Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” de la Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a organizat expoziția de carte „De la Varlaam la Eminescu”, care își propune să evidențieze etapele evoluției limbii române și importanța limbii române pentru identitatea națională.
Expoziția va fi deschisă începând cu 31 august și până pe 9 septembrie și cuprinde volume ale mitropoliților-cărturari (Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul), ale cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce și Dimitrie Cantemir), ale unor autori care au făcut tranziția spre epoca modernă (reprezentanți de seamă ai Școlii Ardelene : Samuil Micu, Ion Budai-Deleanu sau Costache Conachi), ale scriitorilor care au aparținut perioadei moderne, până la Mihai Eminescu (Ion Heliade Rădulescu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Grigore Alexandrescu, Anton Pann, Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu).
În Sala Portaluri a Muzeului „Mihai Eminescu”, unde se află expoziția, vizitatorii vor putea audia „Psaltirea pre versuri tocmită” a mitropolitului Dosoftei, în lectura profesorului Eugen Munteanu.
De la lectura Psaltirii – un autentic poem, Dosoftei fiind considerat și primul nostru mare poet – vizitatorii Memorialului Ipotești vor putea trece la audiția poeziei contemporane în lectura poeților, care au debutat în anul 2024 și au participat la Festivalul de debut, organizat de Memorialul Ipotești. Înregistrarea va fi difuzată în zona Casei memoriale.















