marți, noiembrie 11, 2025
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
28/10/2024
in Sinaxar
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Acesta se născu în anul 1651 în apropiere de Kiev, Ucraina, primind la botez numele Daniil. Tatăl său fiind soldat şi lipsind adeseori vreme îndelungată de acasă, de creşterea micuţului Daniil se îngriji mama sa care îi insuflă dragostea pentru cele dumnezeiești. Pe când avea 11 ani, Daniil intră la seminarul din Kiev, al cărei conducător era un strălucit predicator şi cald apărător al Ortodoxiei. De la acesta deprinse tâlcuirea Sfintelor Scripturi şi deveni sensibil la setea de cuvânt a credincioşilor. La 17 ani, intră în Mănăstirea Sfântului Chiril unde îmbrăcă haina monahală cu numele Dimitrie. Pe lângă ascultările pe care le săvârşea în obşte, tânărul monah se adânci în citirea scrierilor duhovniceşti şi începu a scrie cele dintâi cuvântări duhovniceşti. Pe când avea 24 de ani, fu hirotonit preot, fiind numit a rosti predici pe lângă arhiepiscopul Lazăr Baranovici de Cernigov. Mai apoi, în ciuda împotrivirii sale, căci mult iubea liniştea, fu numit în fruntea mai multor mănăstiri. De două ori, fără izbândă, încercă să renunţe la această slujire. În cele din urmă sfântul Teodosie de Cernigov împreună cu alţi apropiaţi reuşiră să îl înduplece să rămână stareţ. Din pricina incursiunilor tătarilor şi a romano-catolicilor lituanieni şi poloni, multe scrieri bisericeşti, precum „Vieţile Sfinţilor”, fură distruse. Astfel, arhimandritul Varlaam din Marea Lavră a Peşterilor din Kiev îl rugă stăruitor pe sfântul Dimitrie să ia asupra sa această uriaşă lucrare. Smeritul nevoitor se temu de greutatea unei asemenea lucrări. Temându-se să nu cadă în păcatul neascultării şi cunoscând nevoile mari ale Bisericii, se supuse în cele din urmă. Astfel, vreme de 25 de ani, sfântul Dimitrie s-a dăruit cu toată puterea sa acestei lucrări. În afara timpului pe care-l petrecea rugându-se în biserică sau în singurătate, restul timpului şi-l petrecea alcătuirii vieţilor de sfinţi. Petrecea cu sfinţii, vieţuia după pilda vieţii lor, împreună pătimea cu pătimirile lor şi cerceta cele mai mici amănunte despre dânşii din felurite documente. Dragostea sa nemăsurată pentru sfinţi îi fu răsplătită, căci Dumnezeu i-a dăruit adeseori vedenii. Astfel, în 1685, o văzu în vis pe sfânta muceniţă Varvara pentru care avea multă evlavie, iar dânsa îl dojeni că se roagă „în felul romano-catolicilor”, meditând asupra celor cinci răni ale Domnului. Într-adevăr, influenţa romano-catolică se făcea deja simţită în Biserica Rusă. Văzându-i tulburarea, sfânta Varvara zâmbi şi îl linişti. În acelaşi an, pe 10 noiembrie i se arătă sfântul Orest, a cărui viaţă o alcătuise sfântul Dimitrie şi îi spuse:

– Iată, aceasta s-a făcut printr-un fier înroşit în foc.

Alte articole

SINAXAR RTODOX 2025: Sfântul Mare Mucenic Mina

SINAXAR RTODOX 2025: Sfântul Mare Mucenic Mina

11/11/2025
SINAXAR ORODOX 2025: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici

SINAXAR ORODOX 2025: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici

10/11/2025

Apoi îi întinse braţul drept şi îi arătă venele care fuseseră tăiate până la înălţimea cotului şi adăugă:

– Iată, acestea au fost tăiate.

Îi arătă apoi alte răni asemenea la braţul stâng, repetându-i aceleaşi cuvinte, iar după aceea îi arătă rănile pe care le avea la genunchi, spunându-i:

– Acestea au fost tăiate.

Stătu drept, iar apoi sfârşi:

– Vezi, deci, că am suferit mai multe chinuri decât cele pe care le-ai amintit.

Sfântul Dimitrie îl întrebă dacă dânsul este sfântul Orest a cărui pomenire se săvârşeşte la 13 decembrie, iar mucenicul îi răspunse:

– Nu sunt Orest din cei cinci sfinţi mucenici, ci cel care se cinsteşte astăzi şi a cărui viaţă tocmai ai alcătuit-o.

În anul 1701, sfântul Dimitrie fu numit episcop al Mitropoliei de Siberia şi Tobolsk. Sănătătatea sa şubredă şi nevoia de a avea la îndemână scrieri trebuincioase pentru a continua scrierea vieţilor sfinţilor, îl făcu să ceară să fie mutat în altă parte. Astfel, în anul 1702, fu numit episcop al Rostovului, unde i se descoperi în vedenie că în mănăstirea Sfântului Iacov va trece la cele veşnice. Trei ani mai târziu, în 1705, îşi încheie opera sa monumentală, „Vieţile Sfinţilor”, dedicându-se apoi păstoririi oilor celor cuvântătoare. Se nevoi îndelung a îndrepta viaţa duhovnicească şi moravurile contemporanilor săi. În pofida slăbiciunii trupeşti şi a îmbolnăvirilor dese, nu îşi curmă canonul aspru şi rugăciunea neîncetată. Scrise multe lucrări pentru a-i readuce pe schismaticii „vechi-credincioşi” (lipoveni) în sânul Bisericii, arătându-le că duhul şi înţelesul mai adânc al Predaniei sunt mult mai importante decât detaliile tipiconale exterioare. Mai ales prin vieţuirea sa pilduitoare insufla turmei sale dragostea faţă de post şi rugăciune, precum şi împreună-pătimirea şi mila faţă de toţi, buni sau răi. Sfântul ierarh şi-a prevăzut adormirea cu trei zile înainte. Cerându-şi iertare de la părinţii şi cântăreţii care slujeau în biserică, se închise în chilia sa pentru a se ruga. A doua zi, pe 28 octombrie 1709, fu aflat îngenuncheat la rugăciune, iar sufletul său plecat la cele veşnice. În chilia sa sărăcăcioasă, se aflau puţine lucruri de trebuinţă, în rest cărţi şi manuscrise.

Articolul anterior

Mii de pelerini s-au rugat la București de Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou

Articolul următor

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare „ctitor de locașuri sfinte” și în Italia – complexul parohial al comunității românești din Pinerolo a fost achiziționat

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

SINAXAR RTODOX 2025: Sfântul Mare Mucenic Mina

SINAXAR RTODOX 2025: Sfântul Mare Mucenic Mina

de editor-dariusdamian
11/11/2025
0

  Sfântul Mare Mucenic Mina era egiptean de neam, de loc din cetatea Nichios, aproape de Memfis. El a trăit...

SINAXAR ORODOX 2025: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici

SINAXAR ORODOX 2025: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici

de editor-dariusdamian
10/11/2025
0

 Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici s-a născut la 28 mai 1884, în comuna Secuieni, județul Bacău, din părinții...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, Taumaturgul

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, Taumaturgul

de editor-dariusdamian
09/11/2025
0

Sfântul Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, de ziua Acoperământului Maicii Domnului, în Silivria în nordul Greciei. Părinţii săi,...

SINAXAR ORTODOX 20252: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

SINAXAR ORTODOX 20252: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

de editor-dariusdamian
08/11/2025
0

Mihail, ce se tâlcuiește „puterea lui Dumnezeu”, este voievodul oștilor cerești si cel dintâi din ceata Sfinților Arhangheli. El poarta...

Articolul următor
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare „ctitor de locașuri sfinte” și în Italia – complexul parohial al comunității românești din Pinerolo a fost achiziționat

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare „ctitor de locașuri sfinte” și în Italia – complexul parohial al comunității românești din Pinerolo a fost achiziționat

ARTICOLE RECOMANDATE

30 octombrie 2016 – A trecut la cele veșnice Arhiepiscopul Justinian Chira

30 octombrie 2016 – A trecut la cele veșnice Arhiepiscopul Justinian Chira

2 săptămâni ago
12 decembrie 1916 – Consiliul de Miniștri a aprobat transferul Tezaurului României în Rusia

12 decembrie 1916 – Consiliul de Miniștri a aprobat transferul Tezaurului României în Rusia

11 luni ago
Episcopia Daciei Felix organizează o nouă tabără gratuită pentru copiii români din Serbia

Episcopia Daciei Felix organizează o nouă tabără gratuită pentru copiii români din Serbia

1 an ago
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ediția a IV-a

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ediția a IV-a

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    883 distribuiri
    Share 353 Tweet 221
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    437 distribuiri
    Share 175 Tweet 109
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    403 distribuiri
    Share 161 Tweet 101
  • Singura Biserică din municipiul Botoșani, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, va fi în sărbătoare

    232 distribuiri
    Share 93 Tweet 58
  • S-a mai scris o filă de istorie pentru credincioșii din satul Tudor Vladimirescu: Binecuvântare pentru slujire în noua biserică

    228 distribuiri
    Share 91 Tweet 57

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Motive pentru care copiii moderni nu pot învăța, nu au răbdare și cu greu suportă plictiseala

Motive pentru care copiii moderni nu pot învăța, nu au răbdare și cu greu suportă plictiseala

11/11/2025
Vizita preoților din Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor la Catania în Sicilia

Vizita preoților din Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor la Catania în Sicilia

11/11/2025
Întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

Întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

11/11/2025

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței