marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenic Doctori fără de arginți Chir și Ioan

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
31/01/2025
in Sinaxar
139
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

  Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, făcători de minuni, au suferit martiriul în timpul împăratului Dioclețian (secolul al IV-lea). Sunt numiți doctori fără de arginți, deoarece îi îngrijeau pe cei bolnavi fără să primească vreo răsplată.

SFÂNTUL CHIR s-a născut la Alexandria (Egipt) în secolul al III-lea, într-o familie de creștini. Încă din copilărie părinții săi i-au dat o educație creștină. A studiat și a ajuns un medic foarte bun și cunoscut. El avea un atelier care a fost apoi transformat într-o biserică închinată Sfințiilor Trei Tineri din cartea lui Daniel: Shadrach, Meshach și Abednego. Sfântul Chir săvârșea vindecări în numele lui Iisus Hristos, rostind rugăciuni și recitând pasaje din Sfânta Scriptură. După ce pacienții săi se vindecau, el îi sfătuia ca, pentru a rămâne sănătoși, trebuie să asculte de poruncile lui Dumnezeu și să nu mai păcătuiască. Era vestit atât pentru că faptul că nu cerea nimic în schimbul vindecării celor bolnavi, cât și pentru că lucra cu toată ardoarea unui apostol. El i-a convertit la creștinism pe mulți adepți ai superstițiilor păgâne. În legătură cu boala, el spunea că: „Oricine își dorește să nu se îmbolnăvească trebuie să se abțină de la păcat, pentru că păcatul este adesea cauza bolii trupești”. În timpul persecuțiilor anticreștine, săvârșite de Diocletian (284-305), el a fost denunțat prefectului orașului pentru faptul că era creștin, dar nu a fost prins, reușind să fugă în Arabia, unde s-a refugiat în orașul Tzoten, din apropierea mării. Acolo, după ce a fost tuns în monahism, a abandonat medicina și a dus o viață ascetică. Sfântul Chir a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni; astfel, „nu cu doctorii, ci cu rugăciuni și prin cuvânt tămăduia el toate bolile”.

Alte articole

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

27/10/2026
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

26/10/2026

SFÂNTUL IOAN era creștin fiind originar din Edessa (Asia Mică). A fost un militar de rang înalt în Armata Romană; Sinaxarul adaugă faptul că el era unul dintre apropiații împăratului. Auzind de virtuțile și minunile lui Chir, el și-a părăsit slujba militară și a mers la Ierusalim. S-a îndreptat de acolo spre Alexandria și apoi către Arabia, unde l-a întâlnit pe Sfântul Chir. Ulterior cei doi s-au împrietenit, iar Sfântul Ioan a devenit ucenicul sfântului Chir atât în credință și evlavie, cât și în arta medicinei. A devenit și el un „doctor fără de arginți”, și însoțitorul Sfântului Chir în viața ascetică. Cei doi au străbătut satele și orașele, propovăduind creștinismul și vindecându-i pe bolnavi, fără a cere nicio plată pentru osteneala lor.

În timpul persecuțiilor anticreștine din vremea lui Dioclețian, o femeie creștină pe nume Atanasia (Anastasia) a fost arestată de autorități în orașul Canop și transportată la Alexandria, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teoctista (în vârstă de 15 ani), Theodota (în vârstă de 13 ani), și Theodossia (în vârstă de 11 ani). Sfinții Chir și Ioan, temându-se de faptul că exista posibilitatea ca aceste fete „să cadă din credință”, din cauza chinurilor, au hotărât să meargă în temniță pentru a le mângâia și a le încuraja în cursul martiriului. Au fost însă prinși și ei, și după multe chinuri li s-au tăiat capetele, odată cu Atanasia și fiicele ei.

Credincioșii au luat trupurile sfinților Chir și Ioan și le-au îngropat cu toată cinstea și evlavia.

Articolul anterior

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfinţii Trei Ierarhi

Articolul următor

Mitropolitul Nicolae s-a alăturat sărbătorii unei parohii de lângă Atlanta: Doi preoți au aniversat 25 de ani de slujire

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

  Acest cuvios a trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea Imperiului româno-bulgar într-un sat de pe malul râului Lom,...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Sfântul mare mucenic Dimitrie face parte din rândul ucenicilor lui Hristos care au uitat de propriile lor suferinţe când L-au...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfânta Cuvioasă Tavita

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Tavita

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

Sfânta Tavita (ce se tâlcuiește Căprioara) a fost o femeie plină de fapte bune și milostenie din Iope. Îmbolnăvindu-se, ea...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfantul Mare Mucenic Areta

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Mare Mucenic Areta

de editor-dariusdamian
24/10/2026
0

Sfântul Mare Mucenic Areta († 523) – A pătimit la începutul secolului al VI-lea și era originar din ținutul Yemenului...

Articolul următor
Mitropolitul Nicolae s-a alăturat sărbătorii unei parohii de lângă Atlanta: Doi preoți au aniversat 25 de ani de slujire

Mitropolitul Nicolae s-a alăturat sărbătorii unei parohii de lângă Atlanta: Doi preoți au aniversat 25 de ani de slujire

ARTICOLE RECOMANDATE

Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria – 128 ani de la naștere

Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria – 129 ani de la naștere

4 luni ago
Arhiepiscopul Irineu: Profesorii de Religie pot contribui la renaşterea şi reînnoirea societăţii româneşti

Arhiepiscopul Irineu: Profesorii de Religie pot contribui la renaşterea şi reînnoirea societăţii româneşti

3 ani ago
Eveniment sau trăire? Marșul pentru Viață la Dorohoi

Protopopiatul Dorohoi invită comunitatea la „Marșul pentru Viață” – Ediția 2026

7 luni ago
Comunicat de presă: Sprijin material și moral pentru persoanele afectate de inundații

Comunicat de presă: Sprijin material și moral pentru persoanele afectate de inundații

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței