În weekend, la Botoșani a fost reinaugurat Teatrul „Mihai Eminescu”. Clădirea fusese deschisă în 1914, apoi a fost grav afectată de un bombardament în Al Doilea Război Mondial și, după o vreme, a fost reconstruită într-o formă nouă, de vremuri noi, în comunism.
Prin 2010 a intrat în reabilitare și de atunci încoace teatrul și-a ținut spectacolele pe unde a putut, în condiții nepotrivite. De curând, după multe complicații, clădirea a fost readusă la forma ei inițială, iar în weekend a fost reinaugurară în cadrul unui eveniment de o decență încântătoare, din păcate neobișnuită pentru zilele noastre.
Autoritățile locale merită felicitări și pentru reușita proiectului, și pentru discursul simplu și corect, și pentru angajamentul lor pentru cultură.
La fiecare zece ani, lumea se schimbă în bine sau în rău, după noi și după preocupările noastre. Ce punem în agendă, aceea devenim.
Și de aceea nu-i niciodată prea târziu să începem ceva bun, dacă nu în lume, măcar în țară, dacă nu în țară, măcar în oraș, dacă nu în oraș, măcar la noi acasă.
