Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a avut loc pentru că moartea n-a putut să-L ţină. Primind moartea de bunăvoie, Fiul lui Dumnezeu a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn. Înviind a treia zi din mormântul Său, El S-a făcut început al învierii celor adormiţi. În intervalul dintre moartea ispăşitoare de pe Golgota şi Învierea lui Hristos, se petrece slăvita şi biruitoarea Sa coborâre în iad, adică în locuinţa celor osândiţi. Chiar şi atunci când trupul lui Hristos se afla în mormânt, în timpul celor trei zile, iubirea Sa era activă. El a folosit acest timp ca să coboare, cu sufletul Său, până în adâncimile iadului, în abisul morţii. Domnul nostru Iisus Hristos, Şi-a reamintit de morţii Săi şi a coborât la ei ca să le spună vestea cea bună a mântuirii. Hristos, al doilea Adam, Omul desăvârşit, aplecându-Se peste omul vechi, l-a prins de mâna dreaptă şi l-a tras în sus. Iisus a coborât în locuinţa celor morţi şi a predicat Evanghelia patriarhilor, sfinţilor, profeţilor, regilor şi martirilor Vechiului Testament, conducându-i pe ei din iad spre Cer. Aceştia erau duhurile din închisoare cărora Mântuitorul le-a oferit vestea cea bună a mântuirii şi declarând iertarea păcatelor, care este primită de către aceia care cred în El. Misiunea lui Hristos în iad era de a desăvârşi lucrarea Sa mântuitoare. Scopul Său era să vestească mântuirea nu numai celor vii, ci şi drepţilor care au murit. Coborârea lui Hristos în iad, ca Biruitor, reprezintă actul eliberator al lui Dumnezeu. Domnul Se situează pe Sine în faţa puterii morţii, spre a străpunge împărăţia morţii şi a prăda puterea ei. Moartea nu mai este stăpână peste propria sa casă, fiindcă, din momentul când Iisus S-a coborât în iad, El este Stăpânul ei, El este Suveranul atotputernic. „Mort am fost, şi iată, sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului“. Moartea rămâne încă ultimul duşman pe care omul trebuie în sfârşit să-l învingă. Însă, creştinul credincios trăieşte întru Domnul Care a biruit moartea. Domnul nostru S-a coborât în iad ca Biruitor, ca „Începător al vieţii“. El S-a coborât în iad nu ca tovarăş de suferinţă, ci ca un strălucit Cuceritor. Domnul nostru apare în iad nu ca un prizonier al acestuia, ci ca un puternic Izbăvitor al celor întemniţaţi în el; nu ca un sclav, ci ca un Stăpân al vieţii. Mâna care se întinde să prindă mâna lui Adam, totodată, se întinde ca să-i îmbrăţişeze şi pe urmaşii lui Adam, pentru că şi noi suntem legaţi de moarte şi ţinuţi prizonieri de puterea păcatului. Din neliniştea pe care o avem în faţa morţii, ne ridică la o nezdruncinată nădejde în viaţa înviată. Din frica de viitor, Hristos ne ridică la bucuria deplină, iar din ostilitatea lumii trecătoare, ne ridică la prietenia durabilă cu Dumnezeu.
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Pelaghia
Sfânta cuvioasă Pelaghia a trăit la începutul secolului al cincilea și a fost artistă a teatrului din Antiohia. În...
