Stadiul execuției lucrărilor la Teatrul „Mihai Eminescu” a ajuns la 97%, iar în perioada imediat următoare va fi finalizată și sala de spectacole.
„Primarul Cosmin Andrei merită felicitat pentru determinarea de care a dat dovadă pentru finalizarea acestei investiții importante atât în arhitectura administrativă, cât și pentru fiecare botoșănean în parte.
Împreună cu echipa pe care a format-o în cadrul Primăriei Botoșani a identificat cele mai bune soluții pentru a salva încă o clădire de patrimoniu și a o reda din nou marelui public, adică botoșănenilor.”, a scris Doina Federovici pe pagina de socializare.











