Aceştia sfinți au luat mucenicia pentru curăţia credinţei lui Israel sub Regele Antioh, numit de unii „Epifanes”, adică „cel luminat”, iar de către alţii „Epimanes”, adică „cel care şi-a pierdut minţile”.
Din pricina marilor păcate care se făceau la Ierusalim, şi mai ales din pricină că erau acolo forţe care luptau ca să se nimicească autoritatea preoţească, şi de asemenea din pricina cumplitelor ucideri care aveau loc mereu în acest scop, Dumnezeu a îngăduit ca asupra Sfintei Cetăţi să vină necazuri mari.
Antioh voia cu orice preţ să impună evreilor idolatria grecească, şi lupta cu toate mijloacele pentru distrugerea credinţei lor sfinte primite de la Moise, întru Unul Dumnezeu Cel Viu. Marii arhierei ai Templului şi alţi bătrîni cinstiţi de popor îl ajutau pe Antioh în lupta lui nelegiuită.
Regele Antioh însuşi a venit la Ierusalim şi a poruncit ca toţi evreii să mănînce carne de porc, şi să calce astfel Legea lui Moise, avînd în vedere că acest gest era socotit ca cea mai grăitoare lepădare de credinţă în Israel.
Bătrînul Eleazar, mare preot şi unul dintre cei şaptezeci de traducători ai Vechiului Testament în limba greacă [ai Septuagintei], nu s-a împărtăşit atunci de ceea ce era necurăţie după Legea lui Israel. Din această pricină Eleazar a fost torturat bestial şi ars de viu.
La întoarcerea lui la Antiohia, regele i-a luat cu el pe cei şapte fraţi cunoscuţi în Ierusalim sub numele de Macabei, şi pe maica lor Solomonia. Numele celor șapte fraţi Macabei au fost Avim, Antoninus, Eleazar, Gurie, Evsevona, Achim, şi Marchellus. Şi ei au fost cu toţii torturaţi bestial înaintea ochilor mamei lor, unul cîte unul, fiind apoi jupuiţi de vii şi aruncaţi în foc.
Ei au murit ca nişte viteji, fără să se lepede cîtuşi de puţin de credinţa lor întru Unul Dumnezeu Cel Viu. La urmă, cînd şi ultimul ei fiu, în vîrstă de trei ani, a fost aruncat în foc, Solomonia a intrat şi ea în acele flăcări, iar sufletul ei s-a înălţat la Dumnezeu.
Macabeii au luat cu toţii mucenicia cu cinste, murind pentru credinţa întru Unul Dumnezeu Cel Viu, la anul 167 înainte de Hristos.
