marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Volumul „Ion Creangă”, dedicat autorului humuleștean, apărut la Mănăstirea Putna

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
22/05/2025
in Cultură
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Prima carte publicată de distinsa profesoară, Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, în anul 1963, studiul monografic dedicat autorului humuleștean, apare acum în ediție definitivă. Această formă este cea pe care autoarea i-a dat-o spre sfârșitul vieții, în anul 2000, când, la Văratec, s-a aplecat din nou asupra studiilor dedicate lui Eminescu și Creangă.

„Gestul întoarcerii cărturarului, la final de carieră, la tema debutului atesta, o dată în plus, poziția privilegiată pe care Zoe Dumitrescu-Bușulenga a rezervat-o operei lui Ion Creangă în cadrul imaginarului cultural românesc, iar pe de altă parte, din perspectiva debutului, se reconfirma faptul că proiectul Creangă fusese gândit, încă de la început, în diptic cu proiectul Eminescu, din moment ce volumului Ion Creangă, din 1963, avea să i se adauge, în același an, monografia Mihai Eminescu. Așadar, importanța lui Creangă în contextul exegezelor lui Zoe Dumitrescu-Bușulenga nu derivă atât din recurența sau amploarea acordată subiectului, cât din participarea de substanță a acestuia – fie și recesiv marcată – la un proiect de viziune: dipticul Eminescu – Creangă, care prefigurează spațiul de intersecție a liniilor unei arhitecturi ce suportă cupola unei constelații de valori.” (Iulian Costache, Introducere)

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

27/10/2026

Sursa: Mănăstirea Putna

Articolul anterior

O săptămână care-ți oferă patru ocazii să te rogi pentru unitatea familiei tale

Articolul următor

Șantierul Catedralei Naționale în perioada primăverii

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Raisa Vieru, profesoară de limba română și latină și soția regretatului poet Grigore Vieru, a încetat din viață la 26...

27 octombrie 1925 – S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg și scriitor

100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, unul dintre pionierii science-fiction-ului românesc

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

La 27 octombrie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, personalitate a vieții culturale românești,...

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Botoșănenii sunt invitați, pe 27 octombrie, la o seară dedicată muzicii de tango argentinian, în cadrul spectacolului „Tango Meets Opera”....

Articolul următor
Șantierul Catedralei Naționale în perioada primăverii

Șantierul Catedralei Naționale în perioada primăverii

ARTICOLE RECOMANDATE

„Răsună Toaca la Smârdan”, ediția a X-a

„Răsună Toaca la Smârdan”, ediția a X-a

2 ani ago
545 de ani de istorie și credință: Milișăuțiul și-a celebrat hramul istoric

545 de ani de istorie și credință: Milișăuțiul și-a celebrat hramul istoric

4 luni ago
La Montreal va fi organizat al șaselea Congres al Episcopiei Canadei

La Montreal va fi organizat al șaselea Congres al Episcopiei Canadei

4 luni ago
Patriarhul Daniel, la început de an școlar: Copiii și tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi popor

Patriarhul Daniel, la început de an școlar: Copiii și tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi popor

2 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței