Sfânta Cuvioasă Elisabeta s-a născut în secolul al V-lea, într-o familie nobilă și înstărită. Tatăl ei deținea un rang înalt în Imperiul Bizantin, iar familia ei avea o proprietate în Abydenoi, un sat în apropiere de Herakleia, capitala provinciei Tracia. În timpul sărbătorii Sfintei Glykeria (prăznuită la data de 13 mai) din acel oraș, care ținea o săptămână, părinții ei au avut o vedenie prin care sfânta le promitea un copil. Această promisiune a fost împlinită, iar conform jurământului făcut de tată ca drept mulțumire, fetița a fost botezată Elisabeta de către arhiepiscopul din Herakleia. De la o vârstă fragedă a învățat pe de rost viețile sfinților, astfel încât să poată în orice situație să urmeze exemplul lor Evanghelic. Rămânând orfană de la vârsta de 12 ani, a împărțit averea săracilor, a eliberat servitorii săi și a intrat în obștea mănăstirii Sfântului Gheorghe, denumită și Mănăstirea de pe deal, în apropierea bazinului Sfântului Makio al Constantinopolului, unde era egumenă sora mamei sale. Pentru aceasta luă dar de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupești, ci și pe cele sufletești. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupești, iar cu cuvintele și cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omenești, povățuindu-le spre pocăință și spre toată fapta cea bună. Îmbrăcămintea sa era numai o haină de păr aspră și degera trupul ei de frig, însă duhul ei ardea totdeauna cu văpaia dragostei dumnezeiești, scrie doxologia.ro.
Înfrânarea ei era fără de măsură, căci mulți ani petrecu fără să mănânce pâine, ci hrănindu-se numai cu verdețuri și cu legume, iar untdelemn și vin nu gustă niciodată în toată vremea vieții sale. De multe ori petrecea în post câte 40 de zile, fără să mănânce nimic. Vreme de 3 ani, urmând smereniei vameșului, nu-și ridică ochii cei trupești spre cer, iar cu cei sufletești totdeauna privea spre Dumnezeu, Care este întru cei de sus, și pe Acela pe scaun înalt și preaînălțat, înconjurat de Serafimi, prin dumnezeiasca gândire ca prin oglindă îl vedea și nu-și lipea mintea de cele pământești. Iar când, după obicei, înălța rugăciunile cele de miezul nopții în singurătate, era strălucită și luminată de sus cu lumină cerească.
După doi ani, când stareța mănăstirii a ajuns la sfârșitul vieții sale, a numit-o pe Sfânta Elisabeta în locul său, aceasta fiind instalată de către însuși Sfântul Patriarh Ghenadie (458-471) (prăznuit la 17 noiembrie). Domnul i-a înmulțit atunci darurile: săvârșind minuni, vindecând boli incurabile, izgonind demoni, profețind lucruri ce aveau să fie. Astfel, l-a înștiințat pe împăratul Leon I despre înfricoșătorul incendiu care a izbucnit în Constantinopol în anul 465, fapt pe care l-a prevăzut și Sfântul Daniil Stâlpnicul (11 decembrie) și pentru rugăciunilor celor doi sfinți, orașul a fost salvat de la distrugerea completă. În semn de recunoștință, împăratul a dăruit mănăstirii unde viețuia Sfânta Cuvioasă Elisabeta, proprietatea sfântului Vavila, în suburbia a șaptea. În acest loc făcea ravagii un monstru înfricoșător, care i-a înspăimântat pe locuitori. Cuvioasa s-a dus în acel loc cu Sfânta Cruce, a omorât balaurul și l-a călcat în picioare.
Renumele ei de vindecătoare s-a răspândit atunci în tot Constantinopolul. Precum un doctor fără de arginți, cuvioasa Elisabeta a vindecat bolnavii care îi cereau ajutorul. Într-o zi, în timpul Sfintei Liturghii a căzut în extaz și a văzut cum cobora Duhul Sfânt, aidoma cu un vesmânt de un alb imaculat și luminos, care a acoperit Sfânta Masă. Către sfârșitul vieții ei, Sfânta Cuvioasă Elisabeta s-a întors la locul nașterii pentru a se închina sfintelor moaște. Acolo ea a avut o vedenie a Sfintei Glikeria care a avertizat-o despre moartea ei apropiată (la următorul praznic al Sfântului Gheorghe).
Întorcându-se în mănăstire, a dat ultimele sfaturi și ascultări, și cu o zi înainte de ziua proorocită, s-a împărtășit cu sfintele taine. Fața îi strălucea ca soarele, apoi și-a întins mâinile către cer și și-a dat sufletul Domnului, rostind cuvintele dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu: „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta”.
Sursa video: Creștinul Contemporan
