Consiliul Local Dorohoi a adoptat, în ședința din 25 septembrie 2025, hotărârea prin care sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, prăznuită la 1 octombrie, este declarată hramul municipiului, precizează publicația Slova Creștină de Dorohoi.
Inițiativa a aparținut Protopopiatului Dorohoi și a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Demersul marchează un moment important pentru comunitatea dorohoiană, prin recunoașterea oficială a unei sărbători cu puternică încărcătură spirituală.
În cadrul momentului solemn, Părintele Protopop Ionuț-Ștefan Apetrei a vorbit despre semnificația alegerii Maicii Domnului drept ocrotitoare a municipiului Dorohoi.
„Cinstirea Maicii Domnului aduce aminte de credință, de tradiție, de sfințenie, de dragostea de Dumnezeu și de oameni. Alegerea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca ocrotitoare a Dorohoiului întărește identitatea spirituală a comunității și aduce în inima cetății prezența milei și a rugăciunii Ei neîncetate”, a transmis părintele protopop.
Cu această ocazie, Părintele Protopop i-a oferit primarului municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, o icoană cu Maica Domnului, Ocrotitoarea Dorohoiului. Icoana va fi așezată la loc de cinste în sediul Primăriei.
Noua hotărâre conferă zilei de 1 octombrie o semnificație aparte pentru municipiu, transformând sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului într-un reper al comunității dorohoiene.
Prin declararea oficială a hramului, Dorohoiul își afirmă legătura cu tradiția și valorile spirituale care au însoțit de-a lungul timpului viața comunității, iar Maica Domnului este așezată, simbolic și oficial, sub Acoperământul Ei, ca ocrotitoare a municipiului.
Sursa: Slova Creștină de Dorohoi














