Viața Sfântului Teodor a fost scrisă de ucenicul său Eleusie. Teodor s-a născut în jurul anului 530 în satul Sicheon din Galatia. Încă de la naștere a avut o relație aparte cu Sfântul Gheorghe sub a cărui ocrotire a stat și a cărui evlavie a purtat-o toată viața. Dedicat viețuirii austere și-a săpat o chilie în preajma unei biserici dedicate Sfântului Gheorghe.Mânat din prea multă râvnă, a exagerat cu nevoințele ajungând să-și pună viața în pericol. A fost dus fără întârziere la casa episcopului din Anastasiopol unde a primit îngrijiri. Uimit de devotamentul duhovnicesc al lui Teodor, îndată ce și-a revenit, episcopul l-a hirotonit. La câtva timp după, pentru întărirea sa duhovnicească, Teodor a plecat într-un pelerinaj la locurile sfinte.
A vizitat Ierusalimul și Țara Sfântă, alegând mai ales să meargă să ceară sfat părinților monahi îmbunătățiți din acea vreme. Starețul mânăstirii Khoziba i-a dat schima monahală. Astfel întărit s-a întors în patria sa, și în apropierea bisericii Sfântului Gheorghe a ridicat o mânăstire unde să se nevoiască el și ucenicii săi. Cunoscut pentru sporirea sa duhovnicească, Teodor a început să fie căutat de mulțime de oameni pentru sfat. Între cei ce l-au cercetat s-a aflat și un general bizantin numit Mavrichie, care l-a vizitat după o importantă victorie împotriva perșilor. Acestui general Teodor i-a profețit că se va urca pe tronul imperial, fapt ce s-a adeverit ulterior în anul 582. La moartea episcopului Timotei de Anastasiopol, clerul și poporul deopotrivă au cerut ca Teodor să îi urmeze demnității episcopale.
Teodor a refuzat, însă după îndelungi insistențe, inclusiv ale episcopilor din eparhiile vecine, a acceptat înălțarea la episcopie. S-a dedicat datoriilor pastorale, însă inima sa a rămas iubitoare de rugăciunea în singurătate. Ca să poată lămuri pentru sine această luptă a mai făcut o călătorie la Ierusalim. Acolo s-a sfătuit cu un bătrân pustnic numit Antioh care l-a sfătuit să devină pustnic. Întorcându-se, i-a cerut mitropolitului Pavel de Ancira să îi numească un succesor însă lovindu-se de refuzul acestuia a trebuit să apeleze la Patriarh și la Împărat. Pentru multa sa smerenie i s-a acceptat cererea cu condiția să poarte în continuare însemnele episcopale. S-a întors fericit la mânăstire și la viața pustnicească. Restul vieții l-a petrecut în solitudine ajutând foarte multă lume prin rugăciunile și minunile pe care le-a săvârșit. A trecut la Domnul în anul 613 iar sfintele sale moaște au fost depuse în biserica Sfântului Gheorghe pe care a iubit-o atât de mult și care în onoarea Sfântului Teodor a primit și numele de Sikeota.
