SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Cuvioasa Teodora s-a născut în satul Vânători din judeţul Neamț, în anul 1650, fiind fiica lui Ştefan Joldea, armaş paznic al cetăţii Neamţ. Teodora, copilă fiind, dorea să se retragă din lume la o mănăstire. Dar la insistenţele părinţilor, la vremea cuvenită s-a căsătorit și a mers în părţile Vrancei, unde locuia soţul ei. Din cauză că nu aveau copii, s-a sfătuit cu soţul ei şi au hotărât să intre amândoi în câte o mănăstire. Mai întâi a plecat ea şi a intrat în mănăstirea Vărzăreşti, din părţile Buzăului. La scurt timp, s-a călugărit şi el la mănăstirea Poiana Mărului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se şi de taina Sfintei Preoţii. Cuvioasa Teodora a îmbrăcat haina vieţuirii îngereşti la vârsta de 30 de ani. În acea vreme au năvălit turcii, iar Teodora şi alte maici s-au retras în munţii Vrancei. După ce s-au liniştit lucrurile în ţară, Cuvioasa Teodora, şi-a îndreptat paşii spre locurile copilăriei. S-a oprit mai întâi la mănăstirea Neamţ, unde s-a rugat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria Secului (înfiinţată în anul 1650) şi după ce s-a mărturisit duhovnicului Pavel, care a şi împărtăşit-o, a plecat „la început pentru un an” să vieţuiască în liniştea codrilor seculari din împrejurimi. Ea se nevoia în rugăciune neîncetata, priveghere de toată noaptea şi cugetare dumnezeiască adâncă. Hrana sa era alcătuită din: bureţi, urzici, mure, afine, zmeură, precum şi din pesmeţi și poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihăstria. La toate acestea se adăuga şi hrana cea dumnezeiasca, Trupul şi Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneală a petrecut râvnitoarea maică vreme îndelungata (peste 20 de ani), citind, la vremea potrivită Ceasurile, Vecernia şi Utrenia, însoţite de multe metanii şi lacrimi duhovniceşti. La sfârşitul vieţii sale – descoperit în chip minunat – s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi a adormit în Domnul. Tradiţia spune că, însuşi soţul său, acum ieroschimonahul Elefterie, a venit la înmormântarea ei, apoi a rămas la schitul Sihăstria până la sfârşitul vieţii. Moaştele Sfintei Teodora, au fost luate în timpul ocupaţiei ruseşti şi duse în mănăstirea Pecerska din Kiev. Poporul român a considerat-o sfânta imediat după moarte. A fost canonizată de Biserica Ortodoxă Română la 20 iunie 1992.