marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Aniversarea a 30 de ani de slujire preoțească la Parohia Văculești, Protopopiatul Dorohoi

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
22/12/2025
in Uncategorized
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În 1995 tânărul Petru Chirilă intră în viața consacrată slujirii lui Dumnezeu și răspunde chemării tainice pe care i-o adresa „conștiința omului aprins de dor dumnezeiesc”, deși am spune noi „modernii”, avea vârsta trecută puțin peste anii adolescentului, dar a răspuns chemării cu cuvintele psalmistului: „Iată vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (Ps. 39, 10-11). Cine își alege o astfel de cale în viață se leapădă de sine, își ia crucea și urmează Mântuitorului, scrie Slova Creștină de Dorohoi.

Așa a făcut și Părintele Petru… Preacucernicia Sa nu a căutat în acești 30 de ani de slujire mărirea și chivernisirea lui, ci s-a străduit să se dăruiască pe sine însuși și toată viața sa lui Hristos Dumnezeu. Urmându-i tot traseul pe care l-a parcurs în acești 30 de ani, de ascultări și nevoințe, putem să constatăm că a săvârșit o pilduitoare lucrare de preamărire a lui Dumnezeu și în folosul mântuirii oamenilor. Preot cu firească smerenie, cumințenie de om al lui Dumnezeu, hărnicie în toate cele plăcute lui Hristos, fie ale Mariei, fie ale Martei, bonomie inteligentă și modestie neprefăcută, gingășie paternă a surâsului și a vorbei, aplecare spre studiu, spre scris, profesor la Catedra de religie , împărtășind cu alții ceea ce a cercetat, ceea ce a aflat și ce a așternut pe hârtie.

Alte articole

„Ambasadorii Limbii Române”, un proiect dedicat copiilor români din diaspora, s-a încheiat la Gravesend, Anglia

„Ambasadorii Limbii Române”, un proiect dedicat copiilor români din diaspora, s-a încheiat la Gravesend, Anglia

23/10/2026
SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Magdalena de la Mălainița

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Magdalena de la Mălainița

15/10/2026

În atitudinea Părintelui nu veți găsi nici o urmă de aroganță sau de râvna pentru câștig nemeritat… Nu veți găsi nici asprimea chipului, nici vocea tăioasă, nici vorbirea categorică a unora din clericii năimiți…

Părintele Petru gospodar harnic fiind, își cunoaște și își cercetează întreaga parohie,  nescăpându-i nimic ne cercetat, neîndrumat și nerezolvat, având una dintre cele mai frumoase parohii așezate într-o pitoreasca zonă cu frumuseți nepieritoare.

Deși unii consideră că prin Preoție, preotul se situează undeva, la o mare înălțime, proprie harului și slujirii sale, de unde vorbește tainic cu Dumnezeu Părintele a fost și rămâne un preot smerit modest… un bun lucrător în „via Domnului”.

Mulți au mărturisit că au găsit în Părintele Petru  de fiecare dată, o mână caldă de ajutor, un chip senin, o inimă deschisă, un suflet înțelegător față de zbuciumul atâtor suflete, îndelungă răbdare, ducând pe umărul său povara celorlalți. Alții au mărturisit că au aflat pe Părintele care binecuvintează și sfințește cu dragoste.

În aceste momente de bucurie duhovnicească pregătite de Sfânta Liturghie prin jertfa euharistică, noi, clerul, din Protopopiatului Dorohoi îl asigurăm pe părintele Petru de înalta noastră prețuire și dragoste frățească.

Considerăm că această zi de împlinire a 30 de ani de slujire preoțească , este un moment de sărbătoare și de înnoire întru Domnul nostru Iisus Hristos după cuvântul Prorocului Isaia: „Înnoiți-vă pentru Domnul, Cel ce a făcut cerul și a pus rânduială pământului (…) adunați-vă și veniți laolaltă, sfătuiți-vă voi cei mântuiți dintre oameni! Eu sunt Dumnezeu și afară de Mine nu este altul, un Dumnezeu drept și Mântuitor! Întoarceți-vă la Mine și vă veți mântui” (Isaia 45, 16,22).

În numele clerului, fraților preoți și a mea personal îi transmit urări de sănătate, cu lungime de zile și multă putere de muncă pentru a cârmui spre limanul mântuirii parohia Sfinților Voievozi care i – a fost încredințată spre păstorire.

La mulți și binecuvântați ani, Părinte Petru  în iubirea milostivă și nesfârșită a Preasfintei Treimi

p.s.

Înaintea momentului aniversar preoții prezenți astăzi la aniversare au slujit Sfânta Taină a vindecării… a Sfântului Maslu.

A urmat „seara duhovnicească” în care subsemnatul a ținut o conferință  cu tema „Sfântul Nectarie Taumaturgul vindecător al trupurilor și sufletelor noastre”.

Am împărțit apoi credincioșilor prezenți iconițe cu Sfântul Nectarie cât și imnul Acatist pentru cei care sunt bolnavi sau au membri ai familiei sau cunoștințe bolnavi de diferite boli incurabile.

Aleasă prețuire și respect pentru domnul Primar Sorin Gânga care a fost prezent alături de noi oferindu-i Părintelui un frumos buchet de flori și o diploma prin care i se recunoaște contribuția la păstrarea și promovarea tradițiilor și credinței  strămoșilor noștri români de pe aceste meleaguri… a ortodocșilor. 

A consemna Pr. Teodor Ciurariu

Articolul anterior

Cuvântul zilnic: Facebook – Adunați în fericire

Articolul următor

Recomandări  de la ISU Botoșani pentru instalațiile luminoase de sărbători

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ambasadorii Limbii Române”, un proiect dedicat copiilor români din diaspora, s-a încheiat la Gravesend, Anglia

„Ambasadorii Limbii Române”, un proiect dedicat copiilor români din diaspora, s-a încheiat la Gravesend, Anglia

de editor-dariusdamian
23/10/2026
0

Copiii Școlii Românești „Rădăcini și Aripi” din Gravesend, Marea Britanie, au încheiat un program educațional menit să le dezvolte competențele...

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Magdalena de la Mălainița

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Magdalena de la Mălainița

de editor-dariusdamian
15/10/2026
0

Sfânta Magdalena de la Mălainița s-a născut la 22 noiembrie 1895, a doua zi după sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în...

Piața Volantă din Centrul Vechi Botoșani, punct de atracție pentru iubitorii de produse locale

Botoșănenii sunt invitați în Centrul Vechi, la Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești

de editor-dariusdamian
09/10/2026
0

Botoșănenii sunt așteptați sâmbătă și duminică, 10 și 11 octombrie 2026, în Centrul Vechi, pentru a sărbători Ziua Națională a...

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Agafton a fost sfințită de doi ierarhi

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Agafton a fost sfințită de doi ierarhi

de editor-dariusdamian
04/10/2026
0

Sâmbătă, 3 octombrie, Parohia Agafton din Protopopiatul Botoșani a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu...

Articolul următor
Recomandări  de la ISU Botoșani pentru instalațiile luminoase de sărbători

Recomandări  de la ISU Botoșani pentru instalațiile luminoase de sărbători

ARTICOLE RECOMANDATE

O biserică din județul Botoșani, închinată Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, va fi sfințită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan

O biserică din județul Botoșani, închinată Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, va fi sfințită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan

2 ani ago
Reorganizarea școlilor: Unitățile cu sub 500 de elevi, comasate înainte de începerea anului școlar

Reorganizarea școlilor: Unitățile cu sub 500 de elevi, comasate înainte de începerea anului școlar

1 an ago
Simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale 2025

Simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale 2025

2 ani ago
Cresc alocaţiile pentru copii

Banii intră în conturi: AJPIS Botoșani plătește alocațiile și indemnizațiile pentru luna iunie

4 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței