S-au împlinit 100 de ani de la nașterea părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai cunoscuți mărturisitori din temnițele comuniste, în care a pătimit peste două decenii, scrie basilica.ro.
În contextul anului 2025, proclamat de Biserica Ortodoxă Română „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, este readusă în atenție și viața părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
De-a lungul celor 80 de ani de viață, părintele a îndurat detenție grea în închisorile Pitești, Gherla, Jilava și Aiud, unde a fost supus unor torturi dintre cele mai crude. Chiar și după eliberare, a rămas permanent sub supravegherea Securității, până la emigrarea sa în Statele Unite ale Americii.
Fenomenul Pitești
Prima arestare a avut loc în 1948, fiind acuzat de tipărirea de manifeste anticomuniste și de sprijinirea liderilor studențimii naționaliste. Condamnat la opt ani, a fost transferat la Pitești în plină perioadă a „reeducării”.
Torturile „demascărilor” l-au împins, după cum mărturisea mai târziu, într-o prăbușire sufletească: „Tortura era aşa de mare încât la un moment dat simţeai că tot ce n-ai spus este o piatră pentru tine: nu mai puteai să o duci”.
„Sufletul nostru a murit, sau cel puţin a amorţit”, povestea părintele.
Ulterior, la Gherla în 1951 și la Jilava în 1955, părintele a început o puternică renaștere morală și duhovnicească. L-a sprijinit până la sacrificiu pe deținutul bolnav Constantin Oprișan, prin tăierea propriilor vene pentru a-l ajuta cu sânge. Despre experiența încarcerării de la Jilava, părintele avea să spună că:
„După infernul căderii şi al îndoielilor de mai înainte, acum era cu adevărat un paradis. Mâncam bătaie, dar nu mă mai dureau nici loviturile, nici nimic!”.
Dizidența anti-comunistă
Eliberat în 1963 și obligat la domiciliu forțat, a refuzat orice colaborare cu Securitatea. Prin sprijinul Patriarhului Justinian, a urmat Teologia și a fost hirotonit preot, așa cum își făcuse legământ în detenție.
În anii ’70, Părintele Calciu a devenit una dintre vocile puternice ale rezistenței spirituale împotriva regimului. În seria sa de predici „Cuvinte pentru tineri” publicată în anul 1978, părintele a denunțat public demolarea bisericilor și climatul de opresiune, atrăgând reacția dură a autorităților. A fost îndepărtat de la catedra Seminarului de Teologie, iar Securitatea i-a hărțuit familia.
Este rearestat în 1979 și condamnat la 10 ani. A fost trimis la un centru de psihiatrie și a fost dus apoi la închisoarea de la Aiud, unde fusese plasat în celulă cu deținuți de drept comun instruiți să-l ucidă. Contactul personal cu el i-a făcut însă să renunțe la planul impus.
Eliberarea din lagărul comunist
Presiunile internaționale venite de la Ronald Reagan, Margaret Thatcher și Papa Ioan Paul al II-lea au dus la eliberarea sa în 1984. În 1985 a fost obligat să părăsească țara împreună cu familia. Caterisirea decisă de Biserica Ortodoxă Română în 1984 a fost ridicată zece ani mai târziu de Patriarhul Teoctist.
Ajuns în Statele Unite, a lucrat inițial ca muncitor necalificat, apoi a preluat conducerea unei parohii ortodoxe din Washington. A fost primit la Casa Albă de președinții Ronald Reagan și George Bush Sr.
După Revoluție a revenit anual în România. A murit în data de 21 noiembrie 2006 și, conform dorinței lui, a fost înmormântat la mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț.
