Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești, sărbătorită în calendarul ortodox pe data de 15 august. Această sărbătoare ne amintește de Adormirea Maicii Domnului și ridicarea trupului ei la cer. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost ridicată cu trupul” de către Hristos în Împărăția Cerurilor, în deplinătatea ei sufletească și trupească.

Adormirea Maicii Domnului (sinaxar)

Adormirea Maicii Domnului, este o sărbătoare foarte importantă, deoarece Maica Domnului este Cea care a fost aleasă de Dumnezeu pentru a se întrupa și a lua trup omenesc. Hristos S-a întrupat pentru a da omului posibilitatea de a se îndumnezeii după modelul pe care El ni l-a lăsat.

Maica Domnului, care este „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, este numită și Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu”. Cinstirea excepțională de care s-a bucurat încă din epoca apostolică a făcut și ca icoana sa să ocupe primul loc după cea a Mântuitorului Hristos.

Detalii Biblice despre Maica Domnului
Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea și înălțarea ei cu trupul la cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiția Bisericii.

Nu avem date istorice care să ne indice cât timp Maica Domnului a rămas pe pământ după Înălțarea Mântuitorului Hristos la cer, nici când, unde sau cum aceasta a murit, întrucât Evangheliile și celelalte scrieri ale Noului Testament nu ne vorbesc nimic în acest sens. Din Evanghelii știm doar că Iisus, răstignit fiind pe Cruce, și-a încredințat mama ucenicului Său iubit Ioan, „și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 25-27).

O altă informație ne este prezentată în Faptele Apostolilor: „Toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus și cu frații Lui” (Fapte 1, 14).

Adormirea Maicii Domnului în Sfânta Tradiție
Potrivit Tradiției Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălțarea la cer a Fiului său. Aceasta, fiind martoră triumfului Domnului asupra morții și a zidirii Bisericii, și-a închis ochii și, plecând din această viață, a fost mutată alături de Fiul său în ceruri. Circumstanțele Adormirii Maicii Domnului sunt cunoscute și păstrate de Biserica Ortodoxă încă din timpurile apostolice, mărturie stând scrierile apocrife, opinia unanimă a Sfinților Părinți și credința constantă a poporului lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavril aduce vestea Adormirii Maicii Domnului
Adormirea Maicii Domnului a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, care, întinzându-i o ramură de finic, i-a grăit:

„Fiul și Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astăzi, așa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, așa vei bucura de oștirile cerești prin urcarea ta, cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă și mai mult sufletele sfinților”

Sfântul Maxim Mărturisitorul în „Viata Maicii Domnului”
După ce a fost înștiințată de trecerea ei la viața veșnică, de același arhanghel care i-a vestit și zămislirea Mântuitorului în pântecele sale, Fecioara Maria i-a întărit pe cei apropiați prin cuvintele:

„Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu, Cel ce dăruiește tuturor ființa și viața. Si când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi, pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judeca în milostivirea Sa, să se milostivească de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții, iar pe cei necredincioși să-i întoarcă și să-i facă pe toți o singură turmă a Bunului Păstor care și-a dat sufletul pentru oile Sale și le cunoaște și ai Săi îl cunosc!”
Mântuitorul a ridicat sufletul Maicii Sale la Cer
Apoi a mulțumit Domnului pentru toate, iar Mântuitorul a venit la ea împreună cu cetele îngerești și i-a zis:

„Fericită fii și să se bucure inima ta. Pentru harul care ți-a fost dat, tot sufletul care va chema numele tău cu sfințenie nu va fi lepădat, ci va afla mângâiere și milostivire în această viață și veacul viitor. Iar tu intră în sălașurile cele veșnice cu pace, bucurie ca să vezi slava mea și să te bucuri prin harul Duhului Sfânt”.
După aceste cuvinte, Maica Domnului și-a dat obștescul sfârșit. Și-a încredințat sufletul Fiului ei. În icoana Adormirii Maicii Domnului, Fecioara Maria este reprezentată stând întinsă pe pat, în mijlocul Apostolilor, în vreme ce Hristos primește în brațe sufletul Maicii Sale, simbolizat printr-o figură mică de copil îmbrăcat în alb.

Apostolii sosesc pe nori la înmormântarea Fecioarei Maria
După Adormirea Maicii Domnului, apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii pentru vestirea Evangheliei, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la înmormântarea Maicii Domnului.

Trupul Maicii Domnului a fost așezat într-un sicriu de Apostoli. În timp ce era dus spre mormânt, un evreu cu numele Antonie s-a apropiat de sicriu cu gândul de a-l răsturna. Când acesta a pus mâna pe sicriu, un înger i-a tăiat amândouă mâinile „fără de veste odată cu orbirea i s-au tăiat și mâinile ce au rămas lipite de pat” (Acatistul Adormirii, condac 4). Antonie, recunoscându-și greșeala, a primit vindecare și a devenit un mărturisitor al lui Hristos.

Ridicarea trupului Maicii Domnului din Mormânt
Potrivit Tradiției, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. A cerut să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru a-i săruta mâinile acesteia, dar intrând în mormânt, l-a aflat gol. Toți cei prezenți au cunoscut că trupul ei nu mai era în mormânt, fusese ridicat la cer, locul unde se afla și sufletul ei.

Dacă după adormire sufletul ei este primit „până la tronul Lui cel împărătesc, până la Sfânta Sfintelor cea din ceruri”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damachin, la trei zile de la adormire este urcat și trupul ei la la cerurile cele mai presus de ceruri.

Sfinții Părinti spun că nu se cuvenea ca trupul ei, din care S-a întrupat Dumnezeu – Cuvântul, să rămână în mormânt și să fie dat stricăciunii. După cum trupul ei a rămas fără stricăciune, adică feciorelnic, în timpul nașterii lui Hristos din ea, tot așa a rămas trupul ei fără stricăciune întru adormirea și mutarea ei de la viața pământească la viața cerească.

În Imnele Sfântului Efrem Sirul la praznicul Adormirii Maicii Domnului, cuviosul scrie:

„Tu nu ai urcat ca Ilie la cer, tu nu ai fost numai ca Pavel răpită până la al treilea cer, ci tu ai înaintat până la tronul împărătesc al însuși Fiului tău; față către față, în bucurie cu o mare și negrăită încredere, tu stai aproape de El”.
Scrierile despre Adormirea Maicii Domnului
Între cei care au vorbit despre Adormirea Maicii Domnului în primele secole creștine au fost Sfântul Dionisie Areopagitul (sec. I), Meliton de Sardes (sec. II), Sfântul Epifanie al Ciprului (sec. IV) și Sfântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (sec. V), a cărui mărturisire, adresată împărătesei bizantine Pulcheria, este edificatoare:

„Deși în Sfânta Scriptură nu sunt date cu privire la împrejurările morții Maicii Domnului, noi le cunoaștem din vechea și credibila Tradiție a Bisericii și știm că, la trei zile după adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, în mormântul din Grădina Ghetsimani găsindu-se doar acoperământul ei”.

Mai târziu, în secolul al XIV-lea, toate aceste informații vor fi adunate și detaliate în lucrarea Historia Ecclesiastica (Istoria Bisericii) a lui Nicephorus Callistus (1335).

O admirabilă colecție de texte cu privire la această tradiție este și lucrarea „Omilii Patristice despre Adormirea Mariei” a renumitului profesor patrolog contemporan Brian E. Daily. Aceste texte, atribuite unor Sfinți Părinți, cum ar fi: Ioan al Tesalonicului, Modest al Ierusalimului, Andrei al Cretei, Germanos al Constantinopolului, Ioan Damaschinul, Teodor Studitul, la care se pot adăuga și cele ale părinților bizantini de mai târziu – Isidor al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama, Nicolae Cabasila -, fac referire la tradiția Adormirii Maicii Domnului, obsedându-se unele mici diferențe între ele doar la nivelul detaliilor. Toți acești Sfinți Părinți sunt de acord în unanimitate ca mormântul Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani, unde Fecioara Maria a fost înmormântată de Sfinții Apostoli, a fost găsit gol la trei zile după îngropare.

Surse: Crestin Ortodox – Link 1, Link 2, Link 3.

Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului
Postul Adormirea Maicii Domnului
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția Schimbării la Față (6 august), când este dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujește ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului cade miercuri sau vineri, este dezlegare la pește.

Slujbele prăznuirii
Maica Domnului este singura persoană dintre sfinții Bisericii Ortodoxe care are o rânduială liturgică a punerii în mormânt, asemănătoare cu cea a Mântuitorului.

La Vecernie – Prohodul Maicii Domnului
În seara sărbătorii se slujește o Vecernie care cuprinde trei citiri din Vechiul Testament care au înțelesul în Noul Testament: În Facerea 28,10-17, Scara lui Iacov care unește cerul cu pământul, simbolizează unirea lui Dumnezeu cu omul, unire realizată pe deplin și perfect în Maria Născătoarea (Purtătoarea) de Dumnezeu. „Ce minunat este acest loc! Aceasta este casa lui Dumnezeu și poarta raiului!” În Ezechiel 43,27-44,4 este descrisă viziunea cu Templul cu ușa spre Răsărit, întotdeauna închisă și plină de slava lui Dumnezeu, care o simbolizează pe Maica Domnului. Pentru textul din Proverbe 9,1-11, Maria este cu „casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a zidit-o sieși.

La slujba de înainteprăznuire se cântă și Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului și pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia. Epitaful Maicii Domnului este purtat în procesiune împrejurul locașului de cult, precum este purtat cel al Mântuitorului în Vinerea Mare. Această rânduială nu are menirea de a pune un semn de egalitate între ea și Hristos, ci de a arăta înrudirea cu Fiul ei.

La Utrenia și Liturghia praznicului de Adormirea Maicii Domnului
Atunci când se slujește Utrenia, în dimineața sărbătorii, se citește din Luca 1,39-49, 56. Acest text este citit la toate sărbătorile Maicii Domnului și conține Spusele Maicii Domnului: „Și a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul. Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…” În unele bisericii există obiceiul de a se binecuvânta flori în ziua acestei sărbători, dar înainte de Sfânta Liturghie.

La Liturghie, se citește din Apostol de la Filipeni 2,5-11, unde se vorbește despre „Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, care Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt. Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”

Citirea din Sfânta Evanghelie este luată din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite împreună. Și aceste texte sunt citite întotdeauna la sărbătorile închinate Maicii Domnului. În acest text, Domnul spune, „binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl păzesc!”

La praznicul Sfintei Marii cântăm: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în România
Praznicul de Adormirea Maicii Domnului este unul din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioșii ortodocși români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor față de Născătoarea de Dumnezeu. Un foarte mare număr de biserici și de mănăstiri poartă acest hram. În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care își sărbătoresc astfel ocrotitoarea. Sate și comunități întregi vin împreună în aceste pelerinaje.

Credincioșii vin încă din preziua Praznicului, în 14 septembrie și participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit. Astfel, slujba Vecerniei se prelungește cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

În pauzele dintre slujbe, credincioșii cântă, în unele locuri, și alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului (pricesne), care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum și afecțiunea profundă a credincioșilor față de Cea pe care o numesc Măicuța Domnului. În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau și în orașe, târguri și serbări populare.

Cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul român Luca din Iclod. Aici credincioșii se adună cu sutele de mii, din întreaga țară, atât ortodocși, cât și greco-catolici. Foarte mulți, în semn de evlavie față de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer și îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, așteptând apoi cu răbdare ore și chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului.

În calendarul popular, de Sfânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei.

Din anul 2009, ziua de 15 august a devenit sărbătoare legală și zi nelucrătoare în România, la fel ca și în alte zece țări europene – Franța, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia sau în unele landuri din Germania.

De praznicul Adormirii Maicii Domnului se pomenesc cei adormiți purtători ai numelui Sfintei Fecioare

Adormirea Maicii Domnului în învățătura Ortodoxa și cea Romano-Catolică
Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria.

Biserica Ortodoxă însă învață că Fecioara Maria s-a născut cu păcatul strămoșesc și a primit iertare de acest păcat în momentul în care a acceptat să-L nască pe Hristos.

Biserica Romano Catolică vorbește de Imaculata Concepție, o dogma primită de catolicism în anul 1854, prin care afirmă că Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoșesc. Biserica Ortodoxă nu a acceptat această învățătură, motivând că dacă Fecioara s-ar fi născut fără acest păcat, firea ei ar fi fost alta decât cea a tuturor oamenilor. Iar dacă ea ar fi dăruit Cuvântului o altă fire decât cea pe care noi o avem, firea umană a lui Hristos nu ar mai fi transmis nimic firii noastre. Împotriva unei învățături de acest gen, Sfinții Părinți au afirmat că Hristos a mântuit ceea ce a asumat, iar ceea ce nu este asumat nu este mântuit.

Biserica Romano Catolică, afirmând că Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoșesc, ne face să credem că învierea și înălțarea sa la cer se datorează meritelor sale și nu deplinei uniri cu Hristos. Ortodoxia învață că această mutare sau ridicare, este un act al Fiului. Ea nu a mai așteptat învierea obștească, pentru că însăși Viața S-a sălășluit în ea. Dar Maica Domnului a murit în virtutea legii omenești și s-a înălțat prin Hristos. Ea „este făptura în care Dumnezeu este de pe acum totul în toate”, după cum spune părintele Stăniloae.

Istoria sărbătorii de Adormirea Maicii Domnului
Mărturii despre existența acestei sărbători, cunoscută în popor și sub denumirea de Uspenia (termen slav) sau Sfânta Marie Mare, avem începând cu secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult. Însă, cinstirea Maicii Domnului este prezentă înainte de această perioadă. De exemplu, unul din cele mai timpurii texte păstrate ale Liturghiei, versiunea egipteană a Liturghiei Sfântului Vasile, cuprinde următoarele: „Adu-Ți aminte, Doamne, de părinții noștri … mai ales totdeauna de sfânta și slăvita Maria, Maica lui Dumnezeu, și pentru rugăciunile ei miluiește-ne…”.

Locul de origine al sărbătorii Sfintei Marii este Ierusalimul, orașul în care se păstrează mormântul Maicii Domnului, în apropierea Grădinii Ghetsimani.

În Apus, Adormirea Maicii Domnului este menționată pentru prima dată în secolul al VI lea, la Sfântul Grigorie, Episcopul de Tours († 593). Generalizarea praznicului Adormirii Maicii Domnului se va face în Apus de către Papa Teodor I (642-649), în vreme ce în Răsărit acest lucru se petrece mai devreme, în timpul împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani.

Semnificația Adormirii Maicii Domnului
Prin moarte, sufletul se desparte de trup. Din acest motiv, toți cei care au devenit moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu se bucură doar cu sufletul. Bucuria lor va fi deplină numai după învierea de obște. Maica Domnului, datorită Fiului ei, nu trebuie să mai aștepte învierea morților pentru a se bucura și cu trupul. După cum mormântul Domnului a rămas gol, tot astfel rămâne și mormântul Maicii Sale. Acestea fac mărturie și nădejde pentru noi, vestindu-ne că și mormintele noastre vor rămâne goale, că nu vor fi locuri de veci. Ridicarea trupului Sfintei Fecioare în slava cerească adeverește faptul că omul, suflet și trup, poate fi transfigurat și mântuit, că se poate împărtăși de slava cerească.

Cuvântul „Adormire” traduce grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine și cuvântul cimitir). Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (latină assumptio, literal „primire” [în cer]) întrucât, ținând seama de dispariția trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălțată cu trupul la Cer.

Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Dacă sărbătoarea cea mai mare a Domnului nostru Iisus Hristos este Paștele, sărbătoarea Morții și Învierii Sale răscumpărătoare, atunci cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Sale este de asemenea asociată cu moartea și mutarea sa cu trupul la cer. Adormirea Maicii Domnului este ultimul mare praznic din anul Bisericesc, rânduit simetric cu sărbătoarea Nașterii sale (8 septembrie) și ultimul act din ciclul Întrupării.

Etimologia / semnificația numelui Maria – Marian
În primul rând „La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele Maicii Domnului!

Maria – Cel mai îndrăgit și utilizat nume de origine biblică, Maria a rămas în istorie precum simbolul purității, fiind numele purtat de cea care l-a adus pe lume pe Iisus, fiul lui Dumnezeu.

Totuși, semnificația lui este relativ controversată: în primul rând există o accepțiune egipteană care spune că numele Maria provine de la termenul „mry” sau „mr” ce se traduce „iubit”, „iubire”.

În latină, se consideră că Maria înseamnă „stea de mare” (compus din „mar” – „picătură” și „-yam” – „mare”, în textele latine a apărut sintagma „stilla maris” – „stea de mare”, o metaforă folosită de multe ori pentru descrierea Maicii Domnului), iar în onomastica evreiască se definește prin sintagma „mare a amărăciunilor”.

În ebraică, numele Maria are o altă semnificație, aceea de „copil dorit”. Tot în ebraică a fost perceput ca provenind de la cuvântul „mar” – „domn”, „stăpân”.

Derivate ale numelui Maria – Marian
Anamaria, Mari, Meri, Mărioara, Măriuța, Marița, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marieta, Marica, Marița, Marusia, Măriuca, Maricica, Mia, Maia, Mița, Mimi, Mioara, Marian, Marin, Marinus, Marinică.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Maria?
Conform calendarului ortodox, cei peste 2.2 milioane de români care poartă numele Maicii Domnului își pot serba ziua de nume în date de pe data de 8 septembrie când este prăznuită Nașterea Macii Domnului sau pe data de 15 august când este serbată Adormirea Maicii Domnului.

Icoana Adormirii Maicii Domnului
Reprezentările Maicii Domnului se disting de cele ale tuturor celorlalte categorii de sfinți atât prin diversitatea tipurilor iconografice, cât și prin evlavia cu care sunt cinstite de către credincioși. De asemenea semnificativ este locul pe care acestea îl ocupă în cadrul programului iconografic al bisericilor ortodoxe: bolta altarului și icoana din partea stângă a ușilor împărătești.

Conform Tradiției Bisericii Ortodoxe, icoana Maicii Domnului, ca și cea a Mântuitorului Hristos, are o origine apostolică. Sfântului Apostol Luca i se atribuie zugrăvirea primelor trei icoane ale Preasfintei Fecioare, care deși nu s-au păstrat până azi, au determinat formarea a trei tipuri iconografice majore, prezente până azi în iconografia ortodoxă:

Eleusa (Miluitoarea);
Hodighitria (Povățuitoarea);
Oranta (Rugătoarea).
Această tradiție este consemnată întâia oară de istoricul bizantin Teodor Citețul (secolul VI), care afirmă că icoana Hodighitriei zugrăvită de Sfântul Apostol Luca a fost trimisă din Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, soția împăratului Teodosie II, surorii acestuia, Pulheria, care a așezat-o în ctitoria sa din Constantinopol dedicată acestei icoane. Ulterior, icoana este menționată și de către Sfântul Andrei Criteanul (secolul VIII), Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului (secolul VIII) și de către Epistola celor trei patriarhi către împăratul Teofil (secolul IX). De asemenea, o serie de texte liturgice fac referire la o asemenea tradiție, afirmând că icoana zugrăvită de Sfântul Luca a fost prezentată Maicii Domnului, care a binecuvântat lucrarea Apostolului, spunând: „Harul și puterile mele să fie cu acest chip“.

Tradiția Bisericii menționează și anumite icoane nefăcute de mână ale Născătoarei de Dumnezeu, dintre care cea mai cunoscută este cea întipărită în mod miraculos pe una dintre coloanele bisericii construite în Lidda (lângă Ierusalim) de Sfinții Apostoli Petru și Ioan, icoană sărbătorită pe 12 martie. Minunea este menționată de către Sfântul Andrei Criteanul, Gheorghe Monahul (secolul IX) și de către Epistola celor trei patriarhi către împăratul Teofil.

Cele mai vechi reprezentări păstrate ale Maicii Domnului sunt câteva fresce din catacombele Romei, din secolele II-III, înfățișând Bunavestire (catacomba Priscillei), închinarea magilor (catacomba Priscilei, a Domitillei, a lui Calist etc.) și pe Fecioara cu Pruncul în brațe (catacomba Domitillei).

Mozaic din Biserica Mântuitorului, Chora – Constantinopol, sec. XIV
Adormirea Maicii Domnului – Mănăstirea Chora – Istambul
Într-o casă, în centrul icoanei, Maica Domnului este întinsă pe un pat, cu mâinile încrucișate pe piept, fără suflare. De o parte și de alta a patului sunt două sfeșnice cu lumânări aprinse. La picioarele Născătoarei de Dumnezeu este reprezentat Sfântul Apostol Petru, tămâind cu cădelnița, iar la capul ei sunt reprezentați Apostolul Pavel și Sfântul Ioan Teologul, îmbrățișând-o. Mai sunt reprezentați, de jur împrejur, toți apostolii, despre care se știe că au fost prezenți la adormirea Maicii Domnului, precum și unii sfinți ierarhi precum Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei I al Tomisului, care țin în mâini Evanghelii și femei plângând.

Tot în centrul imaginii, cumva deasupra Maicii Domnului este reprezentat Domnul Iisus Hristos, îmbrăcat în haine albe, într-o mandorlă (cearcăn) de lumină, simbol al slavei Lui dumnezeiești. El ține în brațe sufletul Maicii Domnului, reprezentat ca un prunc înfășat (uneori este redat printr-o reprezentare mai mică a Maicii Domnului). Hristos este înconjurat de o mulțime de îngeri.

Undeva mai „în spate”, sunt reprezentați iarăși Sfinții Apostoli, care sunt aduși, purtați prin văzduh, pentru a fi de față la Adormirea Maicii Domnului, „de la marginile lumii”, după cum spune tradiția.

În dreapta casei este reprezentat Sfântul Ioan Damaschin, purtând în mâini o hârtie în care este scris: „După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul”. Iar în stânga casei apare Sfântul Cosma Melodul care poartă și el în mână o hârtie pe care este scris: „Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică știindu-te…”.

Alte detalii care pot fi întâlnite în icoana de la Adormirea Maicii Domnului
Frecvent, în această icoană mai este ilustrată întâmplarea cu Antonie, care a încercat să răstoarne patul în care ședea Maica Domnului. În icoană, este adesea reprezentat, uneori în genunchi, în fața patului în care ședea Maica Domnului, cu mâinile tăiate care încă atârnă de pat, iar în fața lui este reprezentat îngerul cu sabia ridicată.

Icoana de la Adormirea Maicii Domnului ne descoperă că Mântuitorul ia la ceruri sufletul Maicii Sale, simbolizat de un prunc înfășat în scutece albe. Dacă în icoane Maica Domnului ține pruncul pe brațul stâng, iar cu brațul drept îl arată lumii, în icoana Adormirii Maicii Domnului imaginea este inversată, Hristos ține sufletul ei pe brațul stâng și o arată îngerilor.

Semnificația teologică a icoanei
În viziunea iconografică ortodoxă, icoana praznicului Adormirii Maicii Domnului este orientată în jurul caracterului muritor al Născătoarei de Dumnezeu, al umanității ei depline. Prezența lui Hristos aici atestă atât faptul că Maica Domnului avea și ea nevoie de mântuire, ca și ceilalți oameni, cât și faptul că preaslăvirea Născătoarei de Dumnezeu se face numai prin raportarea la Fiul ei.

Prezența tuturor Apostolilor la adormirea Maicii Domnului arată cinstirea ei deosebită atât de către Domnul, cât și de către întreaga Biserică, reprezentată și prin grupul de femei care apar în icoană. Cerul și pământul se întâlnesc, o dată în plus, mărturisind preaslăvirea celei care își încredința sufletul în mâinile Fiului ei.

Faptul că icoana și întreg praznicul sunt orientate în jurul Adormirii, iar nu în jurul „mutării” Maicii Domnului cu trupul la Cer arată faptul că, dacă întreaga Biserică a fost de față la moartea ei, momentul mutării ei și cu trupul la Cer rămâne o taină.

Chipul Maicii Domnului
Trăsăturile fizice ale Născătoarei de Dumnezeu au fost transmise de-a lungul timpului atât prin intermediul reprezentărilor iconografice, cât și cu ajutorul unor mărturii scrise, de dată târzie însă. Cea mai cunoscută descriere a chipului său îi aparține istoricului bizantin Nichifor Calist (secolul XIV), fiind ulterior preluată și de către Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna:

„Iar Preasfânta de Dumnezeu Născătoare a fost cu statura mijlocie, deși unii zic a fi fost de trei coți. Fața o avea nici rotundă, nici ascuțită, dar întrucâtva prelungă; chipul îi era de culoarea grâului, cu părul ascuns gălbui; cu ochii vioi și curați având în ei vederi (pupile) gălbui tocmai de culoarea olivelor (măslinelor), cu sprâncenele încovoiate, lungi și puțin negre; nasul ceva cam lung, cu nările mijlocii, iar buzele trandafirii; cu mâinile lungărețe și cu degetele asemenea”.

Una dintre cele mai neobișnuite tipuri iconografice ale Maicii Domnului este cel numit Triherusa, „Cea cu trei mâini“, deoarece în partea inferioară a icoanei, sub mâna dreaptă a Maicii Domnului, care susține Pruncul, se află aplicată o a treia mână. Originalul care a determinat apariția acestui tip iconografic se află la mănăstirea athonită Hilandar. Istoria acestei icoane începe, conform tradiției, în secolul VIII, în Damascul Siriei și este legată de Sfântul Ioan Damaschin și de lupta sa pentru apărarea cultului sfintelor icoane. Fiind ia acea vreme mare demnitar la curtea califului al-Walid I, el ar fi fost victima unei calomnii perfide puse la cale de împăratul bizantin Leon III Isaurul, care a declanșat lupta împotriva sfintelor icoane. Acuzat că ar fi pregătit un complot împotriva califului, Sfântului i s-a tăiat mâna dreaptă, pe care cerând-o înapoi, a așezat-o la locul ei, petrecând toată noaptea în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului și cerând de la ea tămăduire. În vis a văzut-o pe aceasta venind spre el și vindecându-i mâna amputată, cerându-i în schimb să scrie în continuare despre sfintele icoane. Trezindu-se dimineața, Sfântul Ioan și-a găsit mâna lipită la locul ei și drept ofrandă a lipit icoanei o a treia mână, replica în argint a propriei sale mâini.

Apoi retrăgându-se ca monah în Palestina, la lavra Sfântul Sava cel Sfințit, a luat cu sine și icoana făcătoare de minuni Triherusa. Trecând mult timp, în 1217 a venit în lavră, ca pelerin, Sfântul Sava de la Hilandar, care a primit în dar de la monahii de aici, printre altele, și faimoasa icoană. După o scurtă ședere la Hilandar, el a fost ales arhiepiscop al Serbiei, în 1219 și a părăsit definitiv Sfântul Munte. Icoana a rămas până în 1347 la Hilandar, când a fost oferită ca binecuvântare pelerinului sârb Kralis Dușan, de la care a ajuns în condiții necunoscute la mănăstirea Studenita în Serbia. La începutul secolului XV, Serbia fiind cucerită de turcii otomani, părinții mănăstirii, vrând să salveze icoana, au așezat-o în spatele unui catâr, pe care l-au lăsat să plece pe calea rânduită de Maica Domnului. Acesta, străbătând Serbia și Macedonia, a ajuns la Sfântul Munte, oprindu-se în apropierea mănăstirii Hilandar, unde a murit pe loc. Icoana a fost purtată în procesiune solemnă în mănăstire, unde a rămas până astăzi. De-a lungul vremii peste icoană a fost aplicată o ferecătură de aur, ce poartă circa 5000 de pietre prețioase, oferite ca ofrande de credincioșii ce au beneficiat de minunile săvârșite prin intermediul acestei renumite icoane.

Rugăciune către Adormirea Maicii Domnului
În fața icoanei Maicii Domnului ne rugăm cu credință și cu umilință, zicând: Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor întristați și acoperământul celor necăjiți, vezi nevoia mea și necazul meu; ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, dezleagă-l precum vrei, că n-am ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.