Ion Petrovici s-a născut la 14 iunie 1882, la Tecuci și a decedat la 17 februarie 1972, în București. A fost un filozof român, eseist, memorialist, scriitor, orator și om politic, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, fost Ministru al Educației Naționale.
- Familie și studii
Este fiul lui Dimitrie Petrovici și al Ortansei Petrovici, nepoată de soră a poetului junimist Theodor Șerbănescu.
În anii 1892–1899 face studii medii la Colegiul Sf. Sava din București. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, având printre profesori pe Titu Maiorescu și pe Nicolae Iorga, precizează site-ul travellerinromania.com.
Activitate
În anii 1892-1899 face studii medii la Colegiul Sf. Sava din București. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, având printre profesori pe Titu Maiorescu și pe Nicolae Iorga.
În aceeași toamnă prezintă Teatrului Național din București piesa în versuri O sărutare, care, recomandată de I. L. Caragiale, va fi reprezentată la 21 martie 1900.
Participă în vara anului 1904, ca membru al unei delegații de studenți ai Universității din București, la comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, ce a avut loc la Suceava, în acel timp sub administrație austriacă. În 1904 se licențiază în Filozofie cu dizertația O problemă de filosofie iar un an mai târziu, în iunie 1905, Ion Petrovici devine primul Doctor în Filozofie al unei universități românești cu teza Paralelismul psiho-fizic.
În anul universitar 1905-1906, timp de două semestre, frecventează cursuri de filozofie la Leipzig, audiindu-i pe Wilhelm Wundt și Hans Volkelt, și la Berlin, unde ascultă prelegerile lui Friedrich Paulsen, Wilhelm Dilthey și Alois Riehl.
În noiembrie 1906 este numit conferențiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iași iar în 1912 este definitivat ca profesor.
În anii 1923-1926 este decan al Facultății de Litere și Filozofie din Iași.
La sfârșitul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbona și la „Academia de Științe morale și politice” din Paris, unde prezintă comunicările La Nationalité en Philosophie și respectiv L’Idée de néant. Stabilește legături de colaborare cu André Lalande și Paul Gaultier.
Din inițiativa lui a fost amenajată, în 1943, Rotonda scriitorilor din Parcul Cișmigiu din București. A fost președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune până la 5 decembrie 1941.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 7 iunie 1927 și membru titular la 24 mai 1934. A rostit discursul de recepție la 28 mai 1935, cu tema „Alexandru Philippide în evoluția culturii române”.
A fost membru de onoare al Academiei de Științe din România începând cu 5 iunie 1943.
Ion Petrovici a fost, în perioada interbelică, cel mai cunoscut filozof român în străinătate. Timp de decenii a fost colaboratorul constant al celor mai prestigioase reviste de filozofie din Franța și Germania, fiind invitat, nu de puține ori, să conducă lucrări ale congreselor internaționale. În domeniul filozofiei, Ion Petrovici a avut contribuții originale prin cercetările sale de logică privind teoria noțiunilor și prin concepția sa metafizică, ce așeza la un loc credința și rațiunea.
Ion Petrovici a făcut parte din Partidul Conservator-Democrat, Partidul Poporului, alăturându-se lui Octavian Goga în Partidul Național Agrar, Partidul Național Creștin. A fost numit de mai multe ori ministru: 1921 – ministrul lucrărilor publice; 1926-1927 – ministrul instrucțiunii publice; 1937-1938 – ministrul culturii naționale în guvernul naționalist prezidat de Octavian Goga; 4 decembrie 1941 – 1944 – ministru secretar de stat la Departamentul Culturii Naționale și al Cultelor în guvernul lui Ion Antonescu.
La 19 ianuarie 1949 a fost condamnat la 10 ani temniță grea pentru susținerea regimului antonescian, deținut până în 1964, când este eliberat împreună cu alți deținuți politici, la o vârstă la care nimeni nu mai poate reface traseul unei gândiri ce s-a dorit consecventă cu ea însăși. Cu siguranță, altul ar fi fost destinul postum al operei lui Ion Petrovici, dacă, în plină forță creatoare, la începutul marilor epurări politice efectuate sub regimul comunist, nu ar fi fost arestat
La 17 februarie 1972, aproape nonagenar, Ion Petrovici, ultimul mare reprezentant al școlii maioresciene din gândirea românească, se stinge din viață la București.
Sursa: travellerinromania.com
