sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Elisabeta, făcătoarea de minuni

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
24/04/2026
in Sinaxar
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pântecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Vestea nașterii sale s-a făcut prin dumnezeiască descoperire maicii ei, mai înainte înștiințând-o că prunca ce se va naște dintr-însa va fi vas ales al Sfântului Duh. Deci, din copilărie s-a dat la slujba lui Dumnezeu și s-a făcut mireasă lui Hristos, Mirele Cel fără de moarte; și slujea în rânduiala îngerească, în ceata de fecioare, adică de călugărițe, obosindu-și trupul cu post și osteneli. Și a luat dar de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupești, ci și pe cele sufletești. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupești, iar cu cuvintele și cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omenești, povățuindu-le spre pocăință și spre toată fapta bună, scrie doxologia.ro.

Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspră și degera trupul ei de frig; însă duhul ei ardea totdeauna cu văpaia dragostei dumnezeiești. Și fiind pusă egumenă surorilor, a arătat mare silință, îngrijind de mântuirea acelora. Înfrânarea ei era fără de măsură, căci mulți ani a petrecut nemâncând pâine, ci hrănindu-se numai cu verdețuri și cu legume, iar untdelemn și vin n-a gustat niciodată în toată vremea vieții sale. De multe ori petrecea în post câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic.

Alte articole

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

12/09/2026
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

11/09/2026

Trei ani, urmând sme­reniei vameșului, nu și-a ridicat ochii cei trupești spre cer; iar cu cei sufletești totdeauna privea spre Dumnezeu, Care este întru cei de sus, și pe Acela pe scaun înalt și preaînălțat, înconjurat de Serafimi, prin dumnezeiasca gândire ca prin oglindă îl vedea și nu-și lipea mintea de cele pământești. Iar când, după obicei, înălța rugăciunile cele de miezul nopții în singurătate, era strălucită și luminată de sus cu lumină cerească.

Încă a fost și făcătoare de minuni. Pe un balaur cumplit l-a omorât cu rugăciunea, pe o femeie, căreia de mulți ani îi curgea sânge, a tămăduit-o; duhuri necurate a gonit din oameni și multe alte minuni a făcut, nu numai în viață, ci și după moarte. Iar după fericitul ei sfârșit, mormântul ei făcea minuni, dând tămăduiri bolnavilor; căci până și prin praful cel luat de pe moaștele ei dăruia vedere orbilor, ca să se slăvească pentru dânsa Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit întru sfinții Săi. Amin.

Surse video: Creștinul Contemporan, Justinian Filokalis

Tags: Elisabeta
Articolul anterior

Ziua Porților Deschise la Colegiului Național „A.T. Laurian”

Articolul următor

Hramul parohiei româneşti din Chambésy, Elveţia

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), Sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale...

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Sfânta Cuvioasă Teodora se trăgea din cetatea Alexandriei și a trăit în secolul al V-lea, pe vremea împăratului Zenon. S-a...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

de editor-dariusdamian
10/09/2026
0

Sfintele mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora  au trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu (305-311), în Bitinia.  Bitinia (greacă Βιθυνία Bithynía,...

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei

de editor-dariusdamian
09/09/2026
0

Cuviosul Onufrie s-a născut în jurul anului 1700 în Rusia. Dorind viaţă pustnicească, la vârsta maturităţii, a lăsat familia, şi...

Articolul următor
Hramul parohiei româneşti din Chambésy, Elveţia

Hramul parohiei româneşti din Chambésy, Elveţia

ARTICOLE RECOMANDATE

Inflația rămâne aproape de pragul de 10%

Inflația rămâne aproape de pragul de 10%

10 luni ago
O Biserică din  Botoșani cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare” va  fi în sărbătoare

O Biserică din  Botoșani cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare” va  fi în sărbătoare

8 luni ago
Carnavalul Personajelor de Poveste a ajuns la cea de-a II-a ediție. Defilarea eroilor de basme

Carnavalul Personajelor de Poveste a ajuns la cea de-a II-a ediție. Defilarea eroilor de basme

2 ani ago
Când începe Postul Paștelui 2026: Praznicul Învierii Domnului va fi anul acesta în data de 12 aprilie

A cincea săptămână din Postul Paștilor: Creștinii vor participa la primele Denii

6 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței