Acest cuvios a trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea Imperiului româno-bulgar într-un sat de pe malul râului Lom, numit Basarabov. Încă de când era copil s-a făcut păstor de vite şi oi. Atunci paşii l-au dus către oamenii călugării, care vieţuiau în mănăstirile din apropierea satului. De la ei s-a deprins cu postul, înfrânarea, rugăciunea si cu viata retrasa de lume. Nu după mult timp, lăsându-şi părinţii si fraţii si, „luându-şi crucea”, a intrat într-o mănăstire. Ajungând desăvârşit întru toate faptele bune, Dumnezeu a hotărât să-l mute către „cele de sus”. Cunoscând ziua mutării din viaţa aceasta, s-a aşezat între două lespezi de piatră, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Venind odată foarte mare apa Lomului, a dărâmat şi peştera unde odihneau sfintele sale moaşte. Acestea au ajuns sub apă, fiind acoperite de nisip şi prundiş, rămânând din multă vreme neştiute de nimeni. Dar Dumnezeu a descoperit, prin îngerul Său, în vis unei copile bolnave, locul unde erau sfintele sale moaşte, spunându-i că, dacă părinţii ei îl vor scoate, ea va fi vindecată. Dimineaţa, trezindu-se copila, a povestit totul părinţilor şi, „adunându-se preoţi şi popor mult, s-au dus cu toţii la locul unde zăceau moaştele sfântului”, pe care găsindu-le întregi şi „strălucind ca aurul”, le-au scos cu mare evlavie din apă şi le-au dus în satul Basarabov. Aşezate în biserica satului, venind cu credinţă, atât fetiţa bolnavă, cât şi alţi mulţi oameni aflaţi în suferinţă, si atingându-se de trupul sfântului s-au făcut sănătoşi. Fiind război între ruşi şi turci, între anii 1769-1774, de teamă ca nu cumva sfântul să cadă în mâinile păgânilor, generalul Petru Saltîkov a hotărât să-l trimită în Rusia. Când cortegiul a ajuns la Bucureşti, un dreptcredincios, anume Hagi Dimitrie, a stăruit pe lângă general rugându-l să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le dăruiască ţării noastre, ca o mângâiere pentru toate suferinţele pricinuite de război. Înduplecat, generalul i-a făcut pe plac, dar a luat totuşi mâna dreaptă a sfântului şi a trimis-o la Kiev, unde se crede că se păstrează până în zilele noastre. Primindu-le tot poporul cu mare cinste şi evlavie, au fost aşezate în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, în luna iulie a anului 1774, în timpul păstoriri mitropolit Grigorie. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 27 octombrie 1955.
SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
Acest cuvios a trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea Imperiului româno-bulgar într-un sat de pe malul râului Lom,...
