Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim si Se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi mai multe pilde. Unele dintre ele sunt îndreptate cãtre iudei. Pilda celor zece fecioare însã a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie, si în acelasi timp, spre a ne învãta sã fim pregãtiti oricând înainte de sfârsitul vietii.
Domnul a vorbit mult despre fecioare si despre femei – si fecioria are mult merit si este într-adevãr cinstitã; dar pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai cu seamã de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci dintre ele Ie numeste întelepte, cãci împreunã cu fecioria au avut si îmbelsugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci Ie numeste nebune, cãci, desI ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã si milostenia, scrie doxologia.
Deci sunt numite nebune chiar dacã au sãvârsit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai importantã, asa cã în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti, au adormit toate fecioarele, adicã au murit. În adevãr moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care aveau untdelemn din belsug au intrat cu Mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau untdelemn din belsug, îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Cele întelepte, desi voiau, n-au putut sã Ie dea untdelemn în clipa intrãrii, asa cã le-au rãspuns zicând: «Nu cumva sã nu ne ajungã nici nouã, nici vouã; duceti-vã Ia cei ce vând – adicã la sãraci – si cumpãrati». Dar nu era usor lucru, cãci dupã moarte, asta nu mai este cu putintã.
