Fiecare dintre noi am citit, măcar o dată, viața unui sfânt. Am văzut atunci că, indiferent dacă au trăit în primele secole creștine, mai târziu sau chiar în perioada contemporană, ceva i-a deosebit de noi, ceilalți. Sfinții sunt parte din acea „categorie” de oameni care și-au lustruit fereastra sufletului pentru ca aceasta să devină transparentă pentru lumina, harul, iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu, scrie doxologia.
Sfântul Nicolae Velimirovici, unul dintre cei mai mari sfinți contemporani, spunea că sfinții și copiii Îi sunt dedicați lui Dumnezeu: „Copiii și sfinții sunt ai lui Dumnezeu. Ei sunt linia de demarcație dintre Împărăția Cerurilor (existența plină de lumină) și întunericul inexistenței (Matei 18, 2-5)”.
Într-adevăr, după cum citim și în Viețile sfinților, Dumnezeu cheamă pe sfinţii Săi din orice neam şi de orice vârstă, căsătoriţi sau monahi, bătrâni, tineri sau copii. Da, mulţi copii au devenit sfinţi la vârstă fragedă fie pentru credinţa lor, pentru dragoste sau milostenie, fie mucenicind și râvnind „râvna cea bună”.
1. Unul dintre aceștia este Sfântul Ioan Valahul (12 mai), mucenicul care a trăit în Țara Românească în vremea domnitorului Matei Basarab. În toamna anului 1659, năvălind o ceată de turci pe Valea Oltului dinspre Ardeal, au făcut mari jafuri prin sate, în drum spre Dunăre, şi au luat în robie pe mulţi tineri nevinovaţi. Printre cei robiţi și duși la Istambul a fost şi fericitul Ioan. Pentru că a refuzat să cadă în păcate trupeşti, a fost întemniţat şi supus la numeroase chinuri. Apoi, în ziua de 12 mai 1662, a fost dus într-o margine a Constantinopolului, la locul numit Parmak-Kapi (Poarta Stâlpului), „aproape de Bezastani“ şi spânzurat. Nu împlinise încă 18 ani. Trupul său a fost aruncat în apele Bosforului sau îngropat de creştini într-un loc rămas necunoscut, undeva în apropierea zidurilor marii metropole bizantine de odinioară.
2. Sfântul Matei (16 august), fiul Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, care avea numai 12 ani când şi-a jertfit viaţa pentru Hristos. În anul 1714, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730) a trimis mulţime de ostaşi care l-au luat pe Constantin Vodă împreună cu fiii săi şi i-au dus la Înalta Poartă Otomană din Constantinopol (azi Istanbul).
Acolo au fost întemniţaţi şi chinuiţi cumplit de otomani vreme de patru luni, fiind supuşi la nenumărate suferinţe în închisoarea Şapte Turnuri (Edicule). Pentru a nu fi pedepsiţi cu moartea, ei trebuiau să lase credinţa creştină, dar n-au voit să se lepede de Hristos. Astfel, în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1714, când dreptcredinciosul Domnitor Constantin Brâncoveanul împlinea vârsta de 60 de ani, a primit sfârşitul mucenicesc prin decapitare împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache.
Îmbrăcaţi numai în cămăşi, bătuţi, torturaţi şi înfometaţi, cei cinci au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed, care le-a cerut să renunţe la creştinism, pentru a-şi salva viaţa. În faţa acestei propuneri, Sfântul Constantin Brâncoveanu a răspuns, fără să mai stea pe gânduri: „De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”. Pe fiii săi, domnitorul i-a îmbărbătat cu următoarele cuvinte:
„Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”
3. Sfânta Filofteea (7 decembrie) s-a născut în marea cetate Târnov, mama ei trăind doar încă puţină vreme după aceea, cât să o înveţe pe copilă credinţa creştinească. Într-o zi, mergând ea după obicei să ducă tatălui ei mâncare la câmp, i-au ieșit în cale niște săraci și flămânzi, știind că este o fire milostivă. Neavând altceva ce să le dea, sfânta le-a împărțit mâncarea pe care trebuia să o ducă tatălui ei. Într-una din zile, tatăl a urmărit-o și, văzând că împarte mâncarea săracilor, a lovit-o cu toporul, cauzându-i astfel moartea. Sfânta avea aproape 12 ani când s-a mutat la Domnul. Moaştele Sfintei Filofteia se află la Curtea de Argeș, fiind aduse aici în vremea domniei lui Radu (Negru) Vodă.
Iată trei sfinți români care, fiind încă la o vârstă fragedă, s-au dedicat lui Dumnezeu și au intrat în Împărăția Cerurilor înainte de a ajunge la maturitate. Și sunt mulți alții care nu au ocupat în timpul vieții scaune episcopale sau mitropolitane, ci au fost doar… mai aproape de brațele Lui.
Însuși Mântuitorul, „chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă! De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 2-3). Ca unii care „s-au întors” și au răspuns cu smerenie și ascultare chemării lui Dumnezeu, sfinţii nu sunt altceva decât nişte copii mai mari, cu o viață și o curățenie morală desăvârșită. Şi cât de departe suntem noi de ei…
