Sfântul Mucenic Iachint era postelnic în palatul imperial de la Roma în timpul împăratului Traian (98-117). Împăratul dăduse pentru prima oară ordinul ca toţi supuşii imperiului să aducă jertfă idolilor iar cei care refuză să fi forţaţi prin ameninţări şi tortură să aducă jertfă sau să moară.
Pe când Iachint avea numai 20 de ani împăratul a poruncit celebrarea necuraţilor zei prileji pentru ca toţi cetăţenii să aducă jertfă idolilor. În timp ce toţi slujitorii palatului îl însoţeai pe împărat la templu, Iachint care avea o viaţă înţeleaptă de creştin adevărat ce îi slujea în taină lui Hristos, ocupându-se cu înfrânarea, curăţia, blândeţea şi toate lucrurile cele bune, s-a retras într-o cămăruţă tainică unde se închina adevăratului Dumnzeu.
Un oarecare Urvechie, care slujea tot ca postelnic, l-a văzut, l-a urmărit şi a auzit rugăciunea lui iar apoi s-a dus întins la împărat şi i-a povestit ceea ce aflase. Împăratul l-a chemat pe Iachint şi i-a poruncit să mănânce din carnea adusă ca jertfă, dar acesta şi-a făcut semnul crucii şi l-a înfruntat pe împărat spunând că el nu va mânca niciodată din mâncarea spurcată.
Cei aflaţi de faţă s-au mâniat de îndrăzneala Sfântului Iachint şi au tăbărât pe el de l-au bătut până nu a mai putut mişca. Împăratul Traian a poruncit ca bătaia să înceteze iar lui Iachint să să i se bage mâncarea cu forţa pe gât. Pentru că nu au reuşit săi deschidă gura a poruncit să fie aruncat în închisoare şi să i se dea de mâncare numai mâncăruri din cele jertfite.
38 de zile a petrecut sfântul Iachint în închisoare, hrănindu-se numai cu rugăciune, chiar dacă păzitorii lui îl îmbiau cu tot felul de mâncăruri din cele spurcate. În a 38-a zi gardienii, când veneau să-i aducă mâncarea jertfită idolilor au văzut încăperea luminată şi doi îngeri care stăteau împreună cu Iachint, s-au speriat şi au fugit la împărat să-i spină ce au văzut.
Când au venit alţi soldaţi nu au găsit nimic decât trupul sfântului fără suflare aşa că l-au luat şi l-au aruncat afară din cetate pentru a fi hrană animalelor şi păsărilor.
Un preot, pe nume Timotei a luat sfintele moaşte şi le-a păstrat cu cinste până la moartea sa, iar apoi le-a încredinţat unei creştine credincioase, văduvă, care la rândul ei le-a păstrat cu credinţă şi cinste.
