În data de 5 martie se împlinesc 115 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu, cel de-al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul Iustin Moisescu a fost cel de-al patrulea Patriarh al României (1977-1986).
S-a născut pe 5 martie 1910 în satul Cândești din fostul județ Muscel. A rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, tatăl său jertfindu-se în Războiul pentru întregirea țării. Iustin Moisescu a urmat Seminarul, Facultatea de Teologie din București, cu rezultate excepționale, iar la mijlocul anilor 1930 a fost trimis de patriarhul Miron să își continue studiile în Grecia.
În 1937, la vârsta de 27 de ani, Iustin Moisescu obținea titlul de doctor în teologie al Universității din Atena cu o teză, redactată în limba greacă, despre Evagrie din Pont, care avea să rămână până astăzi un punct de referință bibliografică. Această lucrare trebuie așezată în contextul epocii, în care teologia noastră începea să se impună prin contribuții de valoare, menite să reziste probei timpului, cum sunt cele datorate părintelui Stăniloae (Viața și opera Sf. Grigorie Palama – 1938), Liviu Stan (Mirenii în Biserică, teză de doctorat) sau viitorul arhiepiscop Antim Nica, care publica, în 1939, în revista „Biserica Ortodoxă Română” – primul studiu românesc despre rugăciunea lui Iisus.
A fost profesor de Limba latină la Seminarul „Nifon” din București (1937-1938), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia (1938-1939), înlocuindu-l pe celebrul profesor Nicolae Arseniev. În anul 1940 este numit ca profesor agregat. În anul 1942 este numit, prin concurs, profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava. În anul 1946 este transferat ca profesor la aceeași catedră la Facultatea de Teologie din București, apoi din anul 1948 la Institutul Teologic Universitar din București. Ca profesor de teologie a publicat mai multe lucrări de specialitate.
La 23 februarie 1956, Episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpașu îl hirotonește ca diacon; a doua zi, celălalt Episcop-vicar patriarhal, Antim Nica, îl hirotonește preot, iar a patra zi, la 26 februarie 1956, Adunarea Națională Bisericească, potrivit Statutului constituită în Colegiul electoral, îl alege arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, în locul marelui predecesor trecut la Domnul, Nicolae Bălan. Ales deja Mitropolit, la 15 martie 1956 Patriarhul Justinian, Mitropolitul Firmilian al Olteniei și Episcopul Nicolae Colan al Clujului îl vor hirotoni arhiereu, și i se va încredința de îndată cârja lui Șaguna, la 18 martie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Mitropolitul Iustin păstorește o scurtă perioadă ca mitropolit al Ardealului. Pe 10 ianuarie 1957 este ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar peste trei zile e instalat pe scaunul cinstit odinioară de Dosoftei, Varlaam și Veniamin Costachi.
Ca mitropolit al Moldovei, a desfășurat o activitate prodigioasă. Au fost ridicate noi clădiri – adevărate monumente de arhitectură – în incinta Centrului eparhial Iași, iar Catedrala și reședința au fost refăcute. Au fost restaurate numeroase mănăstiri și biserici – monumente istorice din Eparhie. Tot în această perioadă s-au pus bazele unor muzee sau colecții muzeale. S-au construit clădiri noi la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț, iar cele vechi au fost modernizate.
La 12 iunie 1977 este ales ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române), fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977 și păstorind ca patriarh până la moarte. A trecut la cele veșnice în data de 31 iulie 1986, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
