Nicolae Popescu, cel mai însemnat pictor bănăţean din secolul al XIX-lea, s-a născut în localitatea cărăşeană Zorlenţu Mare, în octombrie 1836. Tatăl său, Gheorghe Popescu, era pictor iconar pe lemn şi sticlă în comună. Fiul său a făcut clasele primare în localitatea natală, iar talentul său pentru desen a fost descoperit de preotul satului, Lazăr Ţiapu, care, după moartea tatălui, l-a trimis să înveţe meşteşugul de zugrav la Bocşa, apoi la Oraviţa, precizează site-ul pressalert.ro.
Nicolae Popescu a studiat apoi pictura la Budapesta, între 1860 şi 1864 a fost înscris la Academia de Arte Frumoase din Viena, beneficiind de o bursă acordată de Antoniu Mocioni, şi apoi şi-a continuat studiile la Roma, unde a început să creeze opere de mare valoare. Se spune că însuşi Papa a cumpărat de la el un tablou cu suma considerabilă de 30.000 de lire. S-a căsătorit cu o italiancă din nobila familie Farnesi, iar în 1870, când s-au întors în Banat, s-au stabilit iniţial la Zorlenţu Mare. Pictor de biserici A pictat mai multe portrete şi, încă din perioada în care studia în Italia, a avut comenzi pentru icoane de biserici şi picturi murale, talentul său fiind deja cunoscut şi apreciat. Multe icoane pentru catapetesmele unor biserici ortodoxe din Banat au fost lucrate în străinătate, iar după revenirea în ţară a pictat mai multe biserici. Între 1870 şi 1872 a pictat biserica din localitatea sârbească Seleuš.
Cum nu prea avea comenzi, a plecat în România şi a pictat, împreună cu „zugravul” bănăţean Zaharia Achimescu din Caransebeş, o biserică din Târgu Jiu, lucrarea fiind terminată în 1875. După o scurtă şedere la Roma, în anul următor a pictat biserica „Înălţarea Domnului” din comuna timişeană Pesac, construită între anii 1806-1811. Pictura interioară murală a fost realizată în stil baroc vienez iar pictura iconostasului, în acelaşi stil, se remarcă printr-o deosebită frumuseţe şi expresivitate artistică.
Din păcate, din vechea pictură murală se mai păstrează foarte puţin, în sfântul altar mai există câteva icoane, dar pictura iconostasului este foarte bine conservată. În aceeași an s-a stabilit, împreună cu familia, la Lugoj. Nicolae Popescu a mai pictat câteva icoane la biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, din care se mai păstrează doar „Buna-Vestire” de pe uşile împărăteşti, icoanele de pe iconostasul bisericii „Sfântul Nicolae” din localitatea arădeană Sâmbăteni, care fusese construită între anii 1835 şi 1838 şi icoanele iconostasului din lemn de tei aurit din biserica „Buna-Vestire” din Şoimoş, zidită în 1792.
Nicolae Popescu, militant pentru emanciparea românilor Nicolae Popescu a fost, deopotrivă, un luptător naţionalist care a militat pentru emanciparea românilor. După ce s-a întors de la Roma, a răspândit în Banat numeroasele desene pe care le-a făcut după basoreliefurile de pe Columna lui Traian, pentru a scoate în evidenţă originea latină a românilor. El a fost unul dintre cei care a prevestit unitatea naţională, cu jumătate de veac înainte de înfăptuirea acesteia, aşa cum o dovedeşte o schiţă de compoziţie pentru o mare lucrare care simboliza unirea şi două inscripţii descoperite pe cărţile evangheliştilor pictaţi pe bolta bisericii din Seleuš: „Cu foc m’am nutrit şi cu sudoare cruntă m’am adăpat pentru naţiune.
Viitorul Românilor va fi mare, însă trebuie luptă şi iarăşi luptă. Dumnezeu cu noi. N. Popescu”, şi „Doamne caută din Ceriu spre servul tău, Nicolae Popescu, ajută-i lui şi naţiunei române şi scapă-i de tirani, 1870, Nicolae Popescu”. Scrise pe bolta bisericii, cele două inscripţii au trecut neobservate, fiind descifrate abia câteva decenii mai târziu. Proiect pentru o şcoală de pictură bisericească Nicolae Popescu a elaborat un proiect pentru înfiinţarea unei şcoli oficiale de pictură religioasă în vechiul oraş românesc Caransebeş, unde exista deja o tradiţie artistică locală, care urma să pregătească zugravii de biserici şi să contribuie la dezvoltarea unei vieţi artistice a oraşului. Memoriul său a fost adresat consiliului eparhial din Caransebeş în vara anului 1877, iar programul pe care l-a conceput arată că aceasta a fost prima încercare de înfiinţare a unei şcoli de pictură de o asemenea anvergură în Banat.
Programul prevedea ca şcoala să înceapă cu pictura bisericească, urmând ca apoi să treacă la pictura din istoria naţională şi universală. El solicita, totodată, sprijin financiar din partea diecezelor române, până când şcoala se va putea susţine prin propriile mijloace. Obţinuse deja sprijinul Episcopiei din Arad, iar ideile sale au fost împărtăşite şi de Episcopia Caransebeşului. Nu şi-a putut materializa proiectul, căci viaţa sa s-a sfârşit prematur, la doar 41 de ani, răpus fiind de tuberculoză.
A fost înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj. Lucrări şi manuscrise la muzeul de artă din Timişoara O parte din desenele şi tablourile sale se păstrează la muzeul de artă din Timişoara, şi tot aici se află numeroase scrisori ale pictorului bănăţean trimise lui Ormós Zsigmond, cunoscut ca iubitor al artelor frumoase. Novator al picturii religioase bănăţene, Nicolae Popescu a promovat umanizarea artei religioase şi a conturat tendinţe care erau o expresie a unei noi gândiri, reprezentând fundamentul unei arte originale româneşti.
Picturile lui Nicolae Popescu se caracterizează prin fineţea compoziţiei subiectelor într-o manieră academică, cu accente de clasicism romantic, cu noi tehnici cromatice, impunând o concepţie artistică creatoare, care urmărea perfecţiunea.
Sursa: pressalert.ro
