Duminică, 1 iunie 2025, după Sfânta Liturghie, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Pacea din municipiul Botoșani, a fost o atmosferă plină de veselie și voie bună, într-un eveniment special dedicat copiilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.
Zeci de micuți, cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani, chiar și mai mari, au umplut spațiul cu energia și entuziasmul lor molipsitor, transformând curtea bisericii într-un adevărat tărâm al copilăriei.

Copilăria este, poate, cea mai frumoasă perioadă din viața tuturor, de aceea, cei care sunt părinți, au datoria sacră să vegheze ca ea să fie pentru toți copiii cu cât mai multă bucurie și fără griji, iar pe de altă parte, să fie sădit, cât de puțin, pe Dumnezeu în inimile celor mici.
De „Ziua Copilului”, la Biserica Pacea, aproape 100 de copii s-au împărtășit cu Hristos în Sfânta Euharistie. Apoi din inimi curate, copiii corului parohiei au susținut un mic recital pentru cei peste 200 de copii prezenți, care, mai apoi au primit daruri: dulciuri, jucării și pizza.
Această acțiune a fost organizată cu binecuvântarea preotului paroh Marian Macuc, prin implicarea directă a preotesei Anamaria Macuc și prin contribuția comunității parohiale, a binefăcătorilor, voluntarilor și donatorilor.
A fost o zi în care credința, comunitatea și bucuria copilăriei s-au împletit armonios, lăsând amintiri frumoase în inimile tuturor celor prezenți.


















