marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

7 mai 1938 – A încetat din viață Octavian Goga, poet, dramaturg, om politic român

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
01/04/2026
in Cultură
139
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Octavian Goga, poet, publicist şi om politic, s-a născut la 20 martie/1 aprilie 1881, în Răşinarii Sibiului, în familia preotului Iosif Goga şi a Aureliei. A urmat gimnaziul şi liceul maghiar din Sibiu (1890-1899), transferându-se, în urma unui conflict naţional, la liceul românesc de la Braşov, unde şi-a luat Bacalaureatul în 1900. A urmat, apoi, Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta (1900-1904) şi s-a înscris la Universitatea din Berlin, cu o bursă acordată de Asociaţia Astra, potrivit lucrării „Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2005).

A debutat încă din anii de liceu în revista „Tribuna” (1897), cu poezia „Atunci şi acum”, iar, mai târziu, a colaborat la publicaţiile „Familia”, „România ilustrată”, „Tribuna literară”. Pe când era student la Budapesta, Octavian Goga a făcut parte din Societatea academică studenţească „Petru Maior”. Aici, în 1902, împreună cu Al. Ciura şi Octavian Tăslăuanu, a editat revista „Luceafărul”, unde şi-a publicat cele mai multe dintre poeziile ce vor fi reunite în volumul „Poezii” (1905), primit cu entuziasm. Printre poeziile publicate s-au aflat „Rugăciune”, „Plugarii”, „Noi” şi „Oltul”. La 21 martie 1906, Academia Română i-a acordat Premiul „Năsturel-Herescu”, precizează site-ul radioromaniacultural.ro.

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

27/10/2026

Au urmat volumele de versuri „Ne cheamă pământul” (1909), cu poezii antologice precum „Un om”, „În munţi”, „Graiul pâinii”, „Din umbra zidurilor” (1913), „Cântece fără ţară” (1916). A scris teatru, drama în trei acte „Domnul notar” (1914), care a avut premiera la 14 februarie, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti şi piesa „Meşterul Manole” (1928) reprezentată pe aceeaşi scenă. Din publicistica sa amintim: „Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi” (1911), „Strigăte-n pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală” (1915), „Mustul care fierbe” (1927), ce conţine articole publicate în revista „Ţara noastră”, „Aceeaşi luptă: Budapesta – Bucureşti” (1930).

Articolele din volumul „Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală” (1915) şi poemele din volumul „Cântece fără ţar㔑 (1916) exprimă retorica momentului, alternează virulenţa cu ardoarea patriotică. Comentând acest aspect, George Călinescu îl caracteriza pe Octavian Goga, astfel: „foarte bun orator de mase, ştiind să stârnească toate instinctele populare, fără a deveni comun, un adevărat demagog academic”.

A tradus din Petofi Sandor, Ady Endre, Imre Madách („Tragedia omului”, 1934, a cărei traducere a fost apreciată ca fiind excepţională). Culegerea de conferinţe, evocări, amintiri, intitulată „Precursori” (1930) este o altă operă care i-a marcat prezenţa în literatura momentului, precizează site-ul radioromaniacultural.ro.

S-a implicat încă de la început în lupta pentru drepturile naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania, se menţionează în „Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2005). A întemeiat revista „Ţara noastră”, ca publicaţie pentru popor a Astrei (1907). După câteva procese de presă în anii 1907-1909, în 1911 autorităţile austro-ungare i-au intentat un nou proces din cauza atitudinii sale militante în favoarea românilor ardeleni şi a fost închis la Seghedin (1912). În 1913 a făcut parte din delegaţia Partidului Naţional Român, care a dus tratative cu guvernul ungar cu privire la drepturile românilor din Transilvania.

A trecut munţii, în 1914, stabilindu-se la Bucureşti. A fost cooptat în comitetul Ligii Culturale, condusă de Nicolae Iorga, între 1914-1916 susţinând numeroase conferinţe şi cuvântări, pledând pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, pentru eliberarea teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară şi desăvârşirea unităţii naţional-statale.

La 17 august 1916, când România a intrat în război, poetul a publicat un articol în ziarul „Epoca”, exclamând: „Nu mai sunt Carpaţii!”, potrivit prefaţei volumului „Poezii” (Editura Litera, 2010). S-a înrolat, apoi, în 1917, ca simplu soldat pe frontul din Dobrogea, se aminteşte în volumul „Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998).

Refugiat la Iaşi, a participat la formarea unui Comitet Naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria (1917) şi tot aici, mobilizat de generalul Prezan la Biroul de Propagandă al Armatei, a editat împreună cu mai mulţi scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Lucian Blaga, ziarul „România” (1917-1918). A publicat 46 de articole şi mai multe poezii.

A fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Unitatea Românilor (24 aug.- 6 sept. 1918), creat la Paris, de Take Ionescu, alături de Vasile Lucaciu, dr. C. Angelescu şi Jean Th. Florescu. Scopul acestui consiliu era de a face cunoscută opiniei publice mondiale ideea privind necesitatea desăvârşirii unităţii naţionale şi argumentarea legitimităţii ei.

După Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, Octavian Goga, aflat, încă, la Paris, a fost ales membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei.

În 1919, a fondat Partidul Naţional Agrar, care a fuzionat cu Liga Apărării Naţional Creştine, condusă de A.C. Cuza, formând Partidul Naţional Creştin.

A deţinut funcţiile de ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1919), ministru de stat (1920-1921), ministru al Cultelor şi Artelor (1920), ministru de Interne (1926-1927). În perioada 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938, Octavian Goga a fost prim-ministru al României.

A fost membru corespondent (29 mai 1914) şi membru titular (4 iun. 1919) al Academiei Române. A fost vicepreşedinte al Academiei Române (1 iun. 1929 – 30 mai 1932). În 1923 a rostit discursul solemn de primire închinat lui George Coşbuc. A fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1924-1925).

În 1932, Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa, pentru întreaga sa activitate publicistică.

Octavian Goga a murit la 7 mai 1938, la Ciucea, în urma unui atac cerebral. Trupul neînsufleţit al poetului a fost transportat la Bucureşti şi depus la Ateneu (11 mai), unde i s-au organizat funeralii naţionale. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu (14 mai). În 1939, rămăşiţele pământeşti ale poetului au fost reînhumate la Ciucea, potrivit lucrării „Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern” (Nicolae C. Nicolescu, Editura Meronia, 2011).

Sursa:  radioromaniacultural.ro

Sursa video: TVR

Articolul anterior

Expoziţie dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Piatra Neamț

Articolul următor

Olimpiada Națională de Religie 2025: Cuvântul lui Dumnezeu rostit de glasurile copiilor

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Raisa Vieru, profesoară de limba română și latină și soția regretatului poet Grigore Vieru, a încetat din viață la 26...

27 octombrie 1925 – S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg și scriitor

100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, unul dintre pionierii science-fiction-ului românesc

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

La 27 octombrie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, personalitate a vieții culturale românești,...

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Botoșănenii sunt invitați, pe 27 octombrie, la o seară dedicată muzicii de tango argentinian, în cadrul spectacolului „Tango Meets Opera”....

Articolul următor
Olimpiada Națională de Religie 2025: Cuvântul lui Dumnezeu rostit de glasurile copiilor

Olimpiada Națională de Religie 2025: Cuvântul lui Dumnezeu rostit de glasurile copiilor

ARTICOLE RECOMANDATE

Biserica, bolnavii și Sfinții Tămăduitori. Cercuri misionar-pastorale în județul Botoșani

Biserica, bolnavii și Sfinții Tămăduitori. Cercuri misionar-pastorale în județul Botoșani

2 ani ago
Hramul Mănăstirii Crăiniceni

Hramul Mănăstirii Crăiniceni din județul Botoșani

3 luni ago
Elevii Seminarului Teologic din Botoșani au susținut un recital la Penitenciarul de Maximă Siguranță

Elevii Seminarului Teologic din Botoșani au susținut un recital la Penitenciarul de Maximă Siguranță

6 luni ago
31 decembrie 1889 – S-a stins din viată marele povestitor român Ion Creangă

31 decembrie 1889 – S-a stins din viată marele povestitor român Ion Creangă

10 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței