Timp de două zile tinerii din Protopopiatul Dorohoi, coordonați de părintele Claudiu Foca, au participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, desfășurată la Piatra Neamț. Evenimentul le-a oferit o experiență deosebită, plină de momente frumoase, activități educative și clipe de apropiere sufletească, precizează publicația slovacrestina.com.
Tema acestei ediții, „Familia – iubirea care vindecă”, a fost una profundă și apropiată de sufletul fiecărui participant. Tinerii au discutat despre importanța familiei, despre iubire, iertare și sprijin reciproc, dar și despre felul în care familia poate deveni un loc al vindecării, al regăsirii și al creșterii sufletești.
Programul întâlnirii a cuprins activități interactive, jocuri de echipă, ateliere, momente de rugăciune și discuții pe teme spirituale. Un moment important al întâlnirii l-a constituit conferința susținută de preotul consilier Constantin Sturzu, dedicată importanței familiei, iubirii, iertării și sprijinului reciproc. Prin intermediul acesteia, tinerii au avut ocazia să reflecteze asupra valorilor care stau la baza unei familii unite și armonioase.
Procesiunea a reprezentat, la rândul ei, un moment profund de comuniune și mărturisire a credinței, iar concertul a încheiat prima zi într-o atmosferă de bucurie, emoție și entuziasm, aducându-i pe toți împreună prin muzică și credință.
În cea de-a doua zi, tinerii au participat la Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită pe esplanada Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cele două zile au fost mai mult decât o simplă serie de activități. Au fost zile în care s-au legat prietenii, s-au împărtășit zâmbete și emoții, s-au creat amintiri frumoase și s-a format o adevărată comunitate. Atmosfera plină de bucurie și entuziasm a arătat că credința poate fi descoperită și trăită într-un mod viu, autentic și apropiat de sufletul fiecărui tânăr.
Adresăm mulțumiri Părintelui Protopop Apetrei Ionuț, pentru sprijinul substanțial oferit în vederea participării tinerilor din Protopopiatul Dorohoi la acest eveniment.
A consemnat Onofrei Maria, voluntar ATOR Dorohoi
Sursa: slovacrestina.com















