Nu întru înțelepciunea lumească vom pricepe noi cele ale Duhului, ci prin credință și iubire. Aceste sunt virtuțile care îl urcă pe om spre cele duhovnicești, pentru că o inimă pură devine sălaș al Preasfintei Treimi, scrie doxologia.ro.
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul era originar din nordul Moldovei, fiind unul dintre cei mai importanți cărturari ai vremii și mitropolit al Moldovei. Este cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul educației, culturii și religiei în secolul al XVIII-lea.
În anul 1719 se năștea într-o familie aleasă și binecuvântată de Dumnezeu. Încă din primii ani ai copilăriei, Sfântul Iacob a fost îndrumat pe calea credinței, primind o educația aleasă, cultivând smerenia și bunătatea, aprinzându-se în sufletul său dragostea de ai sluji Mântuitorului Iisus Hristos și urmând cuvintele Acestuia: ,,Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34-38).
Știm din viața Sfântului Iacob că acesta a fost un tânăr silitor și rugător. Astfel, la vârsta de numai 12 ani intră ca și frate în obștea Mănăstirii Putna. Aici a aflat o adevărată școală monahală, cu părinți duhovnici îmbunătățiți care transmiteau cuvântul evangheliei lui Hristos de la o generație la alta. Scriierile istorice bisericești ne spun că acesta a fost ucenic al marelui Mitropolit Antonie, pe care îl considera părintele său duhovnicesc. De asemenea, ne este amintit faptul că tânărul Iacob este hirotonit ieromonah la vârsta de 17 ani de către Mitropolitul Antonie datorită înțelepciunii și vieții duhovnicești pe care acesta o acumulase.
După ce primește darul preoției, Sfântul Iacob își continuă nevoințele duhovnicești cu mai multă râvnă, adâncindu-se în rugăciune, în cunoașterea de sine și în cunoașterea Lui Dumnezeu. Paginile istoriei ne mai spun că nu lipsea o zi în care acesta să nu se hrănească cu pasaje scripturistice, dar și cu scrieri ale Sfinților Părinți care se aflau în biblioteca mănăstirii. Sfântul își umple sufletul de dorul pentru Dumnezeu și de râvna pentru frumusețea vieții în Hristos. Astfel, gândul la dobândirea unirii cu Dumnezeu l‑a călăuzit toată viața pe acesta, arătându‑i care faptă înveșnicește și care piere, fără folos sufletesc. Datorită vieții sale îmbunătățite, în anul 1745, este ales Episcop de Rădăuți.
Scrierile ne mai spun că Sfântul Iacob, după alegerea în demnitatea de episcop, se implică în organizarea centrelor de educație pentru copii. Astfel, în anul 1747, această inițiativă este aprobată de domnul Moldovei, Grigore al II-a Ghica, alături de membrii divanului, precum Mitropolitul Nichifor, episcopii Iacob al Rădăuților, Ioanichie al Romanului și Ierotei al Hușilor, care hotăresc înființarea a trei școli în centrele episcopale. De asemenea, Sfântul Iacob a fost și un mare susținător al traducerilor cărților de cult în limba română, continuând astfel opera Sfântului Ierarh Dosoftei. În anul 1745, în cuprinsul Episcopiei Rădăuților iese la lumina tiparului Liturghierul, tipărit cu osteneala și cu grija episcopului Iacob.
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, asemenea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv sau Sfântului Ierarh Dosoftei, a fost un om duhovnicesc și iubitor de aproapele, motiv pentru care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a fost un stâlp al Ortodoxiei în țara Moldovei, fiind un mare apărător al credinței creștine așa cum ni se spune în slujba sfântului din cadrul Vecerniei celei Mari: ,,Slujitor credincios te-ai făcut Celui ce pe Cruce de voie S-a răstignit pentru noi, însuţi răstignindu-te cu vieţuirea ta; că, urmând Aceluia în iubire de oameni, păstor sprijinitor te-ai arătat turmei cuvântătoare, Sfinte Iacob; pentru aceasta roagă-te lui Hristos să-i dăruiască iertare de greşeli, pururea din primejdii izbăvind-o”.
Ca ierarh, Sfântul Iacob mustra prin cuvânt pe cei ce greșeau, ajuta pe cei care se aflau în suferință, fiind un mare filantrop asemenea Sfântului Vasile cel Mare. Este cunoscut pentru dragostea pe care o avea față de cei bolnavi, săraci și oamenii singuri, fiind admirat de toți oamenii politici ai vremii, dar și de apropiați săi.
Este o personalitate complexă datorită vieții sale în slujba Bisericii, unde a reușit să unifice râvna misionară și pastorală, cu smerenia și fermitatea apărării dreptei credințe. De aceea, ni se spune că acesta a avut o grijă deosebită faţă de Mănăstirea Putna şi aşezămintele ei, dar și de alte mănăstiri şi biserici, precum Mănăstirea Doljeşti, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava şi Catedrala mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea şi spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi și altele.
Cronicile vremii ne spun că a avut un rol decisiv în vremea domniilor fanariote fiindcă a intervenit, alături de alți ierarhi ai ţării, pentru eliminarea unor forme de asuprire precum desființarea văcăritului în anul 1757. Totodată, Mitropolitul Iacob cere în anul 1758 hanului tătarilor să înceteze prădarea Moldovei, iar un an mai târziu acesta potolește răscoala poporului, impunând domnitorului să îndeplinească unele cerințe pentru pacificarea țării.
Mitropolitul Iacob își petrece ultima parte a vieţii la mănăstirea sa de metanie, continuând actele de ctitorire, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovnicește şi material. Astfel, ea a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei românești în vremurile grele ce aveau să vină odată cu ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în anul 1775. Retragerea la mănăstire i-a fost prilej Sfântului Iacob de adâncire în rugăciunea curăţitoare şi luminătoare de suflet. El a spus acest cuvânt despre rugăciune: „Dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre şi risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea ştiut este că cel ce vorbeşte cu Dumnezeu este mai sus de moarte şi de stricăciune”.
Imnogrfii bisericești îl numesc pe Sfântului Ierarh Iacob Putneanul: „blând, răbdător şi râvnitor în Hristos, care se arată rugător preafierbinte către Dumnezeu pentru cei ce îl cinstesc cu evlavie”. Cuvinte ce reflectă și transmit iubirea, credința și apărarea cuvântului Lui Dumnezeu, fiind un model pentru toți slujitorii sfintelor altare de astăzi și un părinte duhovnicesc desăvârșit pentru monahi și pentru popor, asemenea Sfântului Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici.
Mitropolitul Iacob Putneanul a trecut la cele veşnice pe data de 15 mai, în anul 1778. Cu câteva zile înainte, pe 12 mai, a primit schima cea mare la Schitul Sihăstria Putnei, primind numele de Eftimie, după numele Sfântului Eftimie cel Mare, fiind înmormântat ca un monah, fără veşminte şi însemne arhiereşti, în pridvorul Mănăstirii Putna, spre întristarea credincioșilor din cetatea Moldovei. Un adevărat dascăl și părinte duhovnicesc, care i-a învățat pe oameni să-și apere credința, să se smerească, dar mai ales să asculte cuvântul Lui Dumnezeu.
Moaştele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul se află la Mănăstirea Putna, fiind un izvor de alinare și mângâiere pentru toți creștinii care vin cu evlavie să se închine înaintea raclei sale.
Noi, cei de astăzi, trebuie să învățăm din viața sfântului pentru că așa cum afirma Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: ,,Nu întru înțelepciunea lumească vom pricepe noi cele ale Duhului, ci prin credință și iubire”. Aceste sunt virtuțile care îl urcă pe om spre cele duhovnicești, pentru că o inimă pură devine sălaș al Preasfintei Treimi.
Un articol de Filip-Hristofor Cane
