marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Oferte depuse pentru „Drumul Vămii” din județul Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
26/09/2024
in Social
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Comisia de achiziții din cadrul Consiliului Județean Botoșani, analizează cele 17 oferte depuse pentru modernizarea celor trei loturi ale Drumului Vămii, unul dintre cele mai importante proiecte aflate în implementare și finanțat din fonduri europene. Pentru loturile 1 și 3 s-au depus câte șase oferte, iar pentru lotul 2 s-au depus cinci oferte.

Drumul Vămii leagă localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți-Prut și are o lungime de 49 de kilometri. Valoarea totală a proiectului, în care sunt incluse lucrările de construcție, serviciile de supervizare și dirigintare, TVA-ul, taxele și rezerva de implementare, se ridică la 68 de milioane de euro.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

„Am asigurat finanțarea lucrărilor din fonduri europene. Consiliul Județean a depus acest proiect pentru finanțarea din Programul Regional Nord-Est 2021-2027, suma eligibilă fiind de 60 de milioane de euro. Diferența de 8 milioane de euro o reprezintă cofinanțarea administrației județene. Ceea ce a fost dificil am făcut, iar noua administrație județeană trebuie doar să ducă la bun sfârșit investiția”, a scris pe pagina de facebook, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Documentația tehnică, în baza căreia s-a obținut finanțarea de 60 de milioane de euro, a fost realizată din fonduri europene, mai exact din Programul Operațional Asistență Tehnică, care a fost deblocat în urma demersurilor făcute de Doina Federovici.

Proiectul presupune modernizarea căii de rulare pe toți cei 49 de kilometri și realizarea a trei consolidări și stabilizări de teren pe o distanță totală de 1,8 kilometri: în dreptul iazului de la ieșirea din Hănești, la ieșirea din Săveni și în comuna Drăgușeni. De asemenea, se vor face peste 2 kilometri de drenuri, se vor construi 5 poduri și 80 de podețe transversale. Drumul va avea 26 de parcări și stații de autobuz, precum și 2 platforme de cântărire. Pe lângă lucrările la calea de rulare, vor fi construite trotuare pe 25 de kilometri și piste de biciclete pe o lungime de 16 kilometri. În ceea ce privește siguranța drumului, intersecțiile vor fi iluminate și se vor monta parapete metalice pe 1.683 de metri.

De-a lungul drumului, vor fi amplasate și patru stații de reîncărcare electrică.

Drumul Vămii este continuarea firească a Drumului Strategic, realizând astfel o adevărată axă rutieră nord-sud care leagă Vama Rădăuți-Prut de județul Iași. 

„Este un proiect major, care va contribui din plin la dezvoltarea județului. Totodată, este un pas important pentru a continua realizarea unei axe cu adevărat strategice care să lege Vama Rădăuți-Prut de sudul județului, implicit de județul Iași, și pentru a îndrepta ce a stricat administrația liberală care a oprit Drumul Strategic la jumătatea axei pentru a include pe traseu primăriile pe care le conducea la acea vreme. Dezvoltarea județului trebuie făcută în ansamblu și nu pe interese politice și economice. Așa arată o administrație profesionistă care are soluții la problemele județului”, a mai precizat Doina Federovici.

Articolul anterior

26 septembrie – Ziua mondială maritimă

Articolul următor

Slăvitul Voievod cărturar şi teolog Neagoe Basarab

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din localitatea Stănești, comuna Lunca, au sărbătorit hramul bisericii parohiale, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie,...

Articolul următor
Slăvitul Voievod cărturar şi teolog Neagoe Basarab

Slăvitul Voievod cărturar şi teolog Neagoe Basarab

ARTICOLE RECOMANDATE

Dorohoiul intră în sărbătoare: trei zile de tradiție, muzică și spectacole

Dorohoiul intră în sărbătoare: trei zile de tradiție, muzică și spectacole

2 luni ago
Cresc alocaţiile pentru copii

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 35 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

5 luni ago
Bucurie împătrită la Sihăstria Râșcăi, în ziua prăznuirii ocrotitorului său, Sfântul Ioan, episcopul Romanului

Bucurie împătrită la Sihăstria Râșcăi, în ziua prăznuirii ocrotitorului său, Sfântul Ioan, episcopul Romanului

2 ani ago
Sinții Paisie și Cleopa, originari din Botoșani, și Cuviosul Ioanichie Bălan,  au fost pomeniți la Mănăstirea Sihăstria

Sinții Paisie și Cleopa, originari din Botoșani, și Cuviosul Ioanichie Bălan,  au fost pomeniți la Mănăstirea Sihăstria

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței