Sfântul Antonie era egiptean de neam, din satul Coma, de lângă vestita cetate Heracleopolis, din Egiptul de Sus. S-a născut către anul 250, învăţând de la părinţii şi de la bunicii săi credinţa în Hristos, şi a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), ajungând până în vremea binecredinciosului împărat Constantin (306-337) şi a fiilor lui. Văzând el viaţa cea pătimaşă a tinerilor care învăţau carte în vremea lui, n-a voit a merge la şcoli, ci ştia numai limba lui, fiind foarte isteţ şi priceput la minte. Dar părinţii lui, care erau oameni cu stare, se îngrijeau cu multă luare-aminte de creşterea fiului şi a fiicei lor, potrivit înţelepciunii creştineşti. Când avea douăzeci de ani, părinţii lui s-au mutat la cele veşnice, lăsându-l moştenitor al unor averi mari. Dar, intrând el odată în biserică, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Domnul tânărului bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). A fost ca şi când numai pentru el s-a făcut citirea aceasta şi, întorcându-se acasă, a împărţit săracilor averile sale, neoprindu-şi pentru sine şi pentru sora lui decât cele de trebuinţă. A încredinţat apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el se făcu pustnic. Deci, la început se povăţuia după viaţa pustnicilor din apropiere de satul lui, culegând de la toţi, ca o albină din flori, toată fapta bună, avându-şi chilia şi el tot lângă sat, întărindu-se în viaţa de pustie, în rugăciune, în nemâncare, în iubirea de oameni. Şi aşa se silea a urma lui Hristos, urmând tuturor celor ce bine vieţuiau. Şi era iubit de toţi din sat. Dar, fiind tânăr, Antonie a început lupta cu trupul său şi a aprins vrăjmaşul întru el ispita dulceţilor desfrânării. Şi arătând el atunci şi mai multă sârguinţă, s-a mutat mai departe, locuind în nişte morminte dintr-un cimitir păgânesc. Şi a adus vrăjmaşul asupra lui tot felul de năluciri, pofte şi năvăliri de fiare înspăimântătoare, aducându-l aproape de deznădăjduire. Şi abia după multă vreme, a început a-i trimite lui Domnul raze de uşurare. „Unde erai, Doamne, când mă luptam?” a întrebat Antonie. „Eram lângă tine şi te ajutam”, i-a răspuns Domnul. Şi rugându-se a simţit întărire. Atunci era ca de 35 de ani. Deci, simţind el nevoie de linişte şi de singurătate, s-a suit la munte, într-o cetăţuie părăsită, în care închizându-se, cineva îi aducea lui pâine uscată de două ori pe an. Şi a vieţuit aşa, în rugăciune şi pustnicie, douăzeci de ani. Şi a ieşit Cuviosul Antonie de acolo învăţat de Dumnezeu. Şi a început a veni lumea la el. Şi s-a umplut pustia de colibe de monahi. Iar el le vorbea ca un dascăl, din Scripturi, şi din singura lui iscusinţă. Şi le zicea: „Nimic din lume să nu cinstiţi mai mult decât dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vând cu preţ veşnic: că puţin dai şi însutit primeşti. Oricât ar fi de greu, să nu ne întristăm ca şi cum am pieri, ci să îndrăznim şi să ne bucurăm ca nişte mântuiţi, că Dumnezeu este împreună cu noi”. Şi altele asemenea. Venind vremea prigoanelor lui Maximian, a coborât de mai multe ori şi fericitul Antonie, cu ucenicii lui, la Alexandria, voind a mărturisi şi ei credinţa şi a întări pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Dar Dumnezeu a rânduit ca el să fie cruţat, Sfântul Împărat Constantin dăruind pace creştinilor. Şi stând el în singurătate cu ucenicii, a început Dumnezeu a lucra vindecări minunate prin el. Deci, văzându-se el risipit peste măsură de mulţimea de oameni, de bolnavi şi de monahi, s-a mutat în şi mai adâncă singurătate, într-un munte înalt. Şi i se arătau lui descoperiri, cu darul lui Hristos. Iar din când în când cobora la muntele cel de jos şi se întâlnea cu monahii şi cu oamenii din lume, care-l căutau. Şi mulţi se lepădau de lume şi se făceau călugări. Deci, a ajuns vestea despre el la împărăţie şi Constantin cel Mare şi feciorii lui doreau un cuvânt de la el. Iar el, răspunzându-le, îi ruga să fie iubitori de oameni, de dreptate şi de cei săraci. Şi, la cererea Sfântului Arhiepiscop Atanasie, a coborât în cetatea Alexandriei, întărind credinţa ortodoxă împotriva ereziei ariene, şi tuturor le spunea: „Păziţi predania Părinţilor şi credinţa cea dreaptă în Domnul Hristos!”. Înainte de moartea sa, Sfântul a rânduit să se dea haina sa Sfântului Atanasie din Alexandria şi cojocul său fericitului episcop Serapion, iar mormântul său nimeni să nu-l ştie. Deci, trăind el 105 ani, s-a mutat către Domnul. Iar Viaţa lui a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, ca unul ce cunoştea pe Sfântul Antonie de aproape. Şi a ajuns acest minunat om al lui Dumnezeu, Antonie, a fi socotit în toată lumea ca începătorul şi dascălul cel adevărat al vieţii pustniceşti.
SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei
În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), Sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale...
