Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici s-a născut la 28 mai 1884, în comuna Secuieni, județul Bacău, din părinții Gheorghe și Ilinca, oameni simpli, iubitori de Dumnezeu. A urmat clasele primare în localitatea natală, apoi Școala de cântăreți de la Roman, între anii 1900 și 1904. Alături de bunul prieten Mihai Bâtâcă, viitorul arhimandrit Maxim Bâtâcă, a ucenicit pe lângă episcopul Gherasim Safirin. În vremea studiilor, cei doi prieteni au împlinit slujirea de cântăreți la catedrala din Roman, scrie doxologia.ro.
Cei doi frați întru Hristos au intrat ca începători în Lavra Mănăstirii Frăsinei, în timpul stăreției arhimandritului Porfirie Bucurescu. În anul 1908, ei au pus bazele muzicii psaltice la Mănăstirea Frăsinei. În anul 1910, starețul Porfirie l-a tuns Cuviosul, încredințându-l cu numele Visarion. Fiind o fire blândă și smerită, Cuviosul Visarion a început o nevoință și mai aspră. Psalmodia din adâncul inimii la strană, încât mulți lăcrimau la auzul vocii sale serafimice.
Văzându-i urcușul duhovnicesc și viața plină de virtuți, starețul Porfirie l-a propus spre a fi hirotonit în anul 1922. În vara anului 1929, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului Noul Severin l-a trimis pe Cuviosul Visarion ca stareț la Mănăstirea Lainici. La Mănăstirea Lainici, Sfântul Cuvios Visarion a început treptat să statornicească rânduiala isihastă pe care o aflase la Mănăstirea Frăsinei. După 10 ani de stăreție la Lainici, Cuviosul Visarion adunase un sobor de peste douăzeci de călugări și frați.
În timpul șantierului de la Bumbești-Livezeni, deschis de regimul comunist, în anul 1949, părintele Toia a organizat un spital pentru cei schilodiţi în timpul lucrărilor, fiind mereu aproape de aceștia. Conform Securităţii, Cuviosul Visarion contracara astfel campania de educare marxist-leninistă care se desfășura în zonă.
Mai mult, părintele organiza pelerinaje împreună cu minerii din Valea Jiului și refuza cu îndârjire ocuparea chiliilor de către trupele de Securitate care luptau împotriva partizanilor din munți, manifestări care au atras atenția organelor de represiune.
A fost maltratat de Securitate și nu a putut fi salvat nici la spital, astfel încât la 8 noiembrie 1951 a trecut la cele veșnice. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă în data de 4 februarie 2025.
Ursa vieo: Dragotesc Ionut
