Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan cel Milostiv (†620) a fost patriarh al Alexandriei la începutul secolului al VII-lea (610–619). A fost numit astfel din pricina dărniciei de care a dat dovadă, împărțind marea avere a Patriarhiei Alexandriei celor săraci și celor necăjiți. Principala sursă pentru reconstituirea biografiei sale este Viața sa scrisă de Leontie de Neapole, din Cipru. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 12 noiembrie. Sfântul Ioan s-a născut în jurul anului 550 la Amathus (aproximativ 15 km E de Limassol), în Cipru, ca fiu al patricianului Epifanie, guvernatorul insulei. S-a căsătorit și a avut copii, dar, rămânând văduv, a fost chemat să devină patriarh al Alexandriei la propunerea prietenului său Nichita, prefect imperial al orașului. Scaunul calcedonian al Alexandriei era vacant din anul 609, de la moartea Patriarhului Teodor în timpul cuceririi orașului de către Nichita. Ioan a fost înscăunat în anul 611, fiind al cincilea episcop calcedonian al Alexandriei cu acest nume. Sfântul Ioan era cunoscut pentru milostenia sa sau ajutorarea săracilor (eleemosyne în limba greacă, de unde și numele său de Eleemon, „Milostivul”). Unui om care se minuna de marea lui dărnicie i-a povestit o vedenie pe care o avusese, în care Milostenia îi apăruse ca o fecioară frumoasă, spunându-i că ea era cea dintâi fiică a Domnului. Patriarhia Alexandriei avea la dispoziția sa bogății imense, atât în bani cât și din diferite întreprinderi comerciale, precum navigația, iar Ioan a pus toate acestea la dispoziția săracilor. Nu era darnic doar cu bunurile Patriarhiei, ci și cu ale sale. Se spune că o dată, primind în dar o pătură cu cusături scumpe, n-a putut adormi până nu a vândut-o, dând banii săracilor. Se afla mereu la dispoziția oricui avea o rugăminte, o plângere sau o cerere. Uneori dărnicia sa părea excesivă. Într-un rând, unul din ajutoarele sale a băgat de seamă că un om încerca să-l înșele pe Sfântul Ioan, revenind de mai multe ori, deghizat, să ia milostenie și ajutorul i-a zis aceasta Sfântului. Atunci patriarhul a zis că omul acela care lua de fiecare dată alt chip putea fi chiar Hristos. Altă dată, a ajuns să se certe rău cu prietenul său Nichita când acesta, încercând să contribuie mai mult la eforturile de război împotriva perșilor ale împăratului Heraclie, a vrut să-și aproprieze unele din bogățiile Bisericii în acest scop. Ioan a rezistat acestor încercări, iar în sfârșit Nichita și-a cerut iertare. Grija lui nu s-a mărginit doar la turma lui din Alexandria, ci s-a extins și către poporul din Palestina, când acesta suferea din pricina invaziei perșilor și a jefuirii Ierusalimului. Ioan a trimis în mai multe rânduri ajutoare în Palestina și a primit în Alexandria pe mulți dintre cei refugiați din calea perșilor. Ioan s-a îngrijit atât de hrana trupească, cât și de hrana duhovnicească, astfel că la întâlnirile de la palatul patriarhal nu vorbea decât din Scriptură sau alte lucruri duhovnicești. I-a ocrotit pe învățații călători Sf. Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului, și pe Ioan Moshu, autorul „Limonariului” (Livada duhovnicească), care i-au slujit ca sfătuitori și teologi. Rămânându-i fideli până la moartea sa (Cipru, 620), Sofronie și Ioan Moshu au și scris împreună prima biografie a patriarhului Ioan cel Milostiv, din care nu se mai păstrează astăzi decât rezumate. Sfântul Ioan s-a remarcat în acea vreme și pentru blândețea și îngăduința arătate față de necalcedonieni și este chiar venerat ca sfânt în Biserica coptă și de Biserica etiopiană. În ciuda faptului că detesta violența, a fost un ferm susținător al doctrinei calcedoniene și s-a folosit de abilitățile teologice ale unor Sofronie și Ioan Moshu pentru a o apăra și a o răspândi. Ca urmare a blândeții și puterii sale de convingere, numărul calcedonienilor din oraș a crescut înzecit în timpul cât a fost patriarh, după cum ne spune Viața sa (scrisă de Leonțiu de Neapoli pe la jumătatea secolului al VII-lea). Ioan s-a împotrivit public împăratului Heraclie, atunci când acesta a încercat, la început, să impună erezia monotelismului (conform căreia în Hristos s-ar fi găsit două naturi, divină și umană, dar o singură „energie”) ca soluție de compromis în schisma asupra Calcedonului, dar nu a apucat să ia parte la marile controverse care au apărut mai apoi. Sfântul a fost silit sa fugă din Alexandria din pricina invadării Egiptului de către perși în anul 619. Întorcându-se în Cipru, la scurt timp a adormit întru Domnul (620). Moaștele sale sunt în biserica San Giovanni din Bragora (Veneția), o biserică de la începutul secolul al VIII-lea.
SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei
În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), Sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale...
