Sfântul Ioan de Kronstadt (a avut numele de mirean Ivan Ilici Sergheiev) s-a născut în ziua prăznuirii Sfântului Ioan de Rila, pe 19 octombrie 1829 în gubernia Arhanghelsk din Rusia. Tatăl lui era paracliser și descindea dintr-o familie cu tradiție de preoți din tată în fiu, de peste 350 ani. A primit de mic o vie educație religioasă de la părinții săi, Ilia și Fiodora. Dumnezeu l-a încredințat încă din copilărie de puterea minunată a rugăciunii, prin următoarea minune: Ioan învăța foarte greu, străduindu-se mult, dar fără mari rezultate, așa că se ruga fierbinte la Dumnezeu să-l ajute. Într-o noapte, după o astfel de rugăciune, s-a simțit dintr-odată cuprins ca de-un tremur, iar „mintea i s-a deschis”. De atunci, a început să citească cu mare ușurință, înțelegând și ținând tot minte, fără vreo osteneală. La nouă ani a fost trimis la școala parohială din Arhanghelsk unde dificultățile școlare au reînceput. Separat de părinți, ironizat de colegi pentru stângăciile sale țărănești, Ioan a ajuns ultimul din clasă. Deznădăjduit, a cerut din nou fierbinte sprijinul Domnului. Notele au început să-i crească, iar în 1851 a absolvit seminarul din Arhanghelsk ca șef de promoție. În același an, a murit tatăl său și, rămânând singurul sprijin al familiei, s-a angajat copist la Academie pentru a putea trimite întreg salariul acasă. După o scurtă criză spirituală, însoțită de depresie și deznădejde, biruite tot prin rugăciune și s-a hotărât să se facă preot. Într-un vis, Sfântul Ioan de Kronstadt s-a văzut preot slujind într-o biserică necunoscută. A absolvit Academia de teologie în 1855, al 35-lea din 39 de studenți. Performanțele sale mediocre sunt explicate, în mare parte, prin orientarea dominant scolastică a studiilor teologice în academiile Rusiei ale epocii, în ciuda eforturilor de reașezare neopatristică întreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867). Pe când era student la Academie, Sfântul visa să ajungă propovăduitor între păgâni, mai ales în Alaska. Când însă și-a dat seama că poporul său avea mare nevoie de învățătură, a început să își dorească să fie un preot care își slujește și învață semenii. La o serbare după absolvirea Academiei a cunoscut-o pe fiica protoiereului Nesvițki din Kronstadt, Elisaveta Konstantinovna, cu care s-a căsătorit la scurt timp. La 12 noiembrie 1855, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronstadt – portul militar al Sankt Petersburgului – în locul socrului său, de către episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovnicești. Când a pășit pragul bisericii în care a slujit vreme de 53 de ani, a realizat cu mare bucurie și uimire că aceea era chiar biserica pe care o visase prin pronia lui Dumnezeu, ca răspuns la neliniștile și mâhnirile sale. Cu soția lui, Elisabeta, a trăit ca frate și soră spre a se putea dărui mai deplin slujirii lui Dumnezeu și poporului. Părintele Ioan a știut de la început că dragostea față de toți oamenii, inclusiv față de răufăcători, va însemna pentru el adevărata slujire. Liturghia zilnică, predarea religiei în școala primară și gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioșilor, milostenia și caritatea continuă au ocupat neobosit, zi si noapte, pentru peste o jumătate de secol, viața părintelui Ioan. Timpurile ultimei părți din viața sa au fost destul de tulburi, atât din punct de vedere politic, cât și din pricina unor mișcări religioase de natură extremistă, de care a trebuit să se delimiteze ferm – apariția sectei ioaniților, care îi atribuiau Sfântului Ioan dimensiuni mesianice. La acestea s-a adăugat și atitudinea unor confrați din clerul timpului său, sau neînțelegerea autorităților și a superiorilor vremii sau chiar a unor personalități duhovnicești contemporane cu privire la lucrarea sa pastorală, euharistică și caritativă, cel puțin diferită față de cea a restului preoților timpului său. În ultimii trei ani ai vieții, Sfântul Ioan a îndurat mari dureri din pricina bolii. Cu toate acestea, nu a încetat să slujească zilnic Sfânta Liturghie. Ultima celebrare euharistică a Sfântului a avut loc pe 10 decembrie 1908. În timpul ultimei săptămâni de viață, țintuit la pat, s-a împărtășit zilnic cu „Sfânta Cuminecătură care (îl) ține viu și (îl) înviorează”. Și soția lui era foarte bolnavă și se necăjea că nu poate să-l îngrijească. Cu trei zile înainte de moartea lui, când i s-a spus despre supărarea ei, el a zis: „Spune-i soției mele că este întotdeauna cu mine, și eu sunt întotdeauna cu ea”. Aceste cuvinte i-au adus mare mângâiere soției, atunci și după moartea lui. A cunoscut dinainte ziua morții sale și a trecut cu pace în lumea de dincolo, la 20 decembrie 1908, la vârsta de 79 de ani. Întreaga Rusie a jelit pierderea celui mai iubit păstor al ei; douăzeci de mii de oameni au venit la înmormântare. Împăratul Nicolae al II-lea a poruncit funeralii naționale la moarte lui.
SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
Acest cuvios a trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea Imperiului româno-bulgar într-un sat de pe malul râului Lom,...
