Era aproape de Mănăstirea Secu, după aproape douăsprezece ore de pedalat, cu doar câteva pauze umplute de rugăciune. Nu l-au oprit nici distanța, nici oboseala, nici cele două ploi, nici dealurile și drumurile forestiere, nici zilele pline sau puținele ore de somn adunate, scrie doxologia.ro.
Poartă numele Sfântului Cleopa și vine din „Betleemul” celor doi mari duhovnici: Mănăstirea Cozancea. Joi, la ora 2.00 dimineața, ne-am întâlnit cu Părintele Cleopa, starețul mănăstirii, și cu tovarășul său de drum: bicicleta. În alte vremuri, când avea mai puține responsabilități, ajungea la Sihăstria pe jos. Așa învățase de la bunici.
Acum era aproape de Mănăstirea Secu, după aproape douăsprezece ore de pedalat, cu doar câteva pauze umplute de rugăciune. Nu l-au oprit nici distanța, nici oboseala, nici cele două ploi, nici dealurile și drumurile forestiere, nici zilele pline sau puținele ore de somn adunate.
Luni și marți parcursese alți 180 de kilometri, dus-întors, pe traseul Cozancea-Crăiniceni. Iar miercuri, de praznicul Schimbării la Față, slujise Sfânta Liturghie, fiind singurul preot slujitor al obștii. A plecat din Cozancea la ora 13.30 și a ajuns la Mănăstirea Sihăstria spre 3.00 dimineața. Pedalând.
Își amintește cu drag de acest sport pe care îl practica încă din adolescență, când străbătea cu bicicleta drumurile spre mănăstirile din zonă. De ce mai face asta și acum? Pentru că osteneala întregește bucuria revederii. Iar fără puțină durere și fără efort, cum spune el, parcă nici nu se simte pe deplin jertfa. Au meritat cei 145 de kilometri parcurși! Totul a meritat pentru a fi prezent și a sluji la evenimentul proclamării locale a canonizării Sfinților Cuvioși de la Sihăstria!
Nu kilometrii contează, ci inima care bate pentru Hristos. Părintele ne arată că nu e imposibil, ci doar puțin mai greu. Așa e călătoria lui, a starețului Cleopa, pe drumul spre Mănăstirea Sihăstria și, mai ales, spre Dumnezeu și spre cei doi sfinți dragi pentru care a venit.
