În timpul persecuției împotriva creștinilor, inițiată de împăratul roman Deciu, au dat mărturia martirică foarte mulți creștini, între care se află și martiri cinstiți astăzi Sfinții Mucenici Petru, Dionisie și Paulin. Un tânăr cu numele Petru a fost prins în Lampsac, o cetate aflată în Helespont. Petru a fost adus la dregătorul Optimus și silit să jertfească zeiței Afrodita. Adus înainte autorităților, guvernatorul l-a întrebat: „Creștin ești? Petru a răspuns: Sunt creștin cu adevărat”. Demnitarul i-a spus atunci: „Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiților împărați; deci, jertfește marii zeițe Venera”. Tânărul răspunse: „Ighemoane, mă minunez că voiești a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate și desfrânate, care a făcut atâtea fapte urâte, încât îmi este rușine a le pomeni. Oare, voi, nu pedepsiți pe cei ce îndrăznesc să facă astfel de desfrânări, pe care le-a făcut zeița voastră? Dacă voi o numiți desfrânată, apoi cum să mă închin și să-i aduc jertfă ei, fiind atât de spurcată și desfrânată. Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu și adevărat, împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu. Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilință și de laudă”. Auzind acestea, dregătorul i-a zdrobit trupul cu legături, cu butuci și cu roți și neputându-l despărți de Hristos, i-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei. Sfântul Dionisie, probabil din Mesopotamia, era un creștin închis pentru credința în Hristos alături de ostașii Pavel și Andrei și de o creștină, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina. Ostașii o sileau pe Sfântă, fiind frumoasă și în vârstă de nuntă, ca să se desfrâneze. Ea nu s-a înduplecat și s-a întâmplat ca în loc să fie biruită, să le schimbe gândul celor doi ostași, făcându-i să-l mărturisească pe Hristos. Drept aceea, și ei și Dionisie au fost uciși și îngropați de mulțimea pietrelor aruncate de popor asupra lor, iar Sfintei Cristina i s-a tăiat capul. Sfântul Paulin, care era din Atena, propovăduia Evanghelia lui Hristos alături de Sfinții Iraclie și Venedim. Cei trei au fost prinși și dați dregătorului Atenei, care, după ce i-a supus la chinuri, a poruncit să li se taie capetele. Sfinții martiri au avut întotdeauna în inima lor cuvintele Sfântului Apostol Pavel care se întreba cu privire la suferințele îndurate. „Ce vom zice deci la acestea?, scrie el. Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? El, Care pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții, pentru noi toți, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? Cine va ridică pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoană, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: «Pentru Ține suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost că niște oi de junghiere». Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” Acesta este cuvântul credinței, această a fost credința martirilor.
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Ancirei
Sfântul Clement era din Ancira Galatiei (astăzi Ankara, în Turcia) şi s-a născut din tată păgân şi din mamă creştină,...
