Cu câteva zile înainte de Crăciun, preoţii din întreaga Biserică merg pe la case pentru a vesti
Praznicul luminii. Trebuie spus că preotul este cel dintâi colindător. Colindătorul esenţial pentru că el aduce pe Hristos în casele oamenilor.
În timp ce preotul poartă prin case Icoana Naşterii Domnului, se cântă troparul Naşterii:
„Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine ţie Soarelui Dreptăţii şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, slavă Ţie”.
În acest tropar se află tainic toată mişcarea lumii de la întuneric la Lumina Hristos, toată iconomia veacurilor în dorul lor către veşnicie, toate lucrările omeneşti de sfidare a morţii, toată arta, literatura, cultura omului. Hristos este Lumina cunoaşterii umane, sensul adevărat al umanităţii, răspunsul la întrebările vieţii, vindecarea de durerile morţii.
În toată această cântare, există o gestică liturgică :
La cuvintele „răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”, preotul intră în casă cu icoana Naşterii, arătând că vocaţia iconologică a Întrupării este lumina cunoaşterii omeneşti şi intrarea lui Dumnezeu în casa lumii.
La cuvintele „de la stea s-au învăţat să se închine Ţie Soarelui Dreptăţii”, credincioşii se închină şi sărută icoana şi mâna preotului, pecetluind liturgic cuvintele troparului.
Preotul, cu faţa către răsărit, privind la icoana din casă, cântă:
„Şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus”. În acest moment, Icoana casei se întâlneşte în privire tainică cu Icoana Naşterii Domnului. Casa devine Biserică şi Biserica devine casă a fiinţei.
Apoi preotul binecuvintează:
„Darul şi binecuvântarea care au fost la Naşterea Domnului să fie şi în casa aceasta!”.
Aceste cuvinte consfinţesc devenirea casei în Betleem, a inimii în Peştera în care se naşte Pruncul veşnicei iubiri. Constelaţiile îşi ţin cu frică răsuflarea. Dumnezeul cerurilor doarme lin la sânul de lumină al Maicii Domnului. Casele devin peşteri în care Împăratul slavei se naşte iară şi iară, în pace, aducând lumină în univers.
