A devenit tradiţie ca fiecare armată să îşi aibă o sărbătoare a sa. Fiecare zi a unei armate reprezintă un moment important, impregnat de simbolismul şi semnificaţiile proprii doar acestei instituţii, cu rol important între structurile de fundamentale, de bază, ale statului modern.
La români, aceste semnificaţii sunt cu atât mai profunde, cu cât istoria a probat, de-a lungul timpului, legătura strânsă dintre armată şi interesele fundamentale ale poporului şi naţiunii, scrie Ministerul afacerilor Externe.
Ziua de 25 Octombrie se înscrie astfel, alături de alte sărbători cu specific militar – Ziua Forţelor Terestre, Ziua Aviaţiei şi Forţelor Aerine, Ziua Marinei, zilele diferitelor arme şi specialităţi – în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diverse forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniformă militară, ci toate segmentele societăţii civile.
Acest lucru se datorează respectului de care se bucură armata română în rândurile tuturor cetăţenilor, fapt probat de prezenţa sa constantă pe primele locuri în sondajele de opinie, ca o instituţie în care oamenii au încredere şi pe care o preţuiesc, înţelegându-i menirea şi necesitatea.
Cu gândul la misiunile prezente şi la cele viitoare, militarii armatei române aflaţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor, acasă sau în locuri îndepărtate, cum ar fi teatrul de acţiuni militare din Afganistan, folosesc răgazul acestei zile de sărbătoare pentru a evoca, plini de emoţie, faptele de arme ale înaintaşilor.
Un mare patriot şi istoric militar român din prima jumătate a secolului al XIX-lea, participant de frunte la revoluţia din 1848, Nicolae Bălcescu scria că: « Instituţiile ostăşeşti au făcut mărimea şi puterea ţării în vreme de patru veacuri; dacă ţara românilor îţi va fi luat vreodată rangul ce i se cuvine între popoarele Europei, aceasta o va fi ea datoare mai mult regeneraţiei vechilor ei instituţii ostăşeşti”.
Această profeţie a marelui istoric a fost împlinită de armata română, care a contribuit cu mijloacele care i-au fost puse la dispoziţie, la toate marile acte ale naţiunii române din veacurile al XIX-lea şi al XX-lea de la unirea din 1859 (domnitorul Alexandru Ioan Cuza, creatorul statului român modern, era ofiţer) până la Revoluţia din Decembrie 1989, în cadrul căreia armata a reprezentat instituţia de bază a tranziţiei de la totalitarism la democraţie şi economie de piaţă.
În cursul celei de-a doua conflagraţii mondiale, situaţia României a fost deosebit de complexă, evoluţia ei fiind dependentă de raporturile dintre cele două mari puteri totalitare, Germania şi Uniunea Sovietică. În acest context, în vara anului 1940, intergritatea teritorială a fost grav afectată, refacerea ei fiind principala misiune a forţelor militare româneşti în perioada ulterioară. Într-o primă fază, România a luptat, de la 22 iunie 1941, alături de Germania, pentru ca, după 23 august 1944, să acţioneze în cadrul Naţiunilor Unite. Obiectivul în această etapă l-a constituit refacerea graniţei de apus, aşa cum o configuraseră, hotărârile adoptate de Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), anularea Dictatului de la Viena din 30 august 1940, prin care circa 43.000 de km pătraţi erau transferaţi Ungariei hortyste de către Germania şi Italia.
El a fost materializat la 25 octombrie 1944, când trupele române, în colaborare cu cele sovietice au eliberat oraşele Careii Mari şi Satu Mare, ultimele localităţi din vestul ţării. În amintirea acestei fapte de arme, autorităţile de la Bucureşti, au instituit, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, data de 25 Octombrie ca zi de omagiere a Armatei.
Eliberarea teritoriului naţional, în toamna anului 1944, a fost obţinută prin lupta şi jertfa a 525 702 militari români, din care 58 330 au fost ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi. Trebuie spus că eliberarea teritoriului nu a încheiat efortul de război românesc. Armata română a continuat, apoi, să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la victoria consacrată prin actele de capitulare ale Germaniei din 8 şi 9 mai 1945, ce au marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.
Prin urmare, în fiecare an, la 25 octombrie se cinsteşte o însemnată faptă de armă, dar semnificaţiile sunt mult mai largi şi profunde, ea încorporând practic întreaga tradiţie ostăşească a românilor, inclusiv cea din secolele XIV-XVII, când domnitori (principi), precum Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Mihai Viteazul, Matei Basarab ş.a. au obţinut victorii strălucite pe marile câmpuri de luptă ale Europei, cum ar fi cele de la Nicopole (1396), Belgrad (1456) sau din războaiele Ligii Sfinte (1593-1606). Sunt omagiaţi cu acest prilej toţi ostaşii căzuţi în războaiele din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, dar şi militarii români care astăzi îşi fac datoria, în poligoanele şi câmpurile de aplicaţii din ţară, pe teatrele din Afganistan, Balcanii de Vest, sau ca observatori ONU în diferite ţări ale lumii.
Ziua de 25 Octombrie este, prin urmare, una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul mai depărtat şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie.
