, Iustina și alți vorbitori”.

Preotul Dimitrie Bejan, mărturisitor al Domnului Hristos în temnițele comuniste

Părintele Dimitrie Bejan s-a născut la data 26 octombrie 1909, în orașul Hârlău din județul Iași, fiind singurul băiat al unei familii cu șase copii. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” din Iași, apoi Facultatea de Teologie și, în paralel, Facultatea de Istorie din București.

După absolvirea celor două facultăți, a avut burse de studii postuniversitare la Ierusalim și Atena. La întoarcere, a devenit asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga și, în același timp, a predat istoria la Liceul de fete „Carmen Silva” din București.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot în anul 1940 și s-a înrolat în armată, ca preot militar, cu gradul de maior. În 1942 a fost luat prizonier la Stalingrad, iar în 1943 a fost deportat în Siberia, la Oranki. După cinci ani de detenție, în 1948, a fost judecat de un tribunal militar din Moscova și condamnat la moarte.

Părintele Dimitrie a contestat sentința și a cerut să i se acorde dreptul de a fi judecat de o instanță judecătorească din România. Tribunalul militar din București l-a condamnat la închisoare, iar mai târziu a fost eliberat de la Aiud, în data de 23 august 1964, cu decretul de amnistie generală.

După eliberare, autoritățile au încercat să-l câștige de partea lor și i-au oferit o parohie la Ghindăoani, județul Neamț. Din cauza intrigilor a fost transferat la Buhăceni, județul Botoșani (1971), apoi pensionat forțat, cu domiciliu obligatoriu în casa părintească din Hârlău, păzit permanent de un agent de Securitate până în anul 1989.

Părintele Dimitrie Bejan s-a mutat la cele veșnice pe 21 septembrie 1995. El ne-a lăsat câteva dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale perioadei comuniste; o lume a suferinței văzută cu ochii unui om care a trăit minuni precum cele despre care ne vorbesc sinaxarele atunci când istorisesc sfârșitul mucenicesc al sfinților primelor veacuri.

Articolul anterior

Eu cu cine votez? Recomandările unui preot din Botoșani

Articolul următor

„Târgul Artizanilor” organizat la Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
„Târgul Artizanilor” organizat la Botoșani

„Târgul Artizanilor” organizat la Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

Întâlnirea Cercului Pastoral Misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

Întâlnirea Cercului Pastoral Misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

1 an ago
Nașterea Domnului la Centrul Eparhial de la Roma

Nașterea Domnului la Centrul Eparhial de la Roma

2 ani ago
Slăvitul Voievod cărturar şi teolog Neagoe Basarab

Slăvitul Voievod cărturar şi teolog Neagoe Basarab

1 an ago
9 iulie 1493 – A început zidirea Bisericii din Borzești, ctitorie a lui Ștefan cel Mare

9 iulie 1493 – A început zidirea Bisericii din Borzești, ctitorie a lui Ștefan cel Mare

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței