Nu degeaba Iisus, Fecioara Maria și Sfântul Ioan Botezătorul sunt alăturați pe iconostasele bisericilor. Toți trei au fost vestiți de Sfântul Arhanghel Gavril, apoi zămisliți și născuți prin minuni. La fel ca Ioachim și Ana, părinții lui Ioan, Zaharia și Elisabeta, erau înaintați în vârstă. Elisabeta se știa stearpă și nu mai spera la odrasla mult dorită. Într-o zi, pe când Zaharia slujea la templu, Arhanghelul Gavril i s-a arătat. Acesta i-a vestit îndeplinirea rugilor sale și ale Elisabetei, care avea să nască un fiu cu numele Ioan și menire divină. Cumplit s-a speriat Zaharia de vedenie și necrezând-o, a rămas mut până când Ioan s-a născut. Elisabeta a ținut ascunsă sarcina timp de cinci luni. În acea vreme, s-a întâlnit cu Fecioara Maria, care a făcut una dintre multele ei minuni. Văitându-se Mariei, rudă cu ea, de o boală care nu îi dădea pace, Fecioara a mers în grădină a luat o plantă oarecare și i-a dat-o de leac Elisabetei. În mod miraculos, aceasta s-a vindecat și, observând că floarea seamănă cu o mână, a numit-o Mâna Maicii Domnului. La șase luni după nașterea lui Ioan, Fecioara Maria îl naște pe Hristos. Când crește, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul pleacă în pustnicie, unde se hrănește doar cu rădăcini de plantă și se îmbracă în piei de animal. După ani întregi de pustnicie, când simte că vine momentul proorocirilor sale, se întoarce și Îl botează pe Iisus, vestind tuturor că el este Mesia. În una din predicile sale, Mitropolitul Antonie de Suroj mărturisea despre Sfântul Ioan Botezătorul: „Și iată că Ioan a locuit mai bine de treizeci de ani în locuri pustii, s-a luptat cu inima sa, s-a luptat pentru viața sa și a ieșit să propovăduiască, mărturisit fiind de Dumnezeu ca cel mai mare, și nu doar atât. Evanghelia nu ni-l numește proroc, ci glas. El s-a îngemănat atât de mult cu voia lui Dumnezeu, încât a devenit una cu acel cuvânt de viață dătător pe care trebuia să-l rostească spre mântuirea oamenilor, spre trezirea lor, pentru ca să strălucească viața și bucuria în inimile celor care aud glasul. Nu era doar un om care vorbea, ci era Însuși Dumnezeu, Care vorbea prin glasul lui. Așa spuneau sfinții. Un ascet din muntele Athos, trecut de curând la Domnul, spunea că sfinții nu vorbesc cu de la sine putere, ci doar de la Dumnezeu. Ioan a refuzat tot ceea ce este pământesc pentru a-I aparține lui Dumnezeu și Domnul S-a întors spre cei care locuiau pământul, nu l-a lăsat în pustie. Atunci când Dumnezeu a devenit nedespărțit de Ioan, l-a trimis pe acesta la oameni, ca și ei să cunoască acea viață pe care a cunoscut-o Ioan”.
SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
Acest cuvios a trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea Imperiului româno-bulgar într-un sat de pe malul râului Lom,...
