Numărul 112 trebuie apelat în situații reale de urgență, atunci când există un pericol imediat pentru viață, sănătate sau bunuri. Pentru ca ajutorul să ajungă rapid și corect, este important ca apelanții să înțeleagă cum funcționează procedura, precizează Serviciul Județean de Ambulanță – Botoșani.
De ce vorbiți cu mai mulți operatori?
Apelul la 112 este preluat inițial de un operator STS, care stabilește rapid:
– locația apelului
– tipul urgenței (medicală, incendiu, poliție)
Ulterior, apelul este transferat către dispeceratul medical, unde personal specializat (dispecer medical) evaluează situația și decide tipul de echipaj necesar.
Această etapizare nu întârzie intervenția, ci asigură trimiterea resurselor potrivite, încă din primele minute.
De ce vi se pun multe întrebări?
Întrebările adresate nu sunt întâmplătoare. Ele ajută la:
– stabilirea gravității cazului
– prioritizarea intervențiilor
– oferirea de indicații medicale imediate, dacă este necesar
Răspunsurile clare și complete permit dispecerului să trimită echipajul potrivit, în cel mai scurt timp.
De ce sunt importante datele declarate?
Informațiile oferite de apelant sunt esențiale pentru:
– localizarea exactă a intervenției
– evaluarea riscurilor
– siguranța pacientului și a echipajului
Datele corecte grăbesc intervenția și contribuie direct la soluționarea eficientă a cazului.
Ce este important să reținem?
– Răspundeți calm și clar la întrebări
– Nu închideți apelul până nu vi se spune
– Urmați indicațiile primite de la dispecer
– 112 salvează vieți atunci când este folosit corect și responsabil.
Serviciul Județean de Ambulanță – Botoșani mulțumește cetățenilor pentru cooperare și înțelegere.















