Ioan D. Caragiani s-a născut la 11 februarie 1841, la Avdela, în Grecia, într-o familie înstărită de oieri. Ioan avea o soră la care ținea mult, Despa Caragiani, care se va numi Papahagi după căsătorie, mama lingvistului, filologului și folcloristului Pericle Papahagi, şi un frate, viitorul doctor Alexandru Caragiani, stabilit la Tecuci, tatăl aviatoarei Elena Caragiani-Stoienescu, precizează Agenția de presă Rador.
Caragiani va urma cursurile școlilor primare și secundare aromânești din Avdela, Gureanta și Vlaho-Clisura, în Grecia, apoi va studia la Facultatea de filologie a Universităţii din Atena, unde va deveni un foarte profund cunoscător al istoriei și literaturii vechi elene.
În anul 1864, după absolvirea facultății, Caragiani se stabileşte în România, însă va face, de aici înainte, nenumărate călătorii de documentare la sud de Dunăre, în zonele locuite de aromâni.
La scurtă vreme după stabilirea la Iași, Caragiani începe să frecventeze întânirile Societății literare „Junimea”, care va deveni cea mai importantă mişcare literară a secolului al XIX-lea, şi care fusese înființată în februarie 1864 de un grup de tineri entuziaști, cu studii superioare europene remarcabile, precum Titu Maiorescu, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor și Theodor Rosetti.
Aşadar, în anul 1865, Caragiani devine membru al Junimii, unde va fi coleg cu personalităţi ilustre ca Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă. El va susţine și câteva conferințe în cadrul „prelegerilor populare” ale Junimii.
Tot în anul 1865, obține un post de profesor la Gimnaziul Central din Iași, devenind, din 1866, și profesor suplinitor la catedra de limbă și literatură elenă a universității, iar curând după aceea, profesor titular.
În anii care au urmat, Caragiani va deveni un personaj central al întâlnirilor „Junimii”, remarcându-se prin excepţionala sa capacitate de a tălmăci anecdote. Caragiani rezuma tradițiile și anecdotele tuturor popoarelor din Peninsula Balcanică şi foarte des, întrerupea lucrările grupării literare, pentru a rosti câte o anecdotă, în stilul lui inimitabil, într-un jargon amestecat, românesc şi grecesc, care dădea istorisirilor sale un farmec aparte.
În anul 1866, Caragiani devine membru fondator al Societății Academice Române, care, mai târziu, va deveni Academia Română.
Regulamentul prevedea formarea societății la București și numirea membrilor de către Ministerul Instrucțiunii și Cultelor, aceştia urmând să reprezinte toate regiunile ţării, plus aromânii, astfel:
– 7 membri din vechiul regat: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea-Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti și Ion C. Massimu, la care s-au adăugat în 1867 Titu Maiorescu și Nicolae Ionescu;
– 3 din Transilvania: Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu și George Barițiu;
– 3 din Basarabia: Alexandru Hașdeu, Constantin Stamati și Ioan Străjescu;
– 2 din Bucovina: Alexandru Hurmuzaki și Ambrosiu Dimitrovici, (înlocuit apoi de Ioan Sbiera);
– 2 din Banat: Alexandru Mocioni și Vincențiu Babeș;
– 2 din Macedonia: Ioan D. Caragiani și Dimitrie Cozacovici – ca reprezentanţi ai românității sud-dunărene.
Din postura de bun cunoscător al vieții românilor din sudul Dunării, Caragiani s-a decis să le popularizeze folclorul, foarte puțin știut în România, astfel că în anul 1869, va publica primul articol dedicat acestei probleme, „Românii din Macedonia și poezia lor populară”, material apărut în revista Junimii „Convorbiri literare”.
O altă lucrare a lui Caragiani, „Curs complet de gramatică elină”, va fi publicată în două volume, în anii 1870 şi 1872.
Caragiani a îndeplinit, între 1878 şi 1901, funcţia de director al Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) din Iași, cea mai veche și una din cele mai importante biblioteci din țară, perioadă în care folcloristul și traducătorul conferă bibliotecii o semnificativă stabilitate.
La 23 septembrie 1879, în sala Ateneului Român, a luat fiinţă Societatea de Cultură Macedo-Română din care face parte și Caragiani alături de alte personalităţi ilustre ale vremii, precum C. A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi.
Societatea va adopta o proclamație care cerea aromânilor care trăiau la sud de Dunăre, să-și trimită copiii la școlile românești și să deschidă biserici.
În anul care a urmat, societatea a editat revista „Frățilia întru dreptate”, scrisă în limbile aromână și greacă.
Caragiani a devenit unul din filologii clasici ieșeni, autori ai unor remarcabile traduceri din marii clasici antici, strălucind prin rigoare și har.
Caragiani a tradus integral și a pregătit pentru tipar „Iliada” lui Homer, şi a realizat alte traduceri din Homer, Aristotel și Theocrit.
În anul 1879 se tipăresc la Iași traducerile lui din „Odiseea” lui Homer și „Batrachomyomachia” tălmăcite pentru prima oară în întregime în românește, cu expresii împrumutate din limba populară
În anul 1891, în revista „Balcanica”, va publica prima parte a voluminoasei lui lucrări intitulate „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică”, cea de-a doua parte fiind tipărită mult mai târziu, postum, în anul 1941, de către academicianul Pericle Papahagi.
Ioan D. Caragiani a fost unul dintre marii luptători pentru drepturile aromânilor, alături de Apostol Mărgărit și arhimandritul Averchie, în contextul în care acești români de la sud de Dunăre erau, în majoritatea surselelor de informare ale vremii, asimilați națiunii grecești sau celei albaneze.
La 22 octombrie 1896, Președintele Consiliului de Miniștri, Ministrul Afacerilor Străine, D. A. Sturdza face un referat privind alegerea unui mitropolit al românilor din Imperiul Otoman în persoana lui Antim. Caragiani este printre cei care se duc la Constantinopol spre a cere sprijinul Marelui Vizir să continue să acorde conaționalilor aromâni din Imperiul Otoman puternicul său sprijin, iar alături de T. G. Djuvara şi Apostol Mărgărit, a lucrat la instalarea paraclisului român în care să oficieze pentru primă dată Primul Mitropolit român Antim, la 21 noiembrie 1896.
Caragiani a rămas, în întreaga sa existenţă, un om extrem de plăcut, în permanenţă vesel, un tip extrem de original şi jovial.
Ioan D. Caragiani a murit la Iaşi, la 13 ianuarie 1821, la vârsta de 79 de ani, găsindu-şi odihna de veci în Cimitirul Eternitatea.
Sursa: Agenția de presă Rador
