După absolvirea Academiei Mihăilene din Iaşi (1855), şi-a continuat studiile la Paris, în 1860 luându-şi licenţa în matematică la Sorbona. În capitala Franţei, unde a rămas până în 1863, a făcut cercetări la Observatorul Astronomic. A fost profesor provizoriu de calcul diferenţial şi integral la Universitatea din Iaşi (1863), apoi profesor titular (1864) şi profesor la Catedra de Astronomie şi geodezie a Universităţii din Iaşi, decan al Facultăţii de Știinţe (din 1874) şi rector al Universităţii din Iaşi (1880–1898), calitate în care a reuşit să definitiveze construcţia noului sediu din Copou, informează Academia Română Filiala Cluj-Napoca.
A contribuit la întemeierea Observatorului Astronomic din Iaşi. S-a numărat printre membrii fondatori ai revistei „Recreaţii știinţifice”, prima revistă ce s-a preocupat în principal cu răspândirea cunoştinţelor de matematică. A fost membru al societăţii literare „Junimea”, preşedinte al Secţiei Iaşi a „Ligii culturale” şi cofondator, alături de Titu Maiorescu, Petru Poni şi dr. Ioan Ciurea, al Institutelor Române Unite. Între 1892 şi 1896, a fost vicepreşedinte al Senatului României.
A lăsat lucrări destinate învăţământului liceal: Lecţiuni de calcul diferenţial şi integral (1870); Curs elementar de algebră (1872, care a cunoscut cinci ediţii); Aplicaţiuni geometrice (1874); Lecțiuni de calculul diferențial și integral (2 vol., 1874); Curs elementar de trigonometrie plană (1875); Curs de trigonometrie plană și sferică (1886); Curs de cosmografie pentru usul școalelor secundare (1893; o nouă ediţie 1902). În 1870 a publicat cel dintâi curs de analiză matematică în limba română (Lecţiuni de calcul diferenţial şi integral).
