În primăvara anului 2020, pe când pandemia se instala în întreaga lume, unui credincios din Athena i s-a arătat un sfânt care i-a spus: „Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune, iar eu îl voi vindeca!”. Sfântul era Nichifor cel Lepros, un om al lui Dumnezeu, care a trăit întreaga viață chinuit de lepră, una dintre cele mai cumplite molime de pe pământ. Răbdând boala cu rugăciune, și-a sfințit sufletul, și a ajuns să îi tămăduiască miraculos și pe alții. Sfântul Nichifor cel Lepros s-a născut în anul 1890, în insula Creta. A rămas orfan de mic, fiind crescut de bunicul după tată. La vârsta de treisprezece ani a dezvoltat primele semne ale leprei. A plecat în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria, dar, întrucât boala a înaintat, a cerut sfatul unui arhiereu ortodox, care l-a îndrumat spre Cuviosul Antim Vaianos (†1960, canonizat în anul 1992 și prăznuit în 15 februarie), care slujea la leprozeria din Hios. La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși administrat de ieromonahul Antim. După doi ani, Cuviosul Antim l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor (în limba greacă, înseamnă purtător de biruință). Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar sfântul şi-a trăit viaţa în ascultare, în post și rugăciune. Iubea privegherile de noapte și la chilie se ruga ceasuri în șir, dar, în același timp, nu vorbea despre acestea și nu își deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. A devenit prim-cântăreț (protopsalt) al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, și-a pierdut vederea, cele mai multe slujbe erau cântate de ceilalți de la strană. Totuși, el rostea din memorie psalmii lui David și multe tropare și rugăciuni, pe care le știa pe de rost. În anul 1957, când azilul-spital a fost închis, Sfântul Nichifor și ceilalți pacienți rămași au fost mutați în centrul pentru leproși Sfânta Varvara din Egaleo, la vest de orașul Atena. În acea vreme, sfântul avea aproape 67 de ani. Trupul și ochii îi fuseseră afectați de boală. Mulți credincioși au început să vină la monahul Nichifor să îi ceară binecuvântarea. Țintuit la pat, chinuit de dureri și aproape orb, sfântul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el. Vizitatorilor le spunea adesea: „Copiii mei, vă rugați? Și cum vă rugați? …să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus, cu «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.» Așa să vă rugați.” Sfântul Nichifor a trecut la Domnul în ziua de 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 de ani. Pentru toate minunile săvârșite, pentru viața lui, aprinsă ca o torță a iubirii de Dumnezeu și de oameni, Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Sfântul Nichifor cel Lepros în anul 2012, și i-a fixat ca dată de pomenire ziua trecerii sale în veșnicie – 4 ianuarie. Cu douăzeci de ani înainte, Patriarhia îl canonizase și pe Sfântul Antim din Hios, povățuitorul Sfântului Nichifor Leprosul. Să-i chemăm în rugăciuni pe amândoi sfinți, așa cum au și trăit. Și să nu uităm că în molima care ne bântuie, Sfântul Nichifor cel Lepros ne poate oferi ajutorul!
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât introducerea în calendar a Sfântului Nichifor cel Lepros. Va fi sărbătorit, anual, în data de 4 ianuarie.
