Cuviosul Marcel era din Apamia, oraş în cea de a doua Sirie, dintr-un neam cinstit şi vestit. Rămânând orfan de mic, s-a dus în Antiohia cea mare pentru învăţătura filosofiei, însă degrabă deprinzând toate cele ale filosofiei a tins spre înţelepciunea cea duhovnicească. Tocmai de aceea voia să meargă la Efes, auzind că se află acolo mulţime de bărbaţi desăvârşiţi în faptele cele bune. Așadar, ieşind din Antiohia, a împărţit săracilor mai întâi toată moştenirea ce o avea de la părinţi în Apamia. Apoi, trecând cu vederea toate cele lumeşti, a ajuns la Efes. Acolo, petrecând lângă un iubitor de Dumnezeu, se povăţuia cu faptele bune de la robul lui Dumnezeu Promot, care se afla întru atâta desăvârşire, încât prin uşile încuiate intra în bisericile Domnului, la rugăciunea cea de noapte. Vieţuind împreună în sărăcia cea de bunăvoie, îşi agonisise cele de trebuinţă trupului său din osteneala mâinilor sale, căci ştia să scrie frumos. Toată noaptea o petrecea la rugăciune, iar ziua la scrierea cărţilor, pentru care luând preţul, numai cât îi trebuia cheltuia la nevoile sale, iar restul le împărţea săracilor. Astfel au fost începuturile vieţii lui, celei cu fapte bune. Şaizeci de ani săvârşind cuviosul în nevoinţele monahiceşti, s-a apropiat de fericitul său sfârşit, petrecând toate zilele vieţii sale cu plăcere de Dumnezeu. Şi s-a asemănat proorocilor, prin mai înainte-vedere; patriarhilor, prin credinţă şi nădejde neîndoită spre Dumnezeu, şi mucenicilor prin omorârea trupului, cea din toate zilele. Apoi s-a asemănat lui Moise întru vedere de Dumnezeu şi în dar, precum s-a zis mai sus, fiind deopotrivă lui David în blândeţe, lui Petre Apostolul în râvna, lui Ioan întru feciorie şi în ştiinţă şi tuturor Apostolilor în darul tămăduirilor; căci era izvor tuturor tămăduirilor şi râu al facerilor de bine cele cu minune. Zăcând pe patul durerii, plângea mulţimea fraţilor, înconjurându-l, între care era unul cu numele Luchian, de neam boieresc, care trecând cu vederea toate cele lumeşti, venise la viaţa monahicească, sporind în faptele cele bune mai mult decât alţii. Acela, plângând, ruga pe sfânt că să nu-l lase singur fără de cârmă în marea acestei vieţi, spre a se pierde în valurile ispitei, ci să-l ia şi pe el. Iar cuviosul, căutând spre dânsul, a zis: „Îndrăzneşte, fiule, pentru că, după ducerea mea, degrabă vei veni după mine”. Şi s-au adunat de prin mănăstirile cele din jur egumenii şi fraţii, precum şi arhiereii şi boieri din Constantinopol ca să-l cerceteze şi să-i dea sărutarea cea mai de pe urmă. El, dând fiecăruia învăţătura ce se cădea şi multe vorbind spre folosul sufletului şi pentru viaţa cea veşnică, s-a rugat ca să se depărteze de la dânsul, zicând că vrea să doarmă puţin. Depărtându-se toţi, a adormit cu somnul cel fericit şi cu odihna cea veşnică, dându-şi sufletul său în mâinile lui Dumnezeu şi l-au pus cu cinste în biserica pe care el însuşi a zidit-o.
SINAXAR 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira
Sfântul Sfințit Mucenic Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) și a lui Saturnin, guvernatorul Ancirei. El a...
