Născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti, în familia Brâncoveanu, veche familie aristocrată, cu rol capital în istoria și cultura românească.
Studii primare în particular şi la Şcoala „Clemenţa“ și liceale la Liceul „Spiru Haret“. Licențiat al Facultății de Istorie şi Filosofie, Secţia istorie, Universitatea din Bucureşti, cu titlul „magna cum laude“. În 1969 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459–1862)“, informează Academia Română.
Excepțională carieră de istoric, dezvoltată de-a lungul a peste șapte decenii. După absolvirea facultății devine cercetător şi secretar ştiinţific la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice (1946–1948), apoi asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei Române (1948–1952).
În perioada 1952–1955 a fost îndepărtat abuziv din cercetarea ştiinţifică de către regimul comunist aflat la putere. Rechemat în 1955, lucrează ca cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române vreme de 45 de ani. A deținut funcțiile de secretar ştiinţific și vicepreşedinte al consiliului ştiinţific.
Carieră didactică după 1990, fiind profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, la Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti și Universitatea „Hyperion“ din Bucureşti.
Specialist în istoria modernă a României, este autorul, singur sau în colaborare, a peste 90 de volume şi a peste 700 de articole şi studii apărute în prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate, în care abordează aspecte referitoare la istoria politică şi socială a secolului al XIX-lea (revoluţiile din 1821 şi 1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă), la istoria economică, istoria culturii, a jurnalismului, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţiile internaţionale.
A fost secretar al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977–1993) şi preşedintele acestuia (1993–2015).
Devotat Academiei Române, pe care o consideră instituție fundamentală a statului român modern și în cadrul căreia a activat cu pricepere și eficiență. A deținut două mandate consecutive de vicepreşedinte al Academiei Române (2006–2014) și a condus în calitate de președinte Secţia de Ştiinţe istorice şi arheologie (1993–2005 și 2016-2019), al cărei președinte de onoare este începând cu anul 2005.
În anul 2006 a scris o amplă istorie a Academiei Române, reeditată în 2016, cu prilejul împlinirii unui secol și jumătate de la înființarea instituției. Se numără printre principalii donatori ai Academiei Române, căreia i-a oferit conacul, moşia şi pădurea Dobroteşti din județul Teleorman.
Sursa: Academia Română
Sursa video: youtube TVR
