În momentul ocupării tronului Imperiului roman de către Iulian Apostatul (361-363), la conducerea armatei şi în administraţie erau demnitari creştini. Pe aceştia Iulian i-a înlocuit cu păgâni şi Ie-a dat poruncă să reintroducă practicile păgâne, să refacă templele şi să reia cultul zeilor, scrie doxologia.ro.
Creştinii s-au împotrivit unor asemenea măsuri, mulţi primind cununa muceniciei. Printre aceştia se număra şi Sfântul Emilian, fiul unor oameni de familie bună şi cu stare (tatăl său Sabbatianus era prefectul cetăţii Durostor). Pentru a cerceta populaţia Durostorului, în legătură cu noile rânduieli, a venit aici vicarul Capitolinus, un adorator înfocat al idolilor. Constatând că populaţia „se închină zeilor şi le aduce jertfe cu toata cinstirea”, a poruncit să se organizeze ospăţ mare şi a chemat toate căpeteniile sale.
Dar în timp ce ei se veseleau la petrecere, tânărul Emilian, aprinzându-se de focul iubirii pentru Hristos, a luat un ciocan şi a intrat în templu distrugând statuile şi altarele de jertfă, ale acestora. Când a auzit dregătorul, a dat porunca să-l găsească, spunând că-l va omorî, oricine va fi cel ce a adus zeilor o aşa ofensă. Soldaţii l-au arestat pe el şi l-au dus în faţa dregătorului, căruia i-au spus toate cele ce a săvârşit sfântul.
Răspunzând cu curaj întrebărilor lui Capitolinus, Sf. Emilian a mărturisit că este creştin şi, că Dumnezeu şi sufletul său, care nu mai putea răbda să vadă cum reînvie păgânismul, l-au îndemnat sa calce în picioare şi să sfarme pe zeii cei fără suflet: „ca să arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi”. Sf. Emilian a fost aruncat în cuptor, dar în loc să ardă el, au fost cuprinşi de flăcări slujitorii dregătorului care erau lângă cuptor.
Dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos, Emilian s-a mutat la cele de sus. Soţia lui Capitolinus, care era în ascuns creştină, împreună cu alţi dreptmăritori, dobândind trupul Sfântului Emilian, l-au uns cu mir şi l-au îngropat cu cântări şi psalmi, în locul numit Gedina, în apropierea cetăţii Durostor.
Pătimirea acestui atlet al lui Hristos a avut loc între 16 şi 18 iulie 362. Ziua morţii sale, 18 iulie, a rămas ca zi de prăznuire şi în Sfânta noastră Biserică.
„Arătatu-te-ai luminos luminător mucenice şi cu strălucirile minunilor luminezi toată făptura, izgonind totdeauna negura patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, mărite Emiliane.”
Sursa video: Justinian Filokalis
