Ăn data de 10 noiembrie 1688, s-a terminat tipărirea primei traduceri a Bibliei în limba română („Biblia de la Bucureşti” sau „Biblia lui Şerban”); textul (o sinteză a eforturilor depuse, timp de trei veacuri, de către cărturarii români din toate ţările româneşti şi considerat cel dintâi document de limbă literară, pe înţelesul tuturor românilor) a fost definitivat, din iniţiativa domnitorului muntean Şerban Cantacuzino (1678-1688), de către un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu. Eforturile de a tipări cărţi sfinte în limba română au culminat cu apariţia Bibliei în limba română în 1688, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino, scrie crestinortodox.ro.
Tipărirea a început sub îndrumarea fostului episcop de Huşi, Mitrofan. Cartea fundamentală a cultului creştin a fost realizată la capătul unei munci îndelungate de verificare a numeroaselor texte latine şi greceşti şi de contribuţia ale unor reputaţi clerici şi cărturari laici.
Au fost valorificate toate traducerile scrierilor sfinte, de la textele coresiene, până la Noul Testament de la Belgrad. Prefeţele Bibliei de la Bucureşti subliniau faptul că ea se adresa tuturor românilor, un adevărat mesaj de unitate lingvistică şi culturală românească. Prima Biblie în limba română avea 944 pagini mari, tipărite cu litere mărunte pe două coloane. Prin ea s-a pus în circulaţie o limbă literară ce încununa eforturile de până atunci ale înaintaşilor, de a scrie cărţi sfinte pe înţelesul tuturor românilor.
Astfel, Biblia de la Bucureşti a cunoscut o largă circulaţie, în tot spaţiul românesc, fiind una dintre cele mai valoroase cărţi ale culturii româneşti vechi. Publicarea Bibliei de la Bucureşti a constituit o însemnată contribuţie la consacrarea limbii române în cultul ortodox şi la progresul acesteia, fiind o contribuţie însemnată a spiritualităţii româneşti la tezaurul culturii şi civilizaţiei europene.
Biblia lui Şerban este pentru ortodoxia românească o carte fundamentală, care a furnizat poporului textul integral al Bibliei. Din punct de vedere literar, importanţa sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare. Biblia lui Şerban fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiţia fonetică a textelor lui Coresi, Varlaam şi Simeon Ştefan, îmbogăţind lexicul şi îmbunătăţind sintaxa.
Este un rezultat al prelucrării graiului moldovenesc din traducerea lui Milescu Dosoftei, ardelenesc din Noul Testament al lui Simeon Ştefan şi muntean din intervenţiile fraţilor Greceni. Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate naţională, deoarece circulaţia sa intensă şi efortul depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unităţii de limbă a românilor.
