Marți, 25 noiembrie 2025, a avut loc prima conferință din Postul Nașterii Domnului. Invitatul acestei conferințe a fost Protos. Sofian Costea, un părinte apropiat de tineri și de căutările lor.
Părintele Sofian Costea este licențiat în drept, psihologie și teologie, și a absolvit următoarele masterate: Drept European – drepturile omului și imperativul nediscriminării, Comunicare și Relații Publice, Exegeză Biblică, având totodată și un doctorat în Teologie, precizează doxologia.ro.
Câteva gânduri din cadrul întâlnirii:
– Vinovăția adevărată presupune lucrarea omului împreună cu harul. Dumnezeu iartă, dar cu participarea noastră conștientă.
– Există o vinovăție bolnăvicioasă, care paralizează, și una dătătoare de nădejde, care duce la pocăință. „Cădere și ridicare până la moarte” – Sf. Sisoe cel Mare.
– Mulți își imaginează vina sau o neagă. Adevărul e în asumarea sinceră a păcatului.
– Omul pentru a scăpa de vinovăție transformă păcatele în Cruce. Patima sau păcatul nu e o cruce.
– Tendința de a da vina pe diavol nu ne scapă de responsabilitate. Diavolul nu ne poate înșela fără consimțământul nostru, nu înșeală dacă nu acceptăm, dacă nu-i oferim această putere.
– Vinovăția adevărată nu zdrobește, ci ridică. Pocăința nu înseamnă smiorcăială ieftină și lacrimi la comandă, ci sinceritate înaintea lui Dumnezeu.
– Parabola Fiului risipitor arată chipul real al lui Dumnezeu: Tatăl nu face rechizitoriu, ci aleargă spre fiul Său cu dragoste, iar dragostea lui Dumnezeu nu are limite.
– Omul nu e infailibil, toți suntem supuși greșelii. Noi îl rănim prin păcat pe cel mai bun prieten al nostru, pe Hristos. Și, de cele mai multe ori, uităm că iertarea ne face nouă bine, mulți s-ar putea nici să nu știe ca îi urâm.
– Spovedania nu este formalitate și nici spectacol. Păcatele trebuie recunoscute concret, iar mărturisirea să fie sinceră și personală. Dumnezeu vrea să ne ridice.
– Să nu ne lipsim de minunea spovedaniei ca să ne putem ridica și vindeca. Vindecarea sentimentului de vinovăție se desăvârșește prin Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, care sunt temelia ridicării noastre.
Sursa video: doxologia.ro













