sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Zilele Eminescu”, ediția iunie, la Botoșani și Ipotești

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
01/06/2024
in Cultură, Educație
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

ZILELE EMINESCU reprezintă o activitate unică în țară, organizată la Botoșani anual, în jurul datei de 15 ianuarie (ediția din iarnă) și în jurul datei de 15 iunie (ediția din vară), informează Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.

 Evenimentul are peste 30 de ediții, iar Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a fost unul dintre actanții principali din momentul înființării sale, organizând manifestarea în parteneriat sau independent.

În anul 2024, ediția din iunie a Zilelor Eminescu se va desfășura în perioada 12-16 iunie, fiind organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Ministerului Culturii, prin programul Cultură scrisă, program Prioritar, și al Consiliului Județean Botoșani. Partenerii principali ai proiectului sunt Primăria Botoșani și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Alte articole

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026
28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

12/09/2026

Pentru ediția din anul 2024, organizatorii propun un nou concept, care include: Festivalul de Debut, Târgul de Carte și Arte, gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. În cadrul acestor evenimente, vor avea loc: lecturi de poezie, ateliere, mese rotunde, lansări de carte, vernisări expoziții, dezbateri etc.

Programul evenimentelor:

Miercuri, 12 iunie

Ora 12:00 – Deschiderea Zilelor Eminescu, ediția iunie (conferință de presă) – Memorialul Ipotești, Sala Portaluri

Ora 12:30 – Petre Remus Troteanu,„ca o statornică revenire pe locurile natale”. Expoziție de pictură  – Memorialul Ipotești, Sala Portaluri

Ora 12:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Ipotești

Ora 12:00 – Cum îl recitim pe Eminescu? În dialog cu liceenii, Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române – Liceul „Regina Maria”, Dorohoi

Ora 15:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială nr. 10, Botoșani

Ora 13:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar – Memorialul Ipotești

Ora 17:00: – Poezie Eminescu – Micle, recital al elevilor Colegiului Economic „Octav Onicescu”, profesor coordonator – Carmen Băleanu – Botoșani, Parcul „Mihai Eminescu”

Ora 20:30 – Spectacol-lectură al poeților debutanți – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Joi, 13 iunie

Ora 10:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar – Memorialul Ipotești

Ora 12:00 – Deschiderea Târgului de Carte și Arte (conferință de presă) – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12:30 – Exerciții de neclintire, spectacol susținut de actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Școala Gimnazială nr. 8 „Elena Rareș”, Botoșani

Ora 14:00 – Între cer și pământ – expoziția personală a pictorului ieșean Constantin Tudor – Memorialul Ipotești, Sala „Horia Bernea”

Ora 15:00 – Club de poezie cu scriitoarea Carmen Tiderle – Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani

Ora 16:00 – Editura VINEA București. Repere ale literaturii române: Andrei Codrescu, Femeia neagră a unui culcuş de hoţi, poeme; Ion Pop, Avangardă spre ariergardă, ediția a II-a; Ioan Es. Pop, Lumea de fontă, antologie de poeme – prezintă: Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 16:00 – Poetul și provincia. Poeți botoșăneni la Ipotești – masă rotundă – Memorialul Ipotești

Ora 17:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii Colegiului Economic „Octav Onicescu”, profesor coordonator – Carmen Băleanu – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Cum îl recitim pe Eminescu? În dialog cu poeții debutanți, Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române – Memorialul Ipotești

Ora 17:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18:00 – Editura VINEA București, Prezentare de carte și recital de poezie. Nicolae Tzone, zece elegii, poeme; Ana Dobre, monografia critică: Nicolae Tzone: o fenomenologie poetică/Viața cealaltă și moartea cealaltă – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18.30 – Editura CHARMIDES Bistrița. Lecturi și lansare de carte: Ion Mureșan, Introducere în poezie – moderator: Gavril Țărmaure – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 19:00 – Editura EIKON București. Prezentare de carte: Ștefan Munteanu, O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu, volumul I, II, III – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 20:30 – Spectacol-lectură al poeților debutanți  – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Vineri, 14 iunie

Ora 10:00; 15:00 – Ateliere de lectură regizată cu poeții debutanți în anul 2023, coordonate de poetul Cosmin Perța și artistul multimedia Iulian Morar  – Memorialul Ipotești

Ora 10:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”, Dorohoi, profesor coordonator – Iulia Șlincu – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 11:00 – Editura JUNIMEA Iași. Semne editoriale Junimea-Scriptor. Invitați: Gellu Dorian, Mircea A. Diaconu, Nicolae Corlat, Călin Dănilă, scriitori din Chișinău – moderator: Lucian Vasiliu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 12:00 – Ediții bilingve la Editura VINEA: San Juan de la Cruz, El cántico espiritual / Cântarea întru duhul în transpunerea lui Șerban Foarță; Ruxandra Cesereanu, Femeia-cruciat/ La donna-crociato, traduceri în italiană de Giovanni Magliocco; Liana Sakelliou, Sequentiae, traducere din limba greacă de Angela Bratsou și Stavros Deligiorgis; Antonis D. Skiathás, αρχιτεκτονική τησ σιωπήσ/ Arhitectura tăcerii, poeme, traducere din limba greacă de Angela Bratsou – prezintă Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 13:00 – Editura ARTES a Universității de Arte „George Enescu” din Iași – noutăți editoriale – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 14:00 – Editura PROSPEXI Dorohoi. Prezentarea cărților publicate – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Casa de Editură MAX BLECHER București. Lansarea volumului vom trece de Marte nu imediat  de Șerban Mihalache și a revistei Poesis internațional, nr. 33 (1/2024) – redactor-șef: Claudiu Komartin. Invitați: Șerban Mihalache – prezintă: Ana Toma – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Editorii de poezie: Ce publicăm? Cum promovăm? Masă rotundă cu participarea editorilor invitați la Târgul de Carte. Moderator: Lucia Țurcanu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Biblioteca de Poezie „VINEA”: Gabriela Hurezean, Striptease pe rug
(111 povești de iubire și alte devastări),
poeme; Daniela Șontică, Cântece pentru vrăbii și motoare, poeme; Cătălin Pavel, Contrescarpe, poeme; Adi Filimon, Tratat de nefericire, poeme; Marian Barbu, Femeie cu ghepard, poeme; Ioana Cosma, Visam că fumez cu Barthes

Anca Șerban Gaiu, Toată lumea îl iubește pe Chopin, poeme – prezintă: Nicolae Tzone – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 18:30 – Editura EIKON București. Seară de poezie: Vasile Iftime, Confesiunile Balaurului cu 7 inimi; Otilia Țeposu, Aerul din oase – moderator: Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 20:30 – Spectacol-lectură din Eminescu – poeții debutanți – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Sâmbătă, 15 iunie

Ora 10:00 – Te Deum – Biserica familiei Eminovici

Ora 11:00 – Recital al poeților:  Rita Chirian, Nichita Danilov, Ion Mureșan, Lucian Vasiliu, Ioan Es. Pop – Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 12:00 – Poezia de debut în anul 2023. Masă rotundă cu participarea membrilor juriului: Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Doris Mironescu, Andreea Pop, Simona Popescu, Adriana Stan, Andrei Terian, Lucia Țurcanu – Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 13:00 – Acordarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum – Memorialul Ipotești, Sala Horia Bernea

Ora 14.00 – Muzeul, altfel, cu Trupa de teatru Drama Club a Colegiului Național „A.T. Laurian” – spațiile muzeale ale Memorialului Ipotești

Ora 14.00  – Editura ȘCOALA ARDELEANĂ Cluj-Napoca. Partea I. Sub semnul Poetului. Contribuții eminesciene ardelene. Lansare de carte: Eminescu. Trepte ale devenirii de Mircea Popa; Partea a II-a. Iustin Moraru 80. Lansarea volumului de poezii Calea bucuriei, autor: Iustin Moraru; Partea a III-a. Pariul editorului. Lansare de carte: Mai e puțin până treci strada (poeme), autor: Liviu Mircea; Partea a IV-a. Școala Ardeleană via Moldova: întâlnire cu Adrian Alui Gheorghe, Marilena Apostu, Daniel Corbu, Vasile Tudor, Lucian Vasiliu; Lansarea cărților:  Mușcătura de măr. Un dialog monografic, autori: Adrian Alui Gheorghe, Vlad Alui Gheorghe; Cămașa pătată de somn (poezii), autor: Marilena Apostu; Spre Fericitul Nicăieri. Antologie lirică, autor: Daniel Corbu; Și piatra mă va-îmbrățișa. Antologie de autor (2011-2024), autor: Vasile Tudor; Fragmonade. Poeme inedite (2018-2023), autor: Lucian Vasiliu – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 15:00 – Personajele copilăriei. Atelier de pictură – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 15:00 – Poezie și imagini: atelier de ilustrare a versurilor lui Eminescu cu profesorii Genoveva Dolhescu și Ciprian Andrușcă – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 16:00 – Lecturi la edituri, citesc elevii clubului „Unde fugim de acasă”, profesor coordonator – Dana Carcea –  esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00 – Galeria caricaturistului – Botoșani, Pietonalul Unirii

Ora 17:00 – Editura EIKON București. Prezentare de carte: Vianu Mureșan, Rescrieri; Ștefan Ioan, Atom: forme de viață – moderator: Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18:00 – Editura GRI București. Ce rost mai au scriitorii în România? În conferință,  Viorel Ilișoi – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 19:00 – Editura CHARMIDES Bistrița. Noutăți editoriale – prezintă: Gavril Țărmure – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Duminică, 16 iunie

Ora 14:00 – Editura EIKON București. Prezentare de carte – prezintă Valentin Ajder – Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 16:00: Proiecția și discutarea filmului de mediu-metraj „Elixir”. Regia: Nicolae Mărgineanu; Scenariul: Viorel Ilișoi; Cu: Maria Ploae, Doru Ana, Teodor Suditu – Cinematograful Unirea

Ora 17.30 – Recital de muzică –  Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Ora 18.00 – Festivitatea de premiere a editurilor. Închiderea Târgului de Carte și Arte –  Botoșani, esplanada Cinematografului Unirea

Târgul de carte va avea loc pe Pietonalul Unirii din Botoșani și va fi deschis zilnic, de joi până duminică, între orele 10:00 și 20:00. Editurile vor face diverse promoții și oferte speciale la cărți.

La prima ediție a Târgului de carte și arte și-au anunțat prezența editurile: Agata, Artes, Casa de Editură Max Blecher, Charmides, Demiurg, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Eikon, Gri, Junimea, Lebăda Neagră, Polirom, Prospexi, Prut, Școala Ardeleană, Vinea.

 Programul Târgului de carte și arte va fi completat și cu alte prezentări și lansări de carte.

Comunicat de presă de la Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.

Articolul anterior

„Festivalul Bucuriei”, ediția a XVI-a, etapa protopolială la o biserică ortodoxă română din Italia

Articolul următor

Întrunirea Cercului Pedagogic al profesorilor de religie Dorohoi

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR revine la Botoșani cu o nouă ediție, care va avea loc în...

Articolul următor
Întrunirea Cercului Pedagogic al profesorilor de religie Dorohoi

Întrunirea Cercului Pedagogic al profesorilor de religie Dorohoi

ARTICOLE RECOMANDATE

Inteligența Artificială și Vocațiile Viitorului – eveniment dedicat profesioniștilor, la Botoșani

7 luni ago
„Amprente armenești în Costeștii Botoșanilor”.  Eveniment cultural organizat de Uniunea Armenilor din Botoșani

„Amprente armenești în Costeștii Botoșanilor”.  Eveniment cultural organizat de Uniunea Armenilor Botoșani

4 luni ago
Prima ediție a Festivalului Pescarilor va avea loc la Domeniile REZ din Flămânzi

Prima ediție a Festivalului Pescarilor va avea loc la Domeniile REZ din Flămânzi

2 luni ago
Pãrintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru se va afla la Mãnãstirea Sihãstria în perioada: 3 August – 8 August pentru spovedanie și sfat duhovnicesc

Pãrintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru se va afla la Mãnãstirea Sihãstria în perioada: 3 August – 8 August pentru spovedanie și sfat duhovnicesc

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței