sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Sinții Paisie și Cleopa, originari din Botoșani, și Cuviosul Ioanichie Bălan,  au fost pomeniți la Mănăstirea Sihăstria

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
07/12/2024
in Diverse, Religie, Reportaj
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Numeroși pelerini și apropiați ai Mănăstirii Sihăstria s-au rugat și în acest an, împreună cu obștea monahală, pentru sufletele celor trei mai părinți care s-au nevoit aici: părintele ieroschimonah Paisie Olaru, părintele arhimandrit Cleopa Ilie și părintele arhimandrit Ioanichie Bălan. Pentru doi dintre părinții Sihăstriei, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a aprobat în această vară canonizarea lor, ca recunoaștere a vieții lor sfinte. După săvârșirea Sfintei Liturghii, clericii au oficiat slujba Parastasului la mormintele părinților, aflate în „Grădina cu sfinți”.

Slujba din această dimineață, 7 decembrie, a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de stareți, preoți și diaconi.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Ca în fiecare an, continuând această tradiție binecuvântată închinată celor trei duhovnici de la Sihăstria, obștea monahală s-a rugat în prima zi de sâmbătă din decembrie pentru sufletele părinților Paisie, Cleopa și Ioanichie. Duhovnicii au fost pomeniți în această dimineață în biserica așezământului monahal de către PS Nichifor Botoșăneanul, alături de un sobor de preoți și diaconi. Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie, la care au participat sute de credincioși din zona Neamțului, dar și din diferite colțuri ale țării, scrie doxologia.ro.

Dimpreună cu ierarhul au mai slujit părintele Clement Haralamb, marele eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București, părintele arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați și Exarh de Neamț, părintele arhim. Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru-Vodă, părintele arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naționale, părintele arhim. Cleopa Străchinaru, starețul Mănăstirii Cozancea, părintele arhim. Siluan Antoci, starețul Mănăstirii „Sfânta Cruce” Brusturi, părintele profesor Vasile Păvăleanu de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, părintele arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, precum și părinții viețuitori ai așezământului monahal.

„Sfinții pe care îi proslăvim reflectă lumina Duhului Sfânt, lumina credinței, lumina adevărului, ei fiind călăuzitori pentru că gândesc cu frică de Dumnezeu”, a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură, făcând referire la Sfinții Paisie și Cleopa.

Un nou arhimandrit în obștea Sihăstriei

În cadrul slujbei, părintele protosinghel Meletie Muntianu a fost hirotesit întru arhimandrit, ca urmare a aprobării de către Sfântul Sinod al Bisercii Ortodoxe Române a ridicării Preacuvioșiei Sale la această treaptă.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Arsenie Popa a ținut un scurt cuvânt de mulțumire, evocând totodată personalitatea duhovnicilor de la Sihăstria. După slujba Parastasului, mulțimea s-a îndreptat spre cimitirul mănăstirii, cunoscut de pelerini și sub numele de „Grădina cu sfinți”, unde s-au închinat și s-au rugat la mormintele celor trei mari părinți.

La Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ s-a săvârșit în această dimineață slujba Parastasului pentru cei trei mari părinți ai Ortodoxiei românești: ieroschimonahul Paisie Olaru (†18.10.1990), arhimandritul Cleopa Ilie (†02.12.1998), canonizați recent de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și arhimandritul Ioanichie Bălan (†22.11.2007). Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, sub protia Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria

Părintele arhimandrit Cleopa Ilie s-a născut în județul Botoșani, într-o familie cu zece copii. În copilărie, Constantin, care avea să devină mai târziu Cleopa, se îndeletnicește cu păstoritul oilor. În anul 1929 intră în obștea Sihăstriei, pe atunci schit, iar în 1945 este numit egumen. A fost stareț peste Mănăstirile Sihăstria și Slatina, și a viețuit în monahism 70 de ani, dintre care zece ani în pustie, ajungând la măsura părinților pustiului de odinioară. În ziua de 2 decembrie 1998 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Luni s-au împlinit 26 de ani de la mutarea sa la Cer. 

Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria

S-a născut în 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, județul Botoşani. A intrat în obştea Schitului Cozancea în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 şi preot în data de aprilie 1947. A fost rânduit egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948, după care s-a retras la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1949-1953 a vieţuit la Mănăstirea Slatina din Suceava, iar din 1954, la Mănăstirea Sihăstria. În perioada 1972-1984, Sfântul Paisie s-a ostenit la Schitul Sihla, iar la data de 18 octombrie 1990 trece la cele veșnice, la Mănăstirea Sihăstria. 

Cei doi duhovnici, părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie, au fost canonizați în luna iulie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, primind titulatura Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie.

Mărturisitor al lui Hristos în timpul regimului comunist

Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stănița, județul Neamț, primind, la botez numele de Ioan. După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, a venit la Mănăstirea Sihăstria. A fost tuns în monahism în data de 14 aprilie 1953 și hirotonit diacon la data de 15 aprilie 1953. Între 1949-1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii. Între anii 1971-1990, când comuniştii făceau nenumărate schimbări şi presiuni asupra vieţii bisericeşti, părintele Ioanichie Bălan se mută la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971-1975, urmează cursurile Institutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti și absolvă studiile de licență lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”. În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit întru ieromonah de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, ieromonahul Ioanichie este hirotesit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică. În cei aproape 60 de ani de viață monahală, arhimandritul Ioanichie Bălan s-a evidențiat ca un mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist. A fost, totodată, și un istoric recunoscut al vieții monahale, impunându-se în cultura românească prin cărțile sale „Patericul Românesc”, „Vetre de sihăstrie românească”, „Viața Părintelui Cleopa”, „Părintele Paisie Duhovnicul”, ș.a. Arhimandritul Ioanichie Bălan a rămas în memoria creștinilor ca unul dintre marii duhovnici ai Ortodoxiei românești. Duhovnicul nemțean a trecut în veșnicie în data de 22 noiembrie 2007, la vârsta de 77 de ani. Zilele trecute s-au împlinit 15 ani de la mutarea sa la Domnul.

Articolul anterior

La mulți ani, de Sfânta Filofteia

Articolul următor

O Biserică istorică din  municipiul Botoșani cu hramul „Sfântul  Spiridon” va  fi în sărbătoare

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Întâlnirea Copiilor de Preot din Arhiepiscopia Iașilor, la cea de-a doua ediție

Întâlnirea Copiilor de Preot din Arhiepiscopia Iașilor, la cea de-a doua ediție

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 „Jurnalul unui copil de preot. O poveste nespusă” este tema celei de-a doua ediții a Întâlnirii Copiilor de Preot din...

Cinci pompieri din cadrul ISU Botoșani au fost înaintați în gradul militar următor

Cinci pompieri din cadrul ISU Botoșani au fost înaintați în gradul militar următor

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 Ziua Pompierilor din România este și un moment în care îi onorăm pe cei care, prin munca și rezultatele lor,...

Articolul următor
O Biserică istorică din  municipiul Botoșani cu hramul „Sfântul  Spiridon” va  fi în sărbătoare

O Biserică istorică din  municipiul Botoșani cu hramul „Sfântul  Spiridon” va  fi în sărbătoare

ARTICOLE RECOMANDATE

21 octombrie 1891 – S-a născut poetul şi criticul literar Perpessicius  

29 martie 1971 – A încetat din viață poetul şi criticul literar Perpessicius  

6 luni ago
S-a încheiat Școala de vară la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

S-a încheiat Școala de vară la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

1 an ago
Înscrieri la Atelierele de interpretare a textului CreativLit, ediția a VII-a, la Ipotești

Stagii și rezidențe de cercetare la Memorialul Ipotești în 2026

4 luni ago
Parastas pentru Mihai Eminescu la Cimitirul Bellu din București

Parastas pentru Mihai Eminescu la Cimitirul Bellu din București

8 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței