Cuviosul Antonie este întemeietorul și părintele monahismului în Rusia. S-a născut în orășelul Liupeți din eparhia Cernigovului în 983. De tânăr, și-a părăsit locurile de baștină și a venit în Sfântul Munte Athos, unde s-a călugărit.
Egumenul Teoctist, care l-a tuns monah și care l-a povățuit în viața ascetică, în urma unei descoperiri dumnezeiești, i-a zis: „Este voia lui Dumnezeu, fiule, să pleci în Rusia ca sa transmiți binecuvântarea Muntelui Athos și să aduci lui Dumnezeu mulțime de mântuiți să se înmulțească și acolo sămânța duhovnicească, și degrabă vei ridica în părțile acelea o școală a virtuții”.
Râvnitor în ascultare, a plecat în Rusia și, după o vreme, gonit de răutatea omenească, s-a întors în Muntele Athos. Potrivit tradiției, s-a liniștit într-o peșteră, aproape de mănăstirea Esfigmenou, care se păstrează până azi, unde s-a ridicat o biserică în cinstea lui. Îndrumătorul lui spiritual îl trimite din nou în patria lui, zicându-i: „Du-te iarăși în Rusia și acolo va fi asupra ta binecuvântarea Sfântului Munte, fiindcă de la tine vor ieși mulți monahi”.
Înapoindu-se, nu întâlnește în nicio mănăstire rusească nevoința aspră a aghioriților din Sfântul Munte. A cutreierat o vreme, până ce s-a stabilit într-o peșteră lângă Kiev. Rugăciunea lui a fost ascultată: „Doamne, întărește-mă pe mine în locul acesta, ca să rămână asupra lui binecuvântarea Sfântului Munte și a egumenului care m-a tuns pe mine monah”.
În curând, au început să se apropie de el mulțimile celor ce însetau după harul Duhului Sfânt. Printre aceștia, unii au dorit viață monahală și au rămas alături de el, alegându-se egumen monahul Varlaam, în timp ce el însuși s-a retras în ascuns. Mai târziu, monahii lui s-au înmulțit destul de mult sub Teodosie și au căutat binecuvântarea lui, ca să întemeieze mănăstire. Hotărârea lor a ascultat-o cu bucurie și i-a binecuvântat astfel: „Binecuvântat este Dumnezeu în toate, fie dar cu voi rugăciunea Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor Sfinților din Sfântul Munte!”. Cu binecuvântare dumnezeiască, mănăstirea închinată Maicii Domnului s-a mărit și a devenit vatra monahismului rus după tipic atonit.
Cuviosul Antonie avea darul înainte-vederii și al vindecării bolnavilor. Și-a biruit definitiv trupul, lumea și pe demoni, vechii dușmani ai monahilor. Și-a cunoscut mai dinainte sfârșitul, adormind la o vârstă înaintată în peștera nevoințelor lui ascetice. Sămânța duhovnicească pe care a semănat-o încă din Lavra athonită, cu lacrimi și postiri, s-a împrăștiat în nesfârșita țară a Rusiei, aducând multe și depline roade ale harului la poporul ortodox.
Viața Cuviosului Antonie a fost scrisă de ucenicul lui, Nestor. Un canon de mângâiere a fost compus de ieromonahul Nikon. Pomenirea sfântului Antonie de la Lavra Kievului se face pe 10 iulie.
